Ar trebui să ştiţi că medicamentele generice sunt la fel de bune, dar mai ieftine

În urmă cu ceva vreme, am avut o problemă de sănătate. Am fost la medic, am făcut nişte analize, am fost sfătuit să ţin un regim alimentar strict şi, fireşte, am primit o reţetă cu un medicament cu nume greu de reţinut. Mă duc la farmacie (nu spun care, că nu aia e ideea), întind reţeta şi întreb dacă are aşa ceva. Farmacista (o doamnă în vârstă, s-a pensionat imediat după aia, dar după întâmplarea asta m-am dus mereu şi am cumpărat de la ea) s-a încruntat un pic şi a zis „da, avem…„. Dar am văzut-o că ezită un pic, aşa că, îngrijorat că o fi ceva grav ce am eu de reacţionează aşa, o rog frumos să îmi spună dacă sunt probleme.

Se uită la mine, trage aer în piept şi spune: „eu vă dau ce aveţi pe reţetă, dar să ştiţi că există o variantă de medicament cu aceeaşi substanţă activă la jumătate de preţ„. Pentru câteva secunde nu înţeleg ce vrea să îmi spună. Căci habar nu aveam ce înseamnă substanţa aia activă şi de ce îmi spune mie doamna de astea, dacă doctorul a scris altceva pe reţetă. Aşa că o rog, din nou, să mă lămurească. Şi începe să îmi spună (cred că am şi avut noroc că eram singurul client din farmacie în acel moment, aşa că a avut timp şi nu au existat „martori”).

Aşa am aflat că este un fel de pratică în piaţă ca pacienţilor să li se forţeze mâna ca să cumpere medicamente scumpe. „Nu că nu sunt bune„, zice doamna, „doar că sunt altele la fel de bune, care costă mult mai puţin„, adaugă. Îmi face şi câteva echivalări: brandul X este exact la fel cu brandul Y, doar că e mai scump cu 30%; brandul A este la fel ca brandul W, doar că aproape de două ori mai scump. Şi îmi mai dă câteva exemple.

medicamente generice 3Îi spun că mă las pe mâna sa, aşa că să îmi dea ce crede că e mai bun şi la un preţ corect. Farmacista îmi dă medicamentul generic, altul decât era pe reţetă. Mult mai ieftin. O întreb de ce a făcut asta, pentru că e ciudat, dacă aş fi plătit mai mult pe medicament, ar fi făcut bani mai mulţi. Dă din umeri şi zice trist: „Eu sunt din altă generaţie. Pentru mine contează să se facă omul bine„. I-am mulţumit, ea mi-a urat multă sănătate şi am plecat. De atunci, până s-a pensionat, aproape întotdeauna am luat medicamente de la ea. Aşa că şi din punct de vedere al businessului, pe termen lung, gestul său a însemnat un client mulţumit, care a revenit constant şi care i-a adus, astfel, beneficii constant.

Înainte de Crăciun, anul trecut, mă intersectez (eram la un mall, cumpăram cadouri) cu un amic. Stresat că nu găseşte medicamentul Y. Îmi dau seama că era exact ce scria pe reţeta mea aia de atunci. Şi îi spun: „coane, să ştii că există medicamentul X, care face acelaşi lucru şi pe care îl găseşti mai uşor şi la bani mai puţini„. El reacţionează ca mine atunci: „dar doctorul a spus că…„. Îl iau de mânecă şi îl trag după mine până la farmacia care era 50 m mai încolo. Spun farmacistei că vreau medicamentul X, mi-l aduce. O întreb (ca să audă amicul) dacă există vreo diferenţă între medicamentul X şi medicamentul Y din punct de vedere al substanţei active. „Nici una„, îmi răspunde farmacista, „diferă doar brandul şi preţul„. După care i-am explicat amicului care-i faza cu substanţa activă. Şi l-am pus pe gânduri…

De ce v-am povestit cele două întâmplări de mai sus? Pentru că am văzut pe pielea mea cât de important este să fii informat în legătură cu medicamentele pe care le cumperi şi cât de important este să îi faci şi pe alţi să înţeleagă asta. Pentru că, simplu spus, vreau să ştiţi că există opţiuni şi să analizaţi aceste opţiuni. Iar medicamentele generice, despre care vă vorbesc mai jos, sunt aceste opţiuni. Mai ieftine.

Aveţi mai jos o sinteză despre ceea ce înseamnă medicamentele generice. Pe care vă recomand să o studiaţi. Cu menţiunea că pe site şi pe pagina de facebook găsiţi, fireşte, mult mai multe informaţii. Şi să ţineţi minte că nu ar fi rău ca, data viitoare, să întrebaţi doctorul sau farmacistul care sunt medicamentele generice care au aceeaşi substanţă activă cu ce vor ei să vă dea. Atât. Doar să întrebaţi. Ca să ştie că ştiţi. Ca să înţeleagă că sunteţi un pacient informat. Şi ca puteţi lua o decizie documentată.

medicamente generice 1medicamente generice 2

http://youtu.be/gkjZYvTRT7o

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

16 thoughts on “Ar trebui să ştiţi că medicamentele generice sunt la fel de bune, dar mai ieftine”

  1. Ibusinus este un medicament generic, are exact, dar exact aceeași componență procentuală de substanță activă cu Nurofen. Și este de 3 ori mai ieftin. Puteți verifica prospectul.

    1. Sunt mai multe medicamente în situaţia asta. Ce contează este substanţa activă, care este la fel. Diferenţa de culoare, textură, alea, alea este dată de excipienţi, dar care nu au legătură cu efectul asupra afecţiunii în sine.

  2. Cel mai bun exemplu este NUROFENUL. Sunt o tona de medicamente cu IBUPROFEN, doar medicii prescriu NUROFEN. N-am mai luat nurofen de ani de zile. Adica medicamentul CU acest nume. Habar n-am cine-l produce si, sincer, nu ma intereseaza.

  3. Nu spun ca nu sunt multe cazuri ca cele descrise de tine, insa iti pot spune din experienta proprie ca exista si reversul. Tatal meu urmeaza un tratament cardiologic de lunga durata, evident cu o lista de medicamente recomandate de medicul specialist. La una din vizitele in farmacie i s-a sugerat ca exista un alt medicament cu aceeasi substanta activa, dar la jumatate de pret. A luat acest medicament timp de aprox 2 saptamani si a inceput sa se simta tot mai rau, tensiune crescuta, etc. La un control de urgenta medicul in a carui evidenta se afla i-a interzis efectiv sa mai inlocuiasca medicamentele de pe reteta. Chiar daca au aceeasi substanta activa SI exact aceeasi concentratie teoretica si scrisa pe ambalaj, conteaza enorm si producatorul. Nu spun ca la un paracetamol ar fi extrem de important, spun doar sa aveti grija cu medicamentele de importanta vitala. Si cel mai important: daca tot aveti o reteta de la medic, mai bine il intrebati pe el daca si ce se poate inlocui. Sanatate!

      1. Confirm! Si eu am avut niste probleme cu inima si intr-o zi, cand mi s-au terminat medicamentele, nu gaseam medicamentul original, asa ca am luat generic. Mi-a fost extrem de rau. Crezand ca e coincidenta, am mai incercat cu genericul cand mai ramaneam fara medicamentele originale si la fel imi era. La medicamentele pentru afectiuni grave si pentru tratamente de durata, chiar este bine sa se mearga pe originale. Plus ca excipientii fac diferenta si unele tehnologii: de exemplu, prefer sa iau un Nurofen express si sa scap de durere in 10 minute maxim, decat sa iau Ipubrofen si sa ma chinui mai mult de jumatate de ora :D Bine, depinde de fiecare organism acum…

  4. Cu tot respectul pentru ceea ce scrieți în general (va citesc de mult timp), acest articol produce o mare dezinformare! Trebuia sa studiați ambele probleme înainte de a va apuca sa scrieți: medicamente originale(inovative) MO și medicamente generice MG. Pentru cercetarea, studiile clinice și punerea pe piață a MO se pun la bătaie sume enorme, astfel se explica prețul lor mult mai mare. MG, în schimb, conțin doar substanța activa din MO, excipienții difera, metoda de fabricare difera, forma farmaceutică diferă. Companiile care produc generice nu aloca multi bani pentru studiile clinice necesare, de aceea își permit sa aibă preturi mai scăzute. Iar consecința este cea prezentata de un cititor mai sus: reacții adverse care pot apărea la unii pacienți, nu din cauza substanței active identice cu MO, ci din cauza excipientilor diferiți pe care îl folosesc producătorii de generice. Nu discutam de banalul ibuprofen (deși poate face și acesta rău luat irational), discutam despre medicația cardiacă, hipolipemianta, antibiotice, medicamente la care s-a văzut în rapoarte și studii ca un comprimat de MG eliberează în organism doar 50%-90% din substanta activă, comparativ cu MO. Se produce astfel o subdozare, tratamentul devine ineficient, fără ca pacientul sa știe din ce cauză. Degeaba pe comprimat de MG avem 100 mg de substanța activa X ( ca și în MO) dacă în organism nu se absoarbe decât 50% din ea. Sper sa ma fi făcut, cat de cat, înțeleasă. Nu țin partea nimănui, nici MO, nici MG. Dar Dvs. ați produs o dezimformare care se propagă!
    O zi buna, cu respect, dar cu mai puțin entuziasm!

    1. Mulţumesc pentru că mă citiţi. Dar nu pot fi de acord că mă acuzaţi de dezinformare :) Am întrebat medici şi chimişti care mi-au spus că e ok să scriu ce scriu. Şi m-au avertizat că voi avea astfel de reacţii, cum spuneţi dumneavoastră. Este dreptul dumneavoastră, desigur, nu contest asta.

      Dar spun că nu aş vrea să intrăm într-un meci al argumentelor. Eu mi-am spus părerea, deşi nu sunt specialist, dar după ce m-am documentat, dumneavoastră mă acuzaţi că dezinformez, ceea ce mi se pare o exagerare.

      Mai ales că ceea ce spun eu se aplică în cazul majorităţii masive a medicamentelor.

      1. Nu încerc sa vă conving, doar va spun ca articolul Dvs desființează medicamentele originale în ochii pacienților. Trebuie sa menținem o balanță intre MO și MG. Am spus ca dezinformați deoarece valul de comentarii pe care l-am văzut la acest articol mi-a confirmat. Hartia igienică No Name face același lucru ca cea parfumată în trei superstraturi, dar suntem cu toții conștienți de diferențe. Nu spun ca MG nu sunt bune, pentru că altfel nu ar fi fost aprobate de MS, dar să nu desconsideram MO doar din punct de vedere financiar. Ca sa nu mai spun ca MO au de obicei o vechime pe piață de cel puțin 10-15 ani, comparativ cu MG proaspăt scoase pe piață (chiar dacă dezvoltarea lor începe cu câțiva ani înainte) . Pentru un medicament, testul timpului și lipsa raportării reacțiilor adverse reprezintă un criteriu de încredere și eficiență.
        O zi buna, cu respect!

  5. Pingback: Fiţi informaţi ce medicamente luaţi. Scurt ghid despre cum să cumpărăm medicamente - Cristian China Birta

  6. e o alta problema, cate vreme se gasesc generice in farmacii e ok. dar stiu o gramada de persoane, inclusiv eu am cautat un medicament pentru inima pe google si gasesti tot felul de siteuri. MARE ATENTIE, MAJORITATEA SUNT PRODUSE DIN INDIA !

    cine a avut probleme in familie de sanatate si a ajuns la medicamente si toate cele, va spun ca stie cam in proportie de 80 % ce spui tu.

    1. Ooooo, da… Asta cu cumpărat de medicamente de pe internet este o mare, mare problemă, știu… Bine, nu că toate siteurile sunt pe sistem de țeapă sau ceva, doar că trebuie mare grijă de unde le cumpăram…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.