10.12.2016

Să mergeți să vedeți cum s-a transformat Teatrul Național din București

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Dacă o să ajungeți la Teatrul Național din București (ceea ce vă recomand să o faceți, mai ieșiți la teatru, măh!), o să aveți o surpriză. Pentru că totul este refăcut într-un asemenea hal, ca să zic așa, încât nu o să mai recunoașteți nimic pe acolo.

Transformarea cea mai mare este în zona de holuri, cum ar veni. Care au devenit din niște zone de trecere nașpa rău, cum erau pe vremuri, în adevărate spații de artă vie (permiteți-mi expresia, merci). Unde au loc expoziții, lansări de carte, tot felul de evenimente culturale, adică foarte mișto. Eu am fost de câteva ori pe acolo și chiar mi-a plăcut.

Mă rog, există și chestiunea cu personalul de acolo, care ar trebui masiv luat la pilă, dar hai să nu stricăm feng shuiul acestei postări, căci e păcat, firește. Mai ales că simt intens că aș deschide o cutie de aia pandoriană.

Bun, revenind. Și revin ca să vă spun că partenerii noștri de la ELVILA (o să vedeți de ce zic parteneri când o să facem Ziua Porților Deschise la Kooperativa 2.0…) au oferit mare parte din mobilă (cea din zona actorilor, unde aveți acces doar dacă vă împrieteniți cu ei sau ceva :D). Și care, firește, arată într-un mare fel. După cum puteți vedea din fotografiile de mai jos. Apropo, dacă vă interesează, încă este valabilă promoția de 10% la produsele tapițate Relaxa.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Promenada Mall face cinste de Ziua Internațională a Cafelei

Dragă Teo Milea, sper să găsești ceea ce meriți…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *