10.12.2016

Despre Andrei Pleșu, bloguri și (ce a mai rămas din) presă

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am urmărit cu multă tristețe scandalul în care a fost implicat Andrei Pleșu, pornit de la o postare pe un blog. Zic tristețe pentru că ce altceva aș putea să simt când iese un ditai rahatul din absolut nimic. Dar absolut nimic. Și, mai ales, un rahat pornit de la un blog.

Motivele tristeții mele le înșir mai jos.

Motivul 1. Am văzut (prin grija unor amici, care, revoltați peste măsură de ce zicea bloggerița cu pricina că a făcut Pleșu, mă îndemnau să iau atitudine, să înfierez cu mânie proletară astfel de atitudini burghezo-moșierești) postarea de pe blogul Petronelei imediat ce a scris-o. Am reacționat firesc (zic): ”ce dracu să zic, măh, căci acolo e doar mi se pare, am auzit că, adică – bref – părerologie cu țintă laxă?”. Așa că nu am zis nimic. Mai ales că, în nimicnicia mea, speram să nu se inflameze chestiunea, așa că am tăcut chitic tocmai din aceste considerente. De ce speram asta? Pentru că orice arderi pornite de la o postare pe blog care nu are nici privită cu lupa o minimă documentare (când acuzi pe cineva, e de minim bun simț să verifici dacă acel cineva a dat-o de gard) ne face de rahat pe toți cei care prestăm în blogosferă. Dar n-a fost să fie…

Motivul 2. Petronela a șters postarea cu pricina. Iar mie așa ceva mi se pare de o tristețe decisivă. De fiecare dată când văd că un blogger șterge ce a scris. Căci asta mie îmi spune 1. că a scris fără o documentare temeinică 2. că nu este în stare să își asume greșeala. Iar așa ceva, in my book, discreditează bloggerul respectiv.

Motivul 3. Că Petronela a greșit, asta e clar. Și nu cred de nici o culoare argumentația gen ”eh, e bloggeriță, bloggerii pot să fie așa, mai relaxați”. Este o gravă eroare să judecăm, ca bloggeri, așa. Pentru că, tradus, asta înseamnă ”noi suntem bloggeri, deci mai ușor cu responsabilitatea despre ceea ce scriem”. Ceea ce este o prostie. Este o mare prostie. Căci, atunci când iei în serios ce faci pe blog, a gândi așa este fix cum ai gândi că poți să – pardon my French – să te dai mare fucker fără să o ai sculată. Terminați, deci, cu prostiile astea că bloggerii nu trebuie să fie la fel de responsabili ca presa (dă-i pace, vezi motivul următor…), căci e ridicol să susțineți așa ceva.

Motivul 4. Cum poți tu, ca jurnalist, care te mai bați din când în când cu pumnul în piept că ești deontolog and shit, să iei ca pelicanul pe nemestecate o informație în care cineva este acuzat și să o dai ca atare, fără să o verifici? Nu ești jurnalist, măh, ești doar un pelican cu tastatură. Iar, mai apoi, ca să arăți că ești și mai pelican, cu penibilul inclus ca TVA, să dai vina – după ce s-a aflat că nu era adevărată chestiunea – pe bloggerița de la care ai plescăit informația. Mereți, măh, cu vaca și trageți-vă chiloții peste nas, poate vă place.

Motivul 5. Social media a adus fantastica oportunitate de a putea spune orice, oricând, oricui. Este o democratizare fenomenală a comunicării. Dar, ca în orice democrație, diferența dintre cetățeni 2.0 adevărați și cei care o ard fleoșcăindu-și existența este dată de responsabilitatea cu care facem/spunem ce facem/spunem. Căci, atunci când fiecare literă pe care o scuipi în 2.0 nu este dublată de asumarea responsabilității pentru ceea ce scuipi, nu faci altceva decât să flegmezi. Și să stai în flegma pe care ai expectorat-o.

Bleah.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cum poți câștiga premii la Mega Mall București. Foto-reportaj de la sesiunea mea de shopping

Durerile inflamatorii de spate, acest elefant pe care 1 din 5 românii îl poartă zilnic în spate…

3 comentarii

  1. luni, 27 iulie 2015, 20:56

    Marturisesc ca am ramas perplexa de magnitudinea scandalului provocat de Petronela Rotar – care este nu numai bloggerita, ci si scriitoare si jurnalista – si de usurinta cu care au preluat falsa stire ceilalti jurnalisti. Banuiesc ca tocmai faptul ca Rotar este si jurnalista i-a orbit pe ceilalti jurnalisti, caci probabil nu-si imaginau ca ea ar scrie un asemenea articol fara sa se documenteze.

    Pe de alta parte, exista o vorba: avocatul neplatit este bun de plamuit. Daca prietena ei fusese nedreptatita asa cum spunea, ar fi trebuit sa faca o plangere oficiala si sa-si caute dreptatea, nu era datoria Petronelei Rotar sa acuze oameni pe care nu-i cunoastea si care nu avusesera dreptul la replica. La suparare si furie, oamenii nu mai gandesc rational si pot interpreta gresit spusele altora. Oricat de prieten ti-ar fi cineva, nu poti sa iei 100 % drept adevar tot ce ti se relateaza in astfel de momente si cu atat mai putin sa te apuci sa postezi o scrisoare acuzatoare.

    Thumb up 3 Thumb down 0

    Răspunde
  2. Milena
    vineri, 14 august 2015, 16:03

    Va salut, cu simpatie!
    Cred ca aici aveti dreptate si ca lipseste un i: „Terminați, deci, cu prostiile astea că bloggeri nu trebuie să fie la fel de responsabili ca presa „.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *