09.12.2016

Știți că, dacă le înjurați pe gimnaste, vă înjurați pe voi, da?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am câștigat medalia de aur!”, strigați toți în cor, cu pumnul lovind a mândrie toracele unde, nu-i așa, aveți o inimă verde, pur rrromânească. Pentru că, desigur, atunci când ai noștri câștigă, câștigați voi, firește. Pentru că, firește, atunci când ai noștri câștigă, și voi v-ați adus cotribuția (din fotoliu, din capătul deschis al sticlei de bere sau de nicăieri) la această victorie, desigur. Pentru că la victorie zicem ”noi”, nu ”ele”, nu ”ei”.

Ce vaci și astea, cum au ratat calificarea”, strigați toți în cor, cu mâna făcută fleașcă a lehamite, fără să mai loviți a mândrie toracele unde, nu-i așa, aveți o inimă verde, pur rrromânească. Pentru că, desigur, atunci când gimnastele noastre nu câștigă, voi nu mai aveți treabă cu ele, nu mai sunt ale voastre, firește. Pentru că, firește, atunci când gimnastele noastre șochează prin neperformanță (așa cum nu ne-au șocat de nici voi nu mai știți când), le trimiteți la plimbare pentru că, desigur, voi nu vreți să faceți parte din echipa necâștigătoare. Pentru că la înfrângere zicem ”ele”, nu ”noi”. 

Numai că, vedeți voi, atunci când v-ați simțit mândri pentru prima dată de ele, ați devenit parte din ceea ce îmi veți permite să spun că se numește ECHIPA ROMÂNIA. Așa că, de fiecare dată când înjurați un sportiv român că nu v-a oferit satisfacția unei victorii, vă înjurați de fapt pe voi. Și nu faceți altceva decât să vă arătați nedemni de a face parte din această echipă mare și frumoasă, a românilor pentru care România nu este ceva de conjuctură, de rezultat, ci patria în care trăiesc și de care sunt mândri nu doar la victorie, ci mai ales la înfrângere.

Atunci când un sportiv român câștigă, o face și pentru noi, ceilalți. Dar și când pierde o face și pentru noi, ceilalți. Caracterul adevărat presupune să ne asumăm și înfrângerea, nu doar victoria. Pentru că, altfel, am făcut doar o figură frumoasă în competiția pe mentalitate. Deși, firește, ne-am dorit mult victoria și am dat aproape 110%.

larisa-900x600

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Trei lucruri pe care le apreciez la un hipermarket

Cum puteți face o surpriză părinților sau bunicilor voștri cu o excursie în Israel

Un comentariu

  1. luni, 26 octombrie 2015, 10:27

    Așa e românul, din păcate. Și vedem asta la toate sporturile.
    Am scris ieri ceva în genul, dar am pornit de la tenis și Simona Halep. http://goo.gl/qIQ2mB

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *