De ce are nevoie Chef Florin Dumitrescu de site/blog?

Exact la întrebarea asta m-am gândit când am primit invitația de a participa la evenimentul de lansare al siteului florindumitrescu.ro. Fix la asa: de ce are nevoie omul ăsta de un site/blog? Și de ce, în loc să îi dea drumul pe șestache, așa cum fac cei mai mulți, ține să facă un eveniment din asta? Numai dacă – mi-am răspuns singur – chiar crede că siteul/blogul este important pentru el și nu o să fie ca în bancul ăla cu calul orb, surd și șchiop adus în târg nu ca să fie vândut, ci ca să fie făcut de rusine.

Florin Dumitrescu (1)Mânat de aceste întrebări (vorba vine, nu sunt genul să mă frământ pe ceva ce nu ma atinge direct), m-am dus la evenimentul de lansare, chitit pe o singură dorință (hai să îi zic obectiv, că sună mai profi): să văd dacă Florin Dumitrescu cel care mă enervase pe la tv cu stilul său de Gusteau căruia i s-a oțetit ciorba sau ceva o să mă enerveze la fel de tare și live, la o gustărică și la un vinuleț. Eram, așadar, pregătit să trollez nițel personajul.

Doar că vitejia mi-a ținut până am început să povestesc cu Florin. Și am văzut că, da, are ceva din alura aia enervantă cu care călca pe aspirațiile (ridicole ale unora, să fim serioși) pretendenților la lingura de platină sau ceva. Doar că, văzută live de ochii unuia ca mine, pentru care aroganța înseamnă doar un motiv de a arăta că ai cu ce să te lauzi :D, această alură nu mai era așa de enervantă. Ba chiar – iar aici chiar m-am enervat un pic pentru că am relaționat așa de bine cu el – am înțeles-o altfel: pasiune pentru ceea ce face. Care pasiune, la fel ca în cazul oricărei pasiuni, dacă este luată un pic la mișto (iar unii concurenți… dă-i pace) te face să te burzuluiești corespunzător.

Bref, Florin Dumitrescu, cel cu care am stat de vorbă mai bine de o oră (avantajat și de faptul că a stat chiar la două scaune de mine la eveniment) este un om cu care – iar asta este ”coronița” pe care o dau nu cu foarte multă sârguință :D – m-aș pune pe degustat, într-o seară, anumite licori bahice, dar numai cu scopul de a avea de ce să ne ținem în timp ce am povesti una, alta :))

Ați putea spune, cei care nu mă știți cu adevărat, că faptul că m-am aflat în fața unui brand atât de mare precum Florin Dumitrescu m-a cam înmuiat. Ați greși la fel de masiv precum greșește un pelican care încearcă să scoată bani de la un bancomat. Căci fazele astea cu mărirea numelui și a personajului sau ceva sunt bune în altă prăvălie, la mine nu merge. Căci io am reușit în cei 40 de ani de viață să îmi dau seama că nu are rost să pierzi vremea să te uiți la eticheta produsului, ca să zic așa. Și că, pe latură umană, dacă omul îți place, apoi nu mai contează tare mult cu ce ”brand” se îmbracă el când iese din casă, cum ar veni. Până la proba contrarie, desigur.

Vă recomand, dacă vreți să vedeți un altfel de Florin Dumitrescu, să citiți asta. Așa, ca idee, zic.

PS Nope, nu am poză cu el. Căci, din cauza faptului că ne-am apucat de povești, am uitat să ne lovim cu sfântu selfie de pus pe facebook… :)) Mă rog, Florin și-a făcut una. Profi omul… :))

10616189_816031831800962_192677106867091186_n

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

7 thoughts on “De ce are nevoie Chef Florin Dumitrescu de site/blog?”

  1. Desi nu-l cunosc,(l-am vazut doar in reclame la tv-eu ma uit la fotbal, ce pretentiii sa ai de la mine ) sper ca va face ceva gologani.Avem nevoie de el si el de noi.Daca scutura cativa corporatisti la o masa este excelent.Desi sunt foarte zgarciti, cu talentul lui poate ii convinge.Trebuie incurajat! Nu trebuie sa judecam omul dupa ce zice sau cum este la tv.
    Trebuie sa-si stranga si el daca nu are deja echipa de chimisti si sa-i dea drumul la treaba .
    Romania trebuie sa adopte modelul Greciei.”N-avem bani dar avem saltelele pline si soselele bune” .Nu cred ca trebuie sa judecam oamenii dupa ce zic.Este un aspect foarte important.Cine are urechi sa auda si ochi sa vada stie despre ce vorbesc.

  2. Pingback: Cine este vinovat că scriu despre noua colecție C&A pe blogul meu - Cristian China Birta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.