Bre, io când vă spun că meseria asta a mea de blogger este cea mai faină din lume… Ia luați de aici întâmplare. Din care – vă zic de pe acum – vă rog să luați aminte la următoarea chestiune (principiu fundamental de viață la mine): oamenii sunt oameni și așa trebuie să ne comportăm între noi, ca oameni. Nu să ne uităm la funcții, la conturile din bancă, la câta brandul personal are unul sau altul. Ci la cum este cel din fața ta ca om. Și să fii și tu om. Ăsta este principiul fundamental cu care merg eu înainte ca chinezu :D

Primesc un mail în care sunt întrebat dacă nu m-ar interesa să văd Muzeul Parfumului. Undeva prin București. ”Ba cum dracu nu?”, răspund eu. Căci, firește, chestiunea mi s-a părut foarte interesantă. Așa că am stabilit să ajung la locul faptei. La magazinul Beautik, de pe Beller, chiar lângă Piața Dorobanți. Eu veneam de la o filmare mai ghidușă (sper să fie aprobată, să apucați și voi să o vedeți :D), așă că eram cu un tricou jerpelit, cu niște bermude și cu… șlapi :)) Deci vă puteți imagina cum arătam eu, echipat așa, intrând într-un magazin cu parfumuri de mare angajament :))

Eu merg mult pe jos, cât de mult pot. Și ascult muzică în draci (una din pasiunile mele forever). Așa am făcut și în ziua cu pricina. Când am ajuns în fața magazinului eram cu căștile pe urechi. M-am întâlnit, afară, cu cei din echipa de comunicare și, cum ne-am apucat să ne salutăm și să ne strângem mâinile, mi-am dat căștile jos de pe urechi, dar fără să opresc muzica – nu am mai apucat.

Intrăm în magazin. Acolo mă întâmpină un domn elegant, îmbrăcat la patru ace, facem cunoștință – ”Val Iacob”, zice el; ”Cristian China-Birta”, zic io. Din căștile mele se auzea muzică. Val, puțin contrariat, mă întreabă: ”Ce asculți?”. ”Ultimul album Overkill”, zic. La care el se luminează la față și zice: ”Aaaah, The Years of Decay…”.

Mi-a căzut fața. Să recapitulăm: magazin de parfumuri de lux, ceva director la costum, decor princiar (sau ceva) și omul mă lovește cu o nostalgie legată de – cel mai probabil – cel mai bun album din istoria trupei Overkill. Mno, ziceți că nu e fain când ți se întâmplă de astea? :))

Vă dați seama că s-a dus dreaqu orice chestiuni de astea protocolare și am început să ne hlizim și să povestim de zici că eram la bere sau ceva. Apoi Val m-a dus într-o cămăruță de vreo 3×4 m, în care am intrat chiar din magazin. Acolo niște dulapuri cu geamuri, în care erau așezate tot felul de sticluțe și recipiente și alea, alea. Era Muzeul Parfumurilor pe care am fost invitat să îl văd.

Mă întorc nițel contrariat către Val, dar el nu mă lasă să zic nimic, râde și zice ”stai liniștit, asta este doar o mică parte din exponate”. La care eu mă înfierbânt și zic ”măh, nu se poate, trebuie să aveți un spațiu mai mare, să fie un muzeu permanent, pentru că e foarte tare ideea!”. Pentru că e chiar frumos să vezi exponatele alea. Și v-o spune unul care nu are treabă cu parfumurile de nici o culoare (am un miros foarte bine dezvoltat și nu prea suport esențe tari, ca să zic așa). Chiar aș vrea să văd un spațiu mai mare și permanent pentru acest Muzeu.

Dar, pe de altă parte, acest muzeu nu este despre mirosuri. Adică, mă rog, parfumurile asta ar trebui să facă, desigur :)) Doar că atunci când te uiți la toate exponatele alea, simți așa, nuș cum, că vezi o mică parte din istoria frumosului, desfășurându-se în fața ta, sub formă de sticluțe, flaconele, cutiuțe, tubulețe și recipientuțe :) Am stat minute în șir să mă uit la niște exponate. Nu m-am prins cum de am fost atât de atras de ele, chiar nu înțeleg. Dar nici nu are rost să stau să analizez. Mă bucur că mi-a plăcut!

Preferatele mele, de departe, au fost parfumurile românești. Inclusiv alea din perioada comunismului (oribile ca desing, desigur, dar câte amintiri…). Chiar discutam cu Val că, în perioada copilăriei mele petrecută în Maramureș, în perioada de Paște era obiceiul stropitului. Care însemna că noi, băieții, colindam din casă în casă și stropeam fetele din casele cu pricina. Cu parfum, firește. Mă rog, vă dați seama ce horibilități de parfumuri foloseam atunci și cât chin pe săracele fete să vină zeci de stropitori să le tot parfumeze cu așa ceva… :))

Chiar vă recomand să intrați în magazinul Beautik de lângă Piața Dorobanți (pe Beller, cum ziceam) și să dați un ochi la mini-muzeul de acolo. O să vă placă. Vă dau niște poze pe care le-am făcut eu cu telefonul, așa cum m-am priceput, firește.

Încă ceva: până pe 15 septembrie, o colecție cam de 4 ori mai mare decât cea din magazinul Beautik se află în Castelul Pelișor din Sinaia. Și puteți să vizitați expoziția (intră în prețul biletului de vizitare a castelului). Chiar vă recomand să vă faceți drum, dacă sunteți în zona. Și vă aștept să veniți să îmi spuneți că nu v-a plăcut. Nici un risc aici, vă dau în scris :))

Închei aceste rânduri cu un – nici nu știu cum să îi zic – apel către autoritățile care vor ca Bucureștiul să aibă cât mai multe puncte de atras turiști: poate găsiți un spațiu permanent pentru Muzeului Parfumurilor. La pariu că o să fiu un punct de interes de mare angajament? Vă las cu o galerie foto de la cum arată expoziția acum la Pelișor. Ca să vedeți despre ce vorbesc acilea.