04.12.2016

Ideile hipioților din 60’ încep să intre abia acum în carta societății

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Mai aveți doar 3 zile (adică până la sfârșitul lui octombrie) să vă înscrieți în excelenta inițiativa Chivas – The Venture, care este, pe scurt, o oportunitate pentru business-urile cu impact social de a se dezvolta, de a primi sprijin financiar și, nu în ultimul rând, de a obține un lucru visat de mulți: recunoaștere internațională.

Inițiativa cu pricina de mai sus a fost, de altfel, și triggerul care m-a determinat 1. să lansez secțiunea #Antreprenoriat pe blog 2. să dau drumul provocării în care vă ceream să îmi trimiteți texte despre antreprenoriatul social.

Ce vedeți mai jos este un text trimis de Tudor Loghin. Lectură plăcută :)

—————————-

Au trecut vremurile în care valoarea unui business se măsura convențional, doar în funcție de profit. Astăzi, pentru ca o afacere să trăiască, trebuie să fie în primul rând construită “organic”. Pentru a obține market share pe o piață suprasaturată, trebuie să oferi ceva nou, trebuie să vii cu o inovație în societatea din care faci parte.

William Dayton este cel care a popularizat sintagma “antreprenoriat social” de-a lungul timpului. Acesta este autorul faimosului citat “Antreprenoriatul social nu este despre a da un pește cuiva sau a-l învața să pescuiască. Antreprenorii sociali nu vor avea liniște până nu vor revoluționa industria pescuitului. Așadar, Dayton ne spune că filosofia antreprenorilor sociali va fi întotdeauna să inoveze industriile care aduc omenirii cele mai mari probleme sociale. Dar cum se pot îmbina două lucruri aflate în opoziție: antreprenoriatul mizantrop și schimbarea socială filantropică?

În prezent, accesul la informație este mai facil decât accesul la mâncare, căci pentru mâncare trebuie să mergi până la magazin. Cum e acest lucru relevant discuției? Este mai mult decât relevant, este nucleul discuției noastre. Conștiința consumatorului are acum toate resursele necesare pentru a afla TOT ce face business-ul tău, tot ce a făcut vreodată și tot ce intenționează să facă.

Să nu credeți că toți conspiraționiștii care aruncă cu lături în corporații sunt nebuni. NU mai e ok – în secolul 21- să faci bani fără scrupule și fără niciun fel de responsabilitate socială. Consumatorii au început să realizeze că orice business se realizează cu resurse ale planetei Pământ, Pământ de care aparținem NOI toți. Așadar, de acum în colo vom vedea din ce în ce mai mulți oameni care își fac cumpărăturile după niște principii foarte solide. Ideile hipioților din 60’ încep să intre abia acum în carta societății.

Datorită faptului că antreprenoriatul social este relativ nou în conștiința maselor, încă nu s-a dezvoltat o “filosofie” reală sau un prototip universal valabil. Așadar, orice antreprenor social va fi, pe bună dreptate, un cercetător și un nume în cartea încă nescrisă a istoriei antreprenoriatului social. Există totuși niște idei importante care trebuie luate în considerare în acest context:

  • tehnologia și inovația sunt imperios necesare
  • succesul afacerii depinde de popularitatea problemei sociale abordate
  • sustenabilitatea va fi o problemă majoră datorită factorilor financiari
  • investitorii conservatori vor fi reticienți
  • transparența totală a mecanismului de business
  • brandul trebuie să atragă empatia naturală a oamenilor
  • cât mai multe parteneriate cu ONG-uri și gupuri de voluntari
  • social media va avea un rol cheie în dezvoltarea organică a business-ului,
  • …DAR, să nu uităm, schimbarea reală e în OFFLINE

Acestea sunt, în opinia mea, principalele idei la care viitorii antreprenori sociali trebuie să mediteze.

Am păstrat pentru concluzie cea mai importantă parte legată de această nouă formă de antreprenoriat, și anume PASIUNEA și DĂRUIREA. Pasiunea pentru a schimba comunitatea în care vă desfășurați activitățile cotidiene și dăruirea pentru fiecare individ în parte care va avea de câștigat datorită implicării voastre. Era rigidității și lipsei de flexibilitate în business a apus. De acum încolo, banii vor deveni o simplă unealtă, nu un scop în sine.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Antreprenoriatul social = ideile și oamenii care schimbă lumea

Câţi decidem să renunţăm la câştig pentru a-i ajuta şi pe alţii?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *