Iată un prea-frumos formular pentru retragerea de la ora de religie

Oh, dacă v-aş spune cât de tare mă plictiseşte discuţia asta cu ora de religie. La mine în casă, lucrurile sunt simple: întreb copilul dacă vrea sau nu şi – foarte important! – dacă îşi asumă să se enerveze #sauceva profa/proful de religie pe el sau alţi profesorii şi alte de astea. Dacă pruncul decide că nu mai vrea abureala de oră de religie (o zic blând, după cum vedeţi, nu vreţi să mă porniţi să zic cu adevărat cât de cretină mi se pare), pac, scriu o scrisorică de amor şcolii şi pa şi pu la revedere.

Eu am scris cererile astea pe un A4, fără să dau nici o justificare de ce nu mai vreau ca odrasla mea să facă ora păcii. Pentru că – şi aici uite că legea e bună – nu trebuie să justific nimic. Nu vreau şi punct.

Dar, pentru cei mai acribici dintre voi, mi-a dat link Alex către blogul acesta, de unde puteţi descărca un formular mai oficial, ca să zic aşa. Cine este Alex? Fiul meu, fireşte.

servicii divine

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

38 thoughts on “Iată un prea-frumos formular pentru retragerea de la ora de religie”

    1. Stimbile,

      1. Nu cred că faci comparaţia între matematică şi religie, nu cred aşa ceva! Dacă aş intra în logica ta ar însemna să intru în logica ta, ceea ce, fireşte, nu fac.

      2. Nu o să poţi fi niciodată Alex, deci discuţia e mai futilă decât orice futilă oră de religie.

      1. Dacă contestăm o materie, o putem contesta pe oricare. Nu, nu a demonstrat nimeni că teologia nu este știință.

        Problema religiei este modul de predare al ei, nu faptul că se predă în sine. Vorbeam săptămâna trecută cu un doctor în matematică la Berkeley și spunea că ceea ce se predă elevilor români drept matematică e o catastrofă. Renunțăm la matematică doare pentru că se predă aberant?

        1. Tu faci o gravă confuzie, între o ştiinţă exactă, dovedită, demonstrată, etc … şi între închipuirile unor înaintaşi care credeau că Soarele se învârte în jurul Pământului şi care şi-au aşternut ideile pe nişte manuscrise …

        2. RELIGIA nu poate fi considerata materie. o istorie a religiilor DA.
          Ceea ce se preda la scoala nu este ISTORIA RELIGIILOR, PRIN URMARE NU POATE FI CONSIDERATA MATERIE CI INDOCTRINAREEEE

            1. Multumesc copilului meu ca a refuzat singur aceasta „materie”. A luat singura aceasta decizie dupa ce a participat la 4 ore in clasa zero si mi-a zis: mami, doamna nu vorbeste de altceva decat de Dzeu. Ce atata Dumnezeu? sa se duca la biserica daca vrea. :)) si avea 5 ani si 9 luni. deci…asta e Religia in scoli.

    2. matematica e stiinta, religia care se preda in scolile din Romania este dogma. nu cerceta, nu pune intrebari… crede ce ti se spune. Drumul sigur spre o societate tip „turma”, de care se feresc in general oamenii care gandesc

      1. Nu e vorba musai ca e dogma, e vorba ca in scoala nu se studiaza dogmatic. In afara de asta, ce propun ei este studierea unei singure religii, din toate religiile si cultele care exista.
        Mircea Eliade a studiat istoria religiilor, dar obiectiv. Din cate stiu, a primit enshpe titluri de Doctor Honoris Causa post-mortem, tocmai pentru ca toata lumea voia sa se asocieze cu numele lui. N-am auzit pe nimeni sa faca scandal despre obiectul studiilor lui, sau de titlurile primite.

        1. Atata vreme cat se preda sub forma adevarurilor absolute, pe care nu ai dreptul sa le contesti, doar sa le accepti, e dogma.
          In prima zi de scoala nu a lipsit predica preotului. Inainte de cea a reprezentantului inspectoratului, politiei, directoarei… Preotul a vorbit cel mai mult dintre toti, intr-un limbaj din care nu am retinut aproape nimic, doar ca elevii „trebuie sa-si asculte parintii”, „trebuie sa invete bine”, trebuie sa aia, trebuie sa ailalta. Doar obligatii, doar sa fie pe placul adultului, care o fi el. Pe mine asta ma deranjeaza la toate formele de religie organizata pe care le stiu eu – vesnica obligatie de a de conforma, de a nu gandi ce-i mai bine pentru tine, de a nu te opune autoritatii (parinti, profesori, sefi).
          Eu mi-am retras copilul de la religie, n-am avut probleme din partea nimanui. Sta la ora respectiva si deseneaza, sau isi face teme. E fericit ca nu da teste cu citate din biblie, sau cu reproducerea unor termeni religiosi pe care nu-i intelege

          1. Esti in eroare Diana: sintagma aceasta, indragita de comunisti,”crede si nu cerceta”,nu o vei gasi nicaieri in Biblie. Dimpotriva Iisus ne indeamna:”cereti si vi se va da, cautati si veti gasi, bateti si vi se va deschide”..(Matei 7;7). Dar ca sa cunosti aceste lucruri ai nevoie de cultura religioasa. E si o zicere care spune, nu poti lua in serios parerea cuiva despre Biblie atata timp cat el n-a citit-o.

  1. Absolut pertinent gestul tău, chinezule … Păcat că, într-o ţară numită în Constituţie ca fiind (cică) „stat laic”, religia, indiferent de ce „culoare” este, se implică în politică şi în educaţie! România = tara de babuini (în mare parte) …

  2. E aceeasi vesela demonstratie de o parte(ca prin completarea unui simplu formular anulam existenta Divinitatii si deci a utilitatii invataturii ei) cat si de cealalta( ca prin demonstratii ostentative cei pidosnici arata ca si ei sunt cat se poate de normali).

      1. Cu o simpla scrisorica poate ca ati spus „pa si pu la revedere” unor sanse in viitorul propriului copil, caci cunoasterea Bibliei(cea mai raspandita carte din lume) este un act de cultura nu numai de credinta(Tutea:”fara Biblie Shakespeare ar fi fost un scriitoras din Gaiesti”). Oare ce ar fi fost Eminescu daca nu cunostea Biblia, doar autor pt poezii gen ‘Imparat si proletar’? Pe de alta parte Noica ne spune:”nu pierd nimic daca sunt crestin si Dumnezeu nu exista, dar daca exista am castigat TOTUL”.

        1. Îmi asum toate riscurile de care zici. Cu menţiunea că fac eforturi să fiu politicos, căci a-mi spune mie ce şansă am ratat pentru copilul meu dacă nu îl expun la băşini versetice este lipsă de bun simţ. No poftim, că nu am reuşit să fiu politicos!

          Te rog să consideri discuţia încheiată. Căci, fireşte, sunt cu diavolul şi iadul mă aşteaptă…

          1. Esenta invataturii crestine, ‘Respecta-ti semenul ca pe tine insuti’ este egala cu „basini versetice” pt altii. Este evident ca trebuie sa incheiem discutia.

            1. Dacă ai nevoie de Biblie ca să-ţi dai seama că nu e bine să furi, ori că nu e bine să omori, ori că nu e bine să faci aia sau aia … înseamnă că, ori îţi lipsesc ăia 7 ani de acasă (mult mai importanţi decât Biblia) ori pur şi simplu porţi fix degeaba un cap pe umeri …
              Vreau să cred că un om normal (la cap) nu recurge la acţiuni/fapte antisociale pentru că pur şi simplu e capabil să judece cu propria-i minte că nu e bine să facă asta, … şi nu de frica cuiva „de sus” care se „uită” la el şi îl pedepseşte dacă face asta …

          2. Chiar, cum plănuiești să recupereze copiii cultura religioasă pe care o pierd prin anularea orei de religie? Zicea bine Liiceanu la un moment dat că fără cunoașterea creștinismului riști să te plimbi prin muzeele Europei ca un bou. Pe ce căi ar trebui să afle elevii chestiunile astea?

  3. Mai, eu zic ca ortodoxia trage si a tras Romania in jos. A zis-o si Neagu Djuvara si o zic si eu, si altii. Si intr-adevar, daca pruncul si parintii nu vor religie, nu li se poate impune asta la scoala. Asta e prostia comunista a BOR care face marketing fortat cu tot ce are, oriunde are acces.

    1. Cât adevăr!Nu-mi vine să cred ce se predă azi online la ora de religie!Copiii mei și eu am rămas inmarmuriti.Daca nu merg la biserică moare copilul în somn ,dacă muncește duminică le-a dat exemplu că pățesc ceva că asa a pățit Ionescu care a fost la lemne și a murit căzând lemnul pe el sau le-a ars casa!Doamne ferește!Cum poate spune doamna de religie așa ceva la copii de clase primare ?Sunt istorioare frumoase ,pilde dar atâta exagerare nu am văzut!Numai spun că pe covidul acesta impune să mergeți acu cât nu închide Iohannis bisericile,orașele, comuna etc pt.copii să meargă să se împărtășească, să se unească cu Hristos!

      1. Buna ziua, doamna, sa inteleg ca dupa ce v-ati oripilat suficient ati gasit o solutie sa retrageti copilul de la ora de religie?
        Am si eu o mare problema, fetita mea este la clasa pregatitoare, este SINGURA din clasa care nu face ora de religie (mi s-a cerut insistent sa solicit in scris asta, m-am incapatanat sa nu o fac, parca legea spune ca trebuie sa faci cerere doar daca vrei sa frecventezi, nu?)… in sfarsit, religia se preda vinerea, ultima ora, dupa 3 saptamani au schimbat orarul si au pus-o miercuri a treia ora din 4. Se insista sa las copilul in clasa, chiar daca nu participa, dar asta-i culmea! nu participi, iesi afara, nu? Nici vorba sa se asigure un spatiu, clasa, o varianta pt cei care nu fac religie. Asa ca sunt nevoita sa-mi schimb miercurea programul la serviciu, sa o iau 40 de minute de la scoala si apoi sa o duc inapoi. Voi face si asta. Pentru ca, asa cum au spus toti oamenii normali la cap mai sus, este ora de indoctrinare si spalat creier, nu de religie.
        Apropo, nu stiu ce cauta marii credinciosi pe acest blog si de ce isi dau cu parerea in ce pv educatia copiilor altora?

  4. De-a lungul istoriei au fost multe razboaie in numele religiei si inca mai sunt. Fiecare are dreptul sa-si aleaga religia fara sa fie constrans, judecat, condamnat…. In scoli religia ar trebui predata ca o stiinta, sa fie amintite toate credintele cu argumentele lor, dar sa fie predata doar timp de un an in clasele mai mari astfel incat copii sa asimileze cateva informatii in legatura cu acest aspect. Noi suntem crestini ortodocsi dar mi-am retras fiul de la religie deoarece este in clasa pregatitoare si cu toate ca deja stia de la 4 ani 3 rugaciuni si mergem cu oarecare regularitate la biserica, a fost certat constant de dna pt ca se inchina uneori cu mana stanga (aceea fiind mana lui dominanta). Lispa tolerantei si maniera oarecum agresiva prin care dna intelege ca trebuie sa le insufle copiilor frica de Dumnezeu le consider ca fiind inacceptabile.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.