05.12.2016

Orice Everest personal adevărat nu este despre înălțime, ci despre înălțare

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Există fix două tipuri de oameni: cei care fac lucruri și cei care stau și se uită la cei care fac lucruri. Este credința mea fermă, luată la pilă în niște muuuulți ani de când, cu voia dumneavoastră (sau nu…), mă număr printre cei care fac lucruri. Că le-am făcut mai bine, că le-am făcut mai rău, că le-am făcut chiar foarte bine, asta este de discutat. Dar ceea ce contează este că am făcut. Și încă mai fac.

Evidamont că m-am intersectat cu o mulțime de oameni care funcționează pe același sistem. Adică de făcut lucruri. Și, în timp, am învățat că și aici vorbim despre fix două categorii: cei care fac lucruri și așteaptă ca universul să le întoarcă ceva și cei care fac lucruri doar pentru că așa au simțit, că trebuie făcute, fără nici o așteptare, mulțumire sau alte de gen.

Edmund Hillary, uluitorul OM care a ajuns pentru prima dată pe Everest, a dat un răspuns fantastic atunci când a fost întrebat de ce a făcut nebunia asta cu urcatul pe cel mai înalt vârf din lume. El a spus, simplu și fabulos: ”Because it was there”.

Pentru că era acolo. Pentru că unele lucruri trebuie făcute. Pur și simplu. Pentru că, dacă nu le faci, fără nici un motiv evident și fără a aștepta ca universul să se prosterneze în fața ta, nu ești tu însuți. Pentru că a face lucruri doar pentru că ele trebuie făcute nu înseamnă altceva decât a te exersa pe tine prin tine însuți.

Unul din principiile fundamentale după care funcționez eu este ”Dacă poți să faci un bine cuiva, de ce să nu îl faci?”. Încă mai aștept să îmi dea cineva un răspuns negativ, cum ar veni. Și nu, nu accept faza cu ”pentru că lumea este nerecunoscătoare”. Pentru că a aștepta recunoștință când faci un bine este o falsă așteptare. Pentru că adevăratul bine pe care poți să îl faci nu are nici o legătură cu așteptatul de mulțumiri, felicitări și recunoștință veșnică. Adevăratul bine pe care poți să îl faci îl faci și gata. Orice condiționare a binelui de – ca să îi zic așa – ceva follow up are un gust îndoelnic și un feng shui strâmb de tot.

Am scris textul de mai sus (o raritate acilea pe la mine, desigur) din aceleași considerente ca cele de mai sus: pentru că așa am simțit. Pur și simplu gândurile pe care vi le-am împărtățit mi-au venit când am fost la un pahar de vin cu organizatorii Bucharest Marathon 2015. Când am povestit cu Valeria, cu Oana, cu Alexandra, cu Roxana și cu toți ceilalți despre această nebunie din viața lor. Căci, make no mistake, atunci când te încăpățânezi să organizezi an de an una din cele mai tare evenimente sportive din țară, asta se numește nebunie. Doar că este o nebunie foarte frumoasă. Pe care eu o salut cu un respect mult mai mare decât aroganța mea funciară este dispusă să recunoască :)

Cei menționați mai sus sunt alături de vreo 500 de voluntari, care se implică pentru ca Bucharest Marathon să fie o reușită. 500 de oameni care au renunțat la ce fac ei de regulă pentru a-și oferi timpul, puterile și o bucățică din suflet celor care vor alerga și celor care se vor bucura de pe margine, din diverse motive, de cei care aleargă.

Pentru mine toți acești 500 de oameni sunt niște Edmunzi. De-ai noștri. Care și-au ales câte un Everest personal, mai mic sau mai mare. Because it is there. Pentru că așa simt că trebuie să facă. Pentru că altfel nu ar fi ei.

Și, dacă vi se pare că e prea lacrimogen ce zic eu aici, aduceți-vă aminte de ultimul vostru Everest. De cel mai mic Everest personal. Pe care ați urcat. Și care v-a dat o lecție. Din care ați înțeles că nici un vârf nu poate fi cucerit. Ci doar vizitat. Și respectat. Și de pe care cobori știind că victoria adevărată nu este urcatul pe vârf, ci coborârea în sine. Pentru că orice Everest personal adevărat nu este despre înălțime, ci despre înălțare.

Respect!

seara bloggerilor bucharest marathon

 

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Ce mai livrează Poșta Română: mezeluri. Acum și la poarta oficiului

Iată câteva noutăți despre Jocurile Olimpice Rio 2016

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *