Vi se pare ciudat titlul? Ziceţi? Dar ce aţi zice dacă v-aş spune că şi mie mi se pare teribil de ciudat? Dap. Desigur, titlul în sine este ciudat, dar cum am ajuns să îl dau este şi mai ciudat. Să vă explic.
Vine curierul. Şi îmi aduce un colet. Îl deschid. Şi văd #acum9 ani, cartea lui Arhi. Şi, pac, m-a lovit titlul ăsta în creştetul coraconului. De ce s-a întâmplat asta? Dracu ştie. Poate nici ăla. Dar, dacă tot m-a lovit, am zis că aşa rămâne, după cum puteţi lesne vedea.
Dar ciudăţeniile nu s-au oprit aici. Căci, adevăr vă spun, am citit cartea. Astăzi. La birou. Adică am făcut un lucru ciudat, pe care, în mod normal, nu l-aş fi făcut, căci – nu că voi ca să mă laud, nici că voi să vă-nspâimânt – am neşte alte lucruri de făcut. Doar că, vedeţi voi, şi RDS şi Vodafone au decis că astăzi trebuie să fie ziua în care să tânjesc masiv după net. Aşa că m-am enervat şi, pentru că mi-au căzut ochii pe carte, m-am apucat să o citesc.
Prima impresie a fost de simpăticoşenie. Căci, practic, volumul reprezintă adunarea tuturor comentariilor de la un concurs realizat de Arhi împreună cu cei de la PC Garage, pe tema, fireşte, #acum9ani. Şi, când zic comentarii, zic inclusiv cu comentariile la comentarii şi cu preluarea sistemului de Like şi Dislike. Adică să vezi asta în print e chiar simpatic.
Acum îmi dau seama că am spus „cartea lui Arhi”. Este eronat. Este cartea comentatorilor de pe arhiblog.ro. Din care face parte şi „stâpânul plantaţiei”, căci şi comentariile lui se regăsesc în paginile cu pricina. Iar asta asigură un dinamism al lecturii.
Am citit câteva poveşti de viaţa care m-au făcut să ridic sprânceana. Nu toate. Câteva. Dar în număr suficient să mă pună niţel pe gânduri. Iar asta cu pusul pe gânduri, vă întreb direct, nu este exact ceea ce ar trebui să facă o carte?
Mai multe despre carte nu are rost să vă spun, căci sunteţi pe fază şi aţi înţeles ideea. Dar tot am a vă spune ceva. De fapt, nu neapărat vouă, ci celor care am văzut că o bagă pe aia cu „mare jmekerie a făcut Arhi, a luat comentariile de pe blog şi, cică, a scos o carte” şi pe aia cu „dacă nu e scrisă de tine, cum să zici că e cartea ta?„. Să analizăm un pic aceste afirmaţii. Cu menţiunea că nu este vorba despre a-i găsi scuze and shit lui Arhi pentru că 1. nu are nevoie de ele 2. chiar aş vrea să extrapolaţi din ce zic mai jos şi să aplicaţi şi la alte speţe.
Din punct de vedere al actului creator, ca să îi zic aşa, mai pretenţios, aveţi dreptate: Arhi nu a scos o carte, căci nu a scris-o el. Dar nu mi-a părut nici un milimetru că stimabilul blogger are ambiţia aceasta, să scoată o carte ca să se arate el mare condei. Ci alta, îmi permit să spun, a fost intenţia lui: să arate că are o comunitate cu care este în stare să scoată o carte. Iar, din acest punct de vedere, nu prea mai este loc de alte cele. A demonstrat acest lucru.
Că actul lui creator nu a dat pe dinafară, e clar. Dar aş vrea să nu cofundăm creaţia cu munca. Pentru că, desigur, am face o mare greşeală. Căci munca de a scoate o carte este muncă serioasă, dincolo de creaţie. Pe care muncă Arhi a prestat-o. Cine nu a fost implicat într-un astfel de proiect editorial nu prea are cum să îşi dea seama de câte detalii şi câte ore de luat la pilă diverse chestiuni este nevoie.
Ar mai fi, desigur, implicarea partenerului (în cazul de faţă e naşpa să îi zici sponsor sau client) PC Garage în acest proiect. Moment în care vă întreb doar atât: la voi, cei care criticaţi iniţiativa, de ce nu vine nimeni să vă propună un astfel de proiect? Dap, exact.
Personalmente, am o singură obiecţiune la adresa cărţii: e fără autograf. Ceea ce voi rezolva, cândva, la o bere cu distinsul autor. De care mă leagă, în ciuda unor coropişniţe mici şi degeaba, o relaţie de amiciţie constructivă. Cred, cel puţin…
1 thought on “Când un blogger scrie o carte, un înger îşi pierde juma de puf din aripa stângă”
Mie imi place grafica copertei dd)