05.12.2016

Ia uitați ce surpriză am primit de la Jazz TM :)

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ehe, ce înseamnă să ai tovarăși care se gândesc la tine în lipsă cam cum te gândești tu la ei… Adică, firește, cu drag! :) Caz concret: pentru că eram trist că nu am ajuns anul acesta la Jazz TM (am secțiune specială dedicată pe blog, atât de tare m-a impresionat data trecută), Nebuloasa a conspirat cu de Ana Ursu și uite că am primit un text special pentru acest prea-frumos blog.

Mulțumesc, Ana! Mulțumesc, Tița! Că mare surpriză mi-ați făcut :) Și vă xoxo corespunzător de pe meleaguri grecești :D

————————-

Ediția a treia a fetivalului JazzTM a fost genul de eveniment pe care nu poți să-l descrii într-un singur cuvânt, dar nici în prea multe. Pur și simplu ți se întâmplă, ești în public, martor la adevărate minuni muzicale.
Prima seară a avut ca temă jazz-ul non-jazz, iar artiștii care au urcat pe scenă au fost Brum, Aufgang și Marcus Miller. Adevărați artiști, dacă e să mă întrebați pe mine. Timișorenii de la Brum promit foarte mult; au cântat patru piese de pe cel mai recent album al lor, „Today”, piese excelente, de altfel. Cred că merită să devină mult mai populari în rândul publicului român și nu numai. Apropo, ce trei promit că la toamnă vor avea un turneu în orașele mari ale țării, așa că veți avea ocazia să vă bucurați de sound-ul lor.

Probabil revelația din această primă seară a fost trupa Aufgang. Au sunat superb pe scenă, a fost o întreagă nebunie acolo. Combinația de pian și tobe a celor doi și improvizația au fost mai mult decât perfecte, iar publicul timișorean a observat și a apreciat asta. Mult. Cert este că, după terminarea concertului, toată lumea vorbea despre Aufgang, toți erau fericiți, cu zâmbetul pe buze, poate puțin dezamăgiți că s-a terminat atât de repede. Cred că au simțit și ei asta, au spus că sunt foarte încântați de festival și că vor reveni cu prima ocazie.

Marcus Miller (foto: Seba Tatru) a fost pe măsura așteptărilor, poate chiar peste ele. Am fost în picioare imediat, am dansat alături de toți cei prezenți în Piața Victoriei. Un show adevărat, atât pe scenă, cât și în public. Cum spuneam și la început, e destul de greu să descrii în cuvinte toată experiența JazzTM și toate spectacolele artiștilor de pe scenă. Se pare că și ei au simțit asta, unul dintre membrii trupei ne-a spus că i-a plăcut atmosfera și a simțit ”ceva” în ochii spectatorilor.

Am observat și eu ”ceva”-ul, l-am simțit în ochii mei și în privirile emoționate ale celor de lângă mine.

wm_edit_concert_marcus_millerTS45

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Pe 1 august sunteți așteptați la concertul Europa Fm – Live pe plajă. Intrarea este liberă

Se anunță weekenduri cu jocuri la Mall Promenada. Nu le ratați!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *