10.12.2016

Jurnal de Theaterstock: În orașul liniștit e forfotă mare

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am ajuns miercuri seară la Bacău și prima impresie pe care mi-a făcut-o orașul a fost că pe aici domnește calmul și liniștea. Nu tu claxoane țâfnoase, oameni care să se îmbulzească prin pasaje pietonale aglomerate sau trecători cu priviri încrâncenate. Nu tu fugă bezmetică.

Ce caut în Bacău? Dacă vă întrebați asta, înseamnă că nu ați auzit încă de Theaterstock, un festival despre care am mai scris, așa că vă invit să recapitulați.

Ziua 12. Credeam că o să stau în cameră în prima seară că, după aproape cinci ore de mers cu trenul în compania unei mămăițe vorbărețe (a cărei fiice are vilă prin București și un puști care pleacă prin Germania la studii, ce știți voi?), oboseala își spunea cuvântul.

Ți-ai găsit? Bacăul e un oraș liniștit. De obicei.

În această perioadă, Theaterstock îl animează într-un mare fel. Cum să îndrăznesc să dorm când spectacolele erau în toi? Am fugit cât de repede am putut la Teatrul Bacovia, unde am intrat în atmosfera de festival cu spectacolul „Noi 4”, în regia Dorinei Chiriac. Minunat joc actoricesc oferit de Marius Manole, Ilinca Manolache, Maria Obretin și Lia Bugnar. Chiar dacă e o piesă cu buget mic.

Amuzant pentru mine este că m-am dus la teatru cu…o trupă de teatru. Nu știu cum s-au aliniat stelele, dar m-am împrietenit imediat cu o parte din trupa de actori a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timişoara. Ei sunt, nu-i așa că îs simpatici?

11888122_891170064289944_2053828657073129230_n

Cu ei am mers la Teatrul Bacovia, care, apropo, conform legendelor locului, ar fi bântuit. Oamenilor le este teamă să rămână peste noapte în clădire, de aceea niciun paznic nu îl păzește. Chiar arată înfiorător pe exterior, clădirea având pe alocuri arhitectura distrusă de trecerea vremii și fiind acoperită din loc în loc cu o pânză neagră, de parcă cineva ar fi decis că e cazul să se sărbătorească un fel de Halloween băcăuan în zonă. Paradoxal este că în sala de spectacole, un cer albastru ca în cea mai frumoasă și senină zi de primăvară, este pictat pe cupolă. Asta reduce puțin efectul de sărbătoare americană.

Stai, ce Halloween? E Theaterstock în Bacău și după ce se termină un spectacol în sala teatrului, încep altele în stradă. Așa cum s-a întâmplat miercuri, când trupa Antagon Theater AKTion din Germania ne-a prezentat „Frame Games”, un show cu picioroange, foc și subînțelesuri a căror esență nu prea am aprofundat-o, dar a fost o delectare vizuală, recunosc:

11888018_1655902837961632_6033568771822330172_n

11891019_476954249141351_1896922818185674530_n

Și așa s-a terminat prima zi de festival pentru mine, a 12-a de Theaterstock, evenimentul din orașul liniștit, dar plin de forfotă în această perioadă. :)

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

În atenția arhitecților: Concurs de idei pentru restaurarea Palatului Micul Trianon

Jurnal de Theaterstock: Întâlniri care te lasă fără grai

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *