10.12.2016

Vă recomand o carte nu de citit, ci de privit: ”Foto Splendid. Viața Socială”

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Când mi-a ajuns la birou coletul cu ”Foto Splendid. Viața socială”, l-am deschis înfrigurat. Căci știam că mă va încânta pentru că văzusem deja câteva fotografii în cartea ”Mamifer” a stimabilei Ana Barton. Și nu am greșit nici un milimetru: m-am pierdut minute bune între paginile sale. Pentru că fotografiile lui Costică Acsinte spun niște povești extraordinare. Pe care le simți cu ochii, cu sufletul și cu degetele cu care întorci – cu sfială, parcă să nu deranjezi lumea care ți se arată… – paginile cărții.

coverFinaleDe ce oare ne întorc pe dos niște fotografii din vechime? De ce empatizăm atât de tare cu personajele din acele fotografii, pe care le simțim, într-un mod ce ține de eternul paradox al vieții, atât de departe și, totuși, atât de aproape? Cine știe… Poate pentru că unii dintre noi am înțeles că trecutul este doar viitor ce stă să se întâmple. Și că cei pe care îi vedem în aceste fotografii am putea fi noi, peste câteva decenii, priviți cu sfială de cineva pentru care viitorul a devenit prezent pe cale să devină trecut…

Vă recomand să vă cumpărați această carte. Un album foto cu cuvinte, de fapt :) Pentru că este de colecție. Pentru că puteți oricând să luați aceste fotografii și să vă uitați la ele. Și, atunci când vă este greu, când viața nu vi se mai pare atât de frumoasă, să vă gândiți că toate trec. Și că, odată trecute, parcă toate devin mai frumoase și mai ușor de privit :)

Câteva fotografii luate de pe pagina de facebook.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

PROFI a deschis astăzi magazine LOCO în 11 localități mici, care oferă niște avantaje

Aha, deci să alergi la un maraton fără tampon ajută cauza menstruației?

2 comentarii

  1. sâmbătă, 8 august 2015, 09:23

    Mulțumesc încă o dată, Cristian, pentru post!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *