11.12.2016

Orice federație sportivă trebuie să lucreze pentru români. Da, pentru români

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Zilele acestea am avut plăcerea (jur că a fost o plăcere!) să fiu prezent la Sport Forum, organizat de COSR. În splendida stațiune Cheile Grădiștei Fundata. Splendidă, vă zic, splendidă. Dar nu despre asta vreau să vorbim aici (deși vă recomand să mergeți dacă puteți, merită!). Ci despre evenimentul Sport Forum, la care am fost, de altfel, speaker.

Vă dau prezentarea pe care am susținut-o în fața cremei administrative (ca să zic așa) a sportului românesc: reprezentanți ai COSR, ai federațiilor, ai altor structuri sportive. Doar că, desigur, prezentarea este una și stilul meu oral de a livra informații este altul, deci cei care nu ați fost de față sunteți privați de un spectacol de mare angajament, desigur :))

Ce nu se vede în prezentare și ce am zis, într-o oarecare măsură, puteți găsi în motivele de mai jos, plecate de la infograficul FRH la un an de la preluarea mandatului de către actuala conducere. Am zis mai multe, desigur, mult mai multe. Dar hai să le lăsăm doar pe cele 3, în sinteză, căci mi se par fundamentale. Dar ce știu eu, firește…

1. Așa trebuie să facă orice federație, să își prezinte raportul de activitate, din când în când. Și nu mă refer doar la acele foi printate și scrise într-un limbaj de manual de mașină de spălat și pe care, desigur, nu le citesc decât vreo 3 din federația respectivă (doi dintre ei să vadă dacă nu au scăpat o virgulă sau ceva). Ci mă refer la a-ți prezenta raportul de activitate în mod public, într-o formă și într-un limbaj care nu doar să poată fi înțeles de toată lumea, ba chiar și să te facă să îți dea un Like, cum ar veni.

2. Cu fiecare astfel de raport de activitate, trebuie să vină și anunțarea unui scop și, dacă se poate, a unor obiective care, odată realizate, să conducă la îndeplinirea acestui obiectiv (dacă e prea greu pentru unii să înțeleagă asta, să mai bage o fisă). Ce zice FRH cu ”VISUL NOSTRU – FIECARE ROMAN SA FIE MANDRU DE HANDBALUL ROMANESC!” este mai mult decât un scop, este de-a dreptul o muncă de viață, dacă vreți. Dar, în acest stadiu de asumare a faptului că toți avem o datorie (credeți că sunt cuvinte mari? atunci nu prea aveți ce căuta aici), nu doar că o accept cu mare drag, dar o îmbrățișez, o susțin, o să mă implic, atât cât pot, să fie mai puțin vis și mai mult realitate.

3. Orice federație, după puținele mele puteri de înțelegere a fenomenului, desigur, își desfășoară activitatea pentru români. Da, pentru români. Dacă vreți vă și desenez, ca să înțelegeți mai bine. Iar acești români (care, apropo, și plătesc din buzunarul lor ca să funcționeze aceste federații) au dreptul la a fi informați ce a făcut orice federație pentru ei, din banii lor. Iar asta nu se face dând pe fax un comunicat de presă sec și de parcă ai anunța că ai in stoc un jigelur multifresonat cu injecție introgrizogrefă și crezând că ți-ai făcut treaba. Tu, ca federație, ai datoria să te duci acolo unde sunt românii și să le zici ”uite ce am făcut eu pentru voi, cum vi se pare?” și ți-i asumi pe acești români ca un partener de dialog. Orice federația care nici măcar nu încearcă să facă asta este, în ochii mei, o federație în plus în țara asta.

#HaiRomania

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cât de importantă este pentru voi masa de prânz și de ce? Sondaj!

La Salonul Nautic Internaţional Bucureşti poți câștiga o pagaie cu autograful lui Ivan Patzaichin

4 comentarii

  1. Corson
    duminică, 1 martie 2015, 15:47

    Pentru sportul romanesc suna mai bine. Pentru romani suna populist.
    Ieftin, mai exact.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 2 martie 2015, 09:33

    Orice initiativă e bună până la proba contrarie. Şi au romanii un talent de a dovedi contrariul că nici nu mai merită să aştepţi „confrimarea”. Mergi la sigur! Naşpa din start!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 20 martie 2015, 10:47

    […] FRH a fost definirea visului. Iar acesta a fost stabilit așa: să îi facem mândri pe români. Eu am salutat cu mare drag acest vis. Obiectivul: să reînvie handbalul românesc în toată țara astfel încât să […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *