09.12.2016

Interviu Andrei Samoil – despre oameni ca gândaci bidimensionali şi despre dezvoltare personală

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Pe Andrei Samoil, probabil că cei mai mulţi dintre voi îl cunoaşteţi din emisiunea „Visuri la cheie„. Ca arhitectul ăla de râde mult :)) Aşa l-am aşezat şi eu în „sertarul” cu oameni, i-am lipit eticheta de „arhitect”. Despre el mi-a mai spus colega sa de emisiune şi colega mea de Kooperativa 2.0, Adela Pârvu, că este un tip foarte simpatic, pe care mi-ar plăcea să îl cunosc. Avea dreptate :)

Când m-am întâlnit la o cafea cu Andrei, am aflat că el face alte lucruri în viaţă. Arhitect este ca formaţie, dar coraconul lui este Academia 1,61. Aşa că toată discuţia noastră s-a purtat în jurul acestui proiect. Şi cum a ajuns să facă asta. După cum puteţi vedea mai jos.

Andrei-Samoil1-270x270Cu ce să încep?„, mă întreabă Andrei râzând. „Cu începutul, fireşte„, îi răspund. „Începutul ar fi că am fost cercetaş. Şi că mi-a plăcut foarte tare acea perioadă din viaţa mea„, spune el. Şi că a rămas alături de cercetaşi multă vreme. Până când..

În 2001, Andrei împreună cu cercetaşii săi au amenajat un refugiu pentru drumeţi în Piatra Craiului, cu o capacitate de 36 de oameni. „Am muncit o lună şi ceva să îl construim, am cărat toate materialele până acolo, am fost greu, dar am fost tare încântaţi când l-am văzut gata, eram bucuroşi că am făcut un lucru bun„, spune Andrei, zâmbind. După care se încruntă: „Anul următor, foarte ciudat, refugiul a ars. Nu se ştie cum. Ciudat, oricum. Ca o mare potriveală… Şi în locul lui a apărut o cutie de fibră de sticlă„. Îşi aduce aminte cât de greu a fost să le spună cercetaşilor că munca lor s-a făcut scrum: „Se uitau la mine şi nu le venea să creadă. Am văzut multe perechi de ochi înlăcrimaţi atunci…„.

A fost momentul în care a luat o decizie „dură”, aşa cum spune el: „am decis să nu mai uit de mine şi de ai mei, am decis să nu mai fac lucruri pentru cei care nu le merită. Nu e vorba că aşteptăm mulţumiri, nici pe departe. Doar că vrem să vedem că cei ajutaţi se implică şi continuă ce am început„.

Imediat după acest episod, s-a înscris în Clubul de Speologie „Emil Racoviţă”, alături de care a stat câţiva ani. În paralel, s-a apucat de scufundări, a călătorit mult prin lume (menţionează Nepal şi Indonezia), iar în 2005 a început să facă aikido. „Nu am făcut performanţă în nimic, dar toate cele pe care le-am făcut au ajuns într-un final să se împletească„, spune el. Râde: „am fost ca ţestoasa, fără viteză, încet, dar sigur„.

Îmi povesteşte despre călătoria în Nepal. „M-am întors altfel de acolo, toţi cei din jurul meu mi-au spus că m-am schimbat. Nu pot să explic exact de ce…„. Sublinează: „să ştii că nu e adevărat că doar eroii pot ajunge acolo, pe Himalaya, oricine poate să ajungă acolo, doar să vrea să facă asta„.

20110813-IMG_9290În 2011 s-a apucat să facă turul României pe două roţi şi pe două picioare, cum l-a numit el. „Iniţial am pornit de la ideea că aş vrea să găsesc locuri în ţară, pe care să vrem să le arătăm turiştilor străini. Locuri care nu se găsesc în ghiduri„, explică el. Se însufleţeşte: „Uite, tu ştii despre Poiana Închisă?„. Îi spun că nu am auzit de aşa ceva în viaţa mea. „Este un loc splendid, o poieniţă la intrarea într-o peşteră, cu o cascadă mică acolo, este extraordinar, trebuie neapărat să ajungi acolo„, exclamă el. Îi promit că o să ajung.

Vezi, cum ai reacţionat tu, aşa reacţionează mulţi români. Care habar nu au că există nişte locuri extraordinare în ţara asta„, simt un pic reproşul din vocea lui. „Dar stai liniştit„, râde el, „căci şi eu am fost la fel: am luat, aşa în joacăm ghidul Lonely Planet, ca să văd – în mintea mea – că acolo nu sunt locuri din România pe care să nu le ştiu. Surpriză! Erau foarte multe, spre ruşinea mea…„.

Cu două zile înainte de finalul acestui tur, „m-a apucat melancolia„, spune Andrei. „Pentru că ştiam că aventura mea se va termina şi pentru că nu reuşeam să îmi răspund la întrebarea: la ce să mă întorc?„, adaugă. „Când m-am întors, nu îmi găseam locul; revenisem la costum şi la liniuţe pe ecran…„, spune el, gânditor.

Cum adică nu îţi mai găseai locul, în ce sens?„, îl întreb. Îmi povesteşte un episod întâmplat în zilele în care s-a întors în Bucureşti. „Eram la birou şi mă uitam pe geam. Vedeam oamenii cum merg în toate direcţiile, parcă fără sens şi m-am surprins gândindu-mă la ei ca la nişte gândaci bidimensionali, care nu ridică privirea şi nu se uită în jurul lor; merg doar pe cărările deja ştiute„, spune Andrei.

Aşa a venit ideea Academiei 1,61„, zice foarte simplu. Şi precizează repede, ca să nu îmi dea timp să spun ceva: „Să nu îmi spui că ţi se pare că este o agenţie de turism, că nu este aşa ceva!„. Râd şi îi spun că numai la aşa ceva nu m-am gândit când m-am uitat pe site. „Ehe, multă lume ne întreabă dacă suntem agenţie de turism…„, răspunde.

10885158_557971844338487_7091988492734979538_nÎi cer să îmi spună ce este. „Este un program de educaţie non-formală, de dezvoltare personală prin turism de aventură, dacă vrei să îţi sintetizez în câteva cuvinte„, spune el. Îl rog să dezvolte. „Cât timp ai?„, mă întreabă râzând. Şi începe să îmi spună că, din punct de vedere al „hârtiilor”, totul este făcut ca la carte, cu autorizaţii, certificări, avize şi tot ce mai trebuie.

Nu creşti cu adevărat ca om decât atunci când ieşi din zona ta de confort. Doar că e foarte greu să ieşi, aşa că ai nevoi să ţi se întâmple ceva, ai nevoie de un impuls. Noi suntem acel impuls„, zice Andrei. Îmi spune că cel mai bine se vede această ieşire din zona de confort în tabăra de supravieţuire pe care o organizează. În care oamenii participă la multe provocări, în echipă şi la finalul căreia fiecare înţelege mai mult despre el. „Tabăra de supravieţuire este o mare metaforă: totul se întâmplă în sistem de joc, dar cu mesaj, cu morală„, precizează el. Sublinează că este foarte importantă parte de feedback pe care o acordă participanţilor, interpretarea rezultatelor. Colaborează cu un psihoterapeut şi pe partea de crearea de jocuri, dar şi pe interpretarea rezultatelor.

Ideea cu tabăra de supravieţuire mi-a venit în liceu. Când, ca orice băiat, mă întâlneam cu fete. Şi testul suprem pentru a vedea cu adevărat caracterul fetei era să mergem doar noi doi pe munte. Îmi dădeam seama ce fel de persoană era pe drum şi, mai ales, pe munte. Acolo modul în care reacţionezi îţi arată adevăratul caracter„, îmi spune el zâmbind.

Îl întreb ce „ofertă” are pentru cei interesaţi în perioada următoare. „Ştii să schiezi?„, mă întreabă. Îi spun că, deşi sunt de loc din Baia Mare, zonă unde toţi schiază, eu sunt excepţia şi nu mă pricep de nici o culoare. „Perfect!„, mă surprinde el, „pentru că avem o tabără de schi pentru adulţi începători, în perioada 20 – 22 februarie, la Sinaia„. Îi spun că prefer ca secretele schiatului să rămână secrete pentru mine. „Ei, lasă că ne auzim la primăvară, atunci, când o să vii într-o tabără de supravieţuire„, mă ameninţă :) „Poate că nu tu ai treabă cu schiatul, dar s-ar putea să vrea copiii tăi„, mă loveşte la coracon. „Avem tabără de schi pentru adolescenţi în Austria, între 31 ianuarie şi 8 februarie„, îmi spune. „Iar de tine ne ocupăm în primăvară„, mă ameninţă din nou :)) „Sau poate vrei să te apuci de aikido, te aşteptăm cu drag„, îmi face invitaţia râzând.

Ne promitem reciproc: „ne mai vedem, da?„. Şi ne răspundem tot reciproc: „da, clar!„. Ieşim din cafeneaua unde am stat la poveşti. Şi mai stăm vrem 10 minute în faţă, pe trotuar. Ce să-i faci, poveşti de astea, ca băieţii :D

10891485_873638429323609_9143509454415145158_n

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Salvaţi Copiii România caută coordonator de comunicare şi PR

Foarte fain proiectul „Anotimpuri la borcan”!

3 comentarii

  1. joi, 15 ianuarie 2015, 12:34

    da de ce nu ati stat tot in cafenea:D?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 21 ianuarie 2015, 20:15

    Foarte tare!Chiar nu stiam si „cealalta” parte a lui Andrei.Multumim!Si multumim si Adelei.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *