10.12.2016

Comisia Europeană finanțează cu 83 milioane E linia de metrou Parc Bazilescu – Străuleşti

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Uneori ni se pare că faza asta cu noile linii de metrou este dintr-un viitor atât de îndepărtat încât aproape că este scenariu de film SF sau ceva. Dar mai vine câte o știre de asta care – nu știu voi cum sunteți, dar mie așa îmi pare – ne cam dă speranțe. Căci oricum ar fi Comisia Europeană de birocratică și de nuș cum i se mai reproșează, atunci când zicem ”facem”, apoi lucrurile se cam fac. E de bine, zic, e de bine.

Comisia Europeană a aprobat o contribuţie financiară în valoare de 83 de milioane de euro din partea Fondului de Coeziune la proiectul major „Extinderea Liniei de Metrou 4, secţiunea Parc Bazilescu – Străuleşti”, care face parte din Programul Operaţional pentru Transport.

Proiectul are drept obiectiv extinderea actualei linii de metrou 4 din București cu un segment nou în lungime de 1,89 km și construcția a două noi stații de metrou de-a lungul acestui nou segment.

Noul segment va reduce cu aproximativ 65% timpul de călătorie cu transportul public de-a lungul coridorului corespunzător liniei 4 de metrou și va fi utilizat de un estimat de 3 638 700 pasageri/an. Valoarea totală a proiectului este de 97.761.634 euro.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Astăzi și mâine poți comanda gratuit prin Uber Renault Zoe 100% electric

Premieră medicală la Marie Curie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *