Marinela are 27 de ani, 7 clase şi jumătate şi 8 copii. Unul i-a murit în urmă cu 2 ani. Se codeşte să ne spună cum s-a întâmplat. Dar aflăm de la asistenta comunală care ne însoţeşte: copilul a căzut în căldarea cu mâncare pentru porci. Şi s-a înecat. Marinela şi concubinul ei de atunci nu erau acasă. Erau prin sat. Cu „treabă”. Strângem din pumni şi din dinţi şi încercăm să fim profesionişti, să aflăm mai multe ca să putem face reportajul. E greu, însă. Foarte greu.
Cei 7 copii ai Marinelei pe care îi găsim în casa din Gorbăneşti – Botoşani sunt foarte frumoşi. Nişte copii „de reclamă” cum bine spune un coleg. Doar că sunt jegoşi aşa cum nu îmi amintesc să fi văzut nişte copii. Nu murdari pentru că s-au jucat un pic prin noroi, aşa cum se întâmplă cu orice copil. Ci jegoşi de parcă nu ar fi fost spălaţi de săptămâni întregi. „De ce sunt aşa murdari copiii, Marinela?”, întreabă una din doamnele de la Salvaţi Copiii. Mama dă din umeri şi zice: „păi ce, mai am eu timp să îi spăl?”.
Cu mama stau doar 7 copii. Cel de-al optulea, o fetiţă, făcută cu primul soţ, ales să stea cu tata. Care a câştigat în instanţă ambele fete pe care le are cu Marinela. Doar că cealaltă fată a ales să stea cu mama. Marinela ne spune că aşa vrea fata. Dar noi ştim deja povestea: fetiţa, în vârstă de 12 ani, nu vrea să îşi părăsească fraţii, deşi ştie că „la tata” e mai bine. Dar nu poate să îi lase pe cei mici singuri cu mama. Pentru că mama nu se descurcă, nu are grijă de ei aşa cum trebuie. Aşa că ea, la 12 ani, a ales să se sacrifice, să lase traiul mai bun alături de tata şi să stea cu fraţii ei…
Concubinul de acum al Marinelei, cu care are 6 copii, este în puşcărie. Ea nu vrea să ne spună exact de ce a ajuns acolo, dă vina pe nişte vecini, care l-au împins la rele. Nu insistăm. Oricum nu are mare importanţă. Copiii sunt importanţi. O întrebăm cine are grijă acum de ei, dacă se descurcă singură. Ne spune că are un „prieten” care o ajută. Asistenta comunală se uită cu subînţeles la noi: noul concubin. Cu care, zice gura satului, e gravidă. Oficial nu se ştie nimic, pentru că a nu a mai fost de ceva vreme la control. „Lasă că o duc eu cu forţa”, răbufneşte asistenta.
În timp ce povesteam noi, în curte, am ieşit curioşi în pridvor, 4 copii. Cei mari. O întrebăm pe Marinela dacă ne lasă să intrăm în casă ca să îi vedem şi pe ceilalţi doi. Se întoarce către fata mare şi îi spune să meargă să îi aducă pe gemeni. Un fel de refuz la solicitarea noastră. Fetiţa intră în casă şi auzim imediat plânsetele celor doi, care nu vor să iasă din casă. Reuşeşte, totuşi, să îi scoată până în prag. Şi îi vedem. Murdari din cap până în picioare. Şi speriaţi. Cu lacrimile mânjindu-le şi mai tare faţa deja plină de jeg.
Aceşti copiii nu au nici o şansă dacă nu intervine cineva să îi ajute
Insistăm să intrăm în casă. Marinela dă din umeri şi se dă la o parte din uşă. Intrăm. Mai bine nu o făceam. O mizerie cumplită acolo, cu lucruri aruncate unul peste altul, într-o cameră, acolo unde – ne spune – dorm toţi. Intrăm în cea de-a doua încăpere, „bucătăria”. Un fel de grajd. Dintr-un colţ ne priveşte tăcut şi ameninţător concubinul cel nou. Nici nu ştiam că este aici. Marinela încerca să îl ascundă de noi. „A venit să mă ajute să repar soba”, ne spune ea. O sobă care nu putea fi reparată, căci era o grămadă de lut fără formă.
Ieşim repede din casă. Pentru că, oricât de sumbru ar fi arătat „gospodăria” privită din curte, era de-a dreptul luminoasă faţă de ce am văzut în casă. Ne dăm seama că nu mai are rost să întrebăm nimic. Pentru că orice am fi întrebat, Marinela ar fi avut răspunsurile gata pregătite. Şi că ne-ar fi fost greu să facem diferenţa dintre minciuni şi adevăruri. Dar simţeam din tot sufletul că aceşti copiii nu au nici o şansă dacă nu intervine cineva să îi ajute. Nu cu o asemenea mamă. Nu în asemenea condiţii.
Mă uit la Greta şi la Mihaela, de la Salvaţi Copiii. Ne înţelegem din priviri. Nu mai trebuie vorbe. Aici trebuie intervenit. Aici este nevoie de ajutor mai mult decât în orice altă parte în care am mai fost. Şi ajutorul va veni. Copiii Marinelei mai au o şansă…
Notă: Reportaj realizat la iniţiativa GSK, în cadrul campaniei „În Compania Oamenilor Buni”, în parteneriat cu Salvaţi Copiii România. Fotografiile aparţin lui Bogdan Baraghin.
Din aceeaşi serie:
Odată şi odată o să se termine cu răul ăsta din lume…
Povestea unui copil pentru care Moş Crăciun a venit de la groapa de gunoi
La tati e mai bine, el nu mă bate niciodată
Ştiţi cât este de important că există cineva în lumea asta care se gândeşte la tine?
Uite unde am ajuns, nu vreau să ajungă şi copiii ca mine
Povestea părinților care au pierdut tot în încercarea de a-și salva fetița
14 thoughts on “Ajutorul va veni. Copiii Marinelei mai au o şansă…”
Ca primă măsură, femeile astea ar trebui să nu mai aibă alți copii. Cred că nici ele nu își doresc și atunci ar fi bine ca asistența socială să se ocupe de acest lucru.
Castrata. Oricum faptul ca vor sta in centre sociale ii va salva partial. Dar clar trebuie luati de langa aceasta femeie.
„mama” respectiva este de acord sa-si dea copiii spre adoptie?
buna ziua!
as dori afla mai multe informatii.
despre cum pot fi ajutati acesti copii.
multumesc!
buna ziua, as dori cum pot fi ajutati acesti copii si cum poate fi mama decazuta din drepturi. Multumesc, Monica
De ce toata lumea se gandeste ca mama trebuie decazuta din drepturi? Copiii aceia au nevoie de mama lor. Da, in acest moment nu stie cum sa fie una, dar poate sa fie invatata, educata sa fie o mama mai buna pentru copiii ei. Cu siguranta ca este este produsul unei copilarii la fel de nefericite ca cea pe care o au acum copiii ei… Nu trebuie judecata sau indepartata de copiii ei. Nu stie mai mult pentru ca nu a avut de unde sa invete mai mult… Mama ei unde e?… In schimb poate fi invatata cum sa fie o mama mai buna. Nu cred ca acelor copii le va fi bine prin camine, alaturi de straini si indepartati de mama…
Indraznesc sa te contrazic….o femei care isi tine in asemenea hal copii nu se poate numi mama,si nu ma refer ca nu are conditii( luxuri) dar atata timp cat exista apa acei copii pot fi curtati.Daca nici atat nu ii in stare sa faca pt copii ei ganditiva ce ar face pt pruncii ei,va spun eu,nimic,ar incasa alocatia in continuare
andrea z , tu chiar vorbesti serios, acelei femei pe care nu o poti numi mama si daca ii oferi o alta viata si ii arati cum poate trai mai bine ,nu o va face si stii de ce pt ca ea atat stie si genul acesta de oameni nici nu vor mai mult de atat, pt ca ei nu cer ajutor si cand o fac o fac din cu totul alte motive nu pt ca s-ar gandi la copii aceia. Am ma vazut familii sarace ,mame care nu au ce pune pe masa sau daca au un colt de paine il dau copiilor dar acei copii se vede ca sunt ingrijiti in limita posibilitatilor acele mfemei se numesc mame . Nu Marinela , care isi tine copii murdari ca pe niste animale in cocina. Va rog sa ma scuzati pt limbaj sau poate pt ca sunt mai dura, dar acei copii merita o viata noua, Marinela nu va sti ce sa faca cu o viata noua…
Poate ca aveti dreptate, si eu m-am gandit la aspectele ridicate de voi, dar… cineva trebuie sa creada si in femeia aceasta. Daca nu i se va arata o cale pe care sa se schimbe va mai naste in viitor inca pe atatia copii, copii care iarasi vor trebui „salvati”. Si salvati cum? Plasati in camine… Nu stiu… Sunt de acord si cu punctele voastre de vedere dar ma ambitionez sa cred ca exista o farama de umanitate in acea femeie cu care se poate lucra si de la care poate pleca schimbarea. Atat pentru ea cat si pentru copiii ei.
Andreea Z – Ai mare dreptate. Pe mama de ce nu o salveaza nimeni?
poate ca sunt prea radicala dar acestor femei le lipseste educatia de a se proteja de o sarcina , si atunci stau si ma intreb daca nu cumva ar trebui convinse sa ia o masura de contracepti eventual dupa atatia copii sa li se lege trompele bineinteles cu acordul lor dar gratuit.
Cu siguranta mama trebuie educata, la partea de educatie sexuala. Cu siguranta nu si-a dorit atati copii, problema a fost ca nu s-a protejat. In plus, cred eu ca acei copilasi au o sansa daca mama lor se va dezvolta putin mintal, adica sa se gandeasca pentru viitorul lor, sa le faca un bine. Am vazut o mama singura cu cinci copii, e tanara, are o casa micuta, doua camere, bucatarie si baie, e o casa aiurea si veche, dar e totul frumos si aranjat, ordine si disciplina. Copii merg la gradinita si la scoala, nu au probleme, mama lor lucreaza patru ore pe zi la o fabrica si se descurca.
Pingback: Respect, Salvați Copiii România, respect! - Cristian China Birta
Ce se mai aude de acesti copilasi si mama lor? Pt. cei ce cred ca doar mama e de vina: voi nu va ganditi ca poate si ea la randul ei a trait tot asa si nu stie cum sa iasa din mizeria in care e? Trebuie ajutata si mama si copilasii. Doamne ajuta!