06.12.2016

Tu ce faci de Ziua Mondială a Diabetului?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Anul acesta fac 40 de ani. În ultimii ani, am auzit din ce în ce mai mulţi colegi de generaţie, ca să le zic aşa, care, de cele mai multe ori oftând, îmi spuneau: „eh, nu mai suntem tineri…„. Se referau la faptul că ba au probleme la spate, ba au fost nevoiţi să urmeze un tratament pentru o anumită boală, ba mai rău unii dintre ei… Şi, invariabil, începeam să ne aducem aminte de anii tinereţii, ăia în care nu ne gândeam la conceptele total abstracte pentru noi, pe care încet, încet am început să le cunoaştem aşa cum arată ele în realitate: bolile.

Când eşti tânăr, cei bolnavi te enervează, nu ai răbdare cu ei, cumva îi învinovăţeşti că sunt aşa, de parcă ei au ales să fie bolnavi, de parcă pe ei i-ar bucura starea asta. Când eşti tânăr suferi de ceea ce am putea numi sindromul de neboală, căci ştii la nivel teoretic că aşa ceva există, dar nu conştientizezi că te-ar putea afecta. Când eşti tânăr nu realizezi că boala, odată ce te ajunge, devine parte integrantă din tine, aşa cum şi tu devii parte din ea.

Pe măsură ce trece timpul, însă, realizezi că viaţa este un pic mai complicată. Pentru că ai de făcut foarte multe alegeri şi să trăieşti cu consecinţele acestor alegeri. Dar înveţi şi că în viaţă există şi momente în care alegerea nu îţi aparţine. Şi că trebuie să faci faţă unor provocări pe care nu le vrei, pe care nu le-ai ales, pe care, de multe ori, nu le înţelegi. Bolile sunt printre cele mai mari provocări pe care le trăieşti în timpul vieţii.

Astăzi este Ziua Mondială a Diabetului. O boală care afectează teribil de multă lume. Şi la care nu ne gândim decât atunci când ea vine foarte aproape de noi, când ne afectează ori pe noi ori pe cei dragi nouă. Până atunci, însă, este un concept pe care îl ştim la nivel teoretic. Dar când devine realitate…

Vă propun să vă faceţi timp măcar 5 minte şi să intraţi pe complete-life.ro. Şi să citiţi informaţiile de acolo. Despre diabet şi despre cum se poate combate această boală. Şi, foarte important, ce înseamnă o alimentaţie adecvată. Şi vă invit să faceţi asta pentru că, mai devreme sau mai târziu, mai aproape sau un pic mai încolea, diabetul o să vină şi o să vrea să fie o parte importantă din viaţa voastră şi a celor dragi vouă. Intraţi pe site şi pregătiţi-vă. O să vă ajute să ţineţi diabetul cât mai mult la uşă, atunci când va veni…

Complete Life 450x100px

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Căutăm blogger care să vină cu noi în tabăra foto #TFB9Lumia930

M-am decis cu cine votez. Dar nu vă spun. Dar vă spun de ce nu vă spun

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *