03.12.2016

Cum va ajunge în România Louane Emera de la „Vocea Franței”

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

V-aș lăsa pe voi să ghiciți, dar nu e tocmai ușor. Căci Louane Emera nu ajunge fizic în țară, ci prin intermediul…cinematografelor. Asta pentru că Louane Emera este cea care joaca rolul Paulei Belier, personajul principal din comedia Familia Belier, în regia lui Eric Lartigau. Pelicula a avut un succes extraordinar în Franța, unde a înregistrat o cifră record de peste 7 milioane de spectatori și este distribuită în România de Independența Film.

Înainte de întâlnirea cu regizorul Eric Lartigau, Louane Emera nu și-a imaginat că într-o zi va juca într-un film. Este cântăreață, vine din zona muzicală și nu i-a trecut prin minte că peste noapte va juca rolul principal într-o comedie de succes. A fost remarcată de Eric Lartigau în timp ce participa la emisiunea The Voice (Vocea Franței). A urmat o întâlnire între cei doi și rezultatul a venit de la sine.

Așa se face că o vom vedea începând cu data de 26 iunie în cinematografele din țară în filmul Familia Belier:

Louane Emera 02

Filmul Familia Belier va rula în prima săptămână în 26 de săli, din 12 orașe: București (Cinema City Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Cinema City Sun Plaza, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Studio, Grand Cinema & More, Hollywood Multiplex, Movieplex, Union), Arad (Cinema City Atrium Mall), Bacău (Cinema City), Brașov (Cinema One, Cityplex), Cluj (Cinema City, Cinema Victoria), Constanța (Cinema City, Cityplex), Pitești (Cinema City, Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City Nepi Shopping Center), Oradea (Cortina Digiplex, Cinema Palace), Târgu Jiu (Cinema City), Târgu Mureș (Cinema Arta) și Timișoara (Cinema City).

 

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

Speakerul de stepă

Care vreți să fiți blogger acreditat la I AM THE ROCKER?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *