08.12.2016

PROFI spune „NU!” închiderii hypermarketurilor duminica. Și bine face!

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Dragilor,

Știți cum e, cu toții avem un program foarte încărcat: muncă, familie, studii, plecări, mă rog, fiecare le știe pe ale lui. Mie mi se întâmplă adesea să mă trezesc duminică  dimineață, să verific frigiderul și să constat că…bate vântul prin el, e gol. Apoi merg la baie, storc ce a mai rămas din tubul de pastă de dinți, realizez că trebuie să înlocuiesc temporar hârtia de la toaletă cu servețelele de la bucătărie și mă întreb, între timp, când naiba am făcut cumpărăturile ultima dată?!

Bingo! Acum două săptămâni într-o zi de…duminică.

Acum, nu că vreau să descurajez sau să jignesc micii comercianți de la colț de bloc, dar mi se pare o insultă la adresa mea să bifez într-un magazinaș cu produse la suprapreț lista mea de cumpărături mai lungă decât a lui Moș Crăciun în Decembrie. Mă duc mereu la un hypermarket când vreau să fac provizii serioase, că deh, găsesc prețuri accesibile, produse diversificate și cel mai important, îmi permit să iau o înghețată de cinci kilograme fără ca tanti de la chioșc să mă scruteze din spatele lentilelor subțiri și să mă întrebe: „Dai o petrecere, drăguța?”.

PROFI înțelege nevoia mea – și cu siguranță a multora dintre dumneavoastră –  de a face cumpărături duminica și se opune închiderii hypermarketurilor, deși nu se află în niciun risc de faliment pentru că numai 2 din cele 300 de magazine au mai mult de 800 mp și riscă să fie închise, conform legislației.

Iaca dovada aici:

“Avand in vedere ca doar doua din cele 300 de  magazinelor PROFI au suprafete de vanzare mai mari de 800 de mp, putand fi inchise ca urmare a schimbarii legislatiei, practic aceasta propunerea de modificare a legislatiei ar afecta pozitiv lantul nostru”, a declarat Calin Costinas, director general adjunct PROFI. “Cu toate acestea, dimpotriva, noi consideram ca o astfel de interdictie este cat se poate de daunatoare pentru economia romaneasca deoarece este de natura sa limiteze concurenta loiala in conditiile in care orice piata cu adevarat sanatoasa se bazeaza tocmai pe o concurenta sanatoasa. Noi stim ca doar piata poate regla aceste mecanisme, nu interventiile artificiale din partea autoritatilor.”

Nu cred că mai e nevoie să menționez că și eu sunt contra acestei idei – de-a dreptul trăznite – de a-mi interzice dreptul la cumpărături oricând.

Mulțumesc, PROFI, pentru susținere!

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

LEGO® Ninjago caută ninja iscusiți pentru misiunile din Mall Promenada

Studiul Nesquik dă detalii despre micul dejun la români

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *