Later edit: Fraților, am învins! Mă iertați că reiau celebra expresie de la Revoluție, dar sunt atât de entuziasmat încât așa mi-a venit să zic! Pentru că plenul Camerei Deputaților a votat astăzi, 20 mai, cu 332 voturi pentru și 2 abțineri majorarea alocației de stat pentru copii de la 42 la 84 lei.

Vă mulțumesc din suflet tututor celor care ați contribuit la răspândirea apelurilor noastre către deputați. Căci – să nu vă treacă prin minte că a fost altfel! – acestea au contat în mare măsură.

Un sincer bravo tuturor cetățenilor care și-au făcut astfel auzită vocea. Și care au împins clasa politică în direcția normală. Bravo!

––––––-

Doamnelor și domnilor deputați din Comisia pentru Muncă și Protecție Socială,

Vă scriu aceste rânduri inspirat de colega Cristina Bazavan. Care ar vrea să vă mulțumească după ce veți vota pentru mărirea alocației de stat pentru copii de la 42 lei la 84 lei, inițiativă a minunaților de la Salvați Copiii România. Eu, recunosc, nu aș merge atât de departe până la a vă mulțumi pentru acest vot. Pentru că, după mintea mea, tot ceea ce ați face ar fi să vă faceți datoria pentru care ați fost trimiși în Parlament. Căci asta trebuie să faceți domniile voastre: să aveți grijă de țara asta, de viitorul ei. Iar a oferi copiilor românilor un pic mai mult înseamnă, oricum o dați, să aveți grijă de viitorul acestei țări.

Cumva, cred că cei care ați votat împotriva majorării alocației ați uitat că ați fost și voi cândva copii. Ceea ce este de o tristețe fundamentală. Căci abia atunci când uiți că ai fost copil înseamnă că ai început să ucizi copilul din tine. Iar când ucizi copilul din tine se cheamă că ai cam început să mori, stimabile parlamentar.

Sunt sigur că aveți tot felul de explicații pentru votul dumneavostră. Că o să invocați chestiuni de buget, de oportunitate financiară, de alte chichițe și răhățișuri, în care, dacă îmi permiteți, sunteți experți. Dar vă atrag respectuos atenția că toate motivele pe care le invocați sunt de o nimicnicie irefutabilă când punem în balanță ajutorul pe care majorarea alocației îl oferă familiilor care au atât de multă nevoie de el.

V-aș ruga foarte acerb să nu mă provocați să discutăm despre bugetul statului, care, săracul de el, va fi împovărat de o asemenea majorare. Căci v-aș răspunde, așa, doar din goana tastaturii, că reușiți cumva, numai voi, clasa politică, știți cum să îl împovărați cam de 56784 ori mai mult cu ghiolbăniile financiaro-administrativo-investiționale pe care le săvârșiți. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că jur că nu pot înțelege de ce avem nevoie de atâția parlamentari. Care parlamentari – ȘOC ȘI GROAZĂ – ne costă al dreaqu de mult raportat la beneficiile pe care ni le aduc, ca popor.

V-aș ruga foarte acerb să nu mă provocați să discutăm despre alte chichțe și răhățișuri prin care motivați votul dumneavoastră contra, căci aș putea scrie o carte cam de grosimea DEX despre cât de degeaba sunt cam 80% dintre parlamentarii români și cât de groaznic este pentru cetățenii României să trăiască vremuri de o asemenea lamentabilă prestație politică.

V-aș ruga acerb să uitați orice alte considerente și să vă gândiți la viitorul acestei țări când votați. Căci despre asta vorbim aici, nu despre alte aiureli motivaționale. Și v-aș îndemna să mai faceți ceva: să vă sunați părinții (sau să vă închipuiți că povestiți cu ei) și să îi întrebați dacă v-ar fi putut crește cu alocația pe care voi refuzați să o măriți. Atât. Și apoi să votați. Adică să vă achitați de sarcina pentru care românii v-au trimis acolo, în Parlament.

Eu promit că voi fi cu ochii pe votul dumneavoastră. Și voi acționa pe cale de consecință. Așa cum mă pricep eu, desigur. Și după umilele mele puteri, firește.

Cu speranța că mai există speranță pentru noi și pentru dumneavoastră,
Cristian China-Birta