05.12.2016

Dacă mă ajutaţi să câştig premiul de 10.000 lei, îl donez cui decideţi voi

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Pe scurt, chestiunea este în felul următor: sunt printre finaliştii conferinţei „Anul viitor”, iar unul dintre noi va câştiga premiul de 10.000 de lei. Cum nu ar fi deloc rău să fiu eu premiantul clasei, ca să zic aşa :D, m-am gândit că cel mai frumos ar fi ca banii aceştia să ajungă la cei care au mult mai multă nevoie de ei decât am eu. Aşa că vă cer ajutorul.

Vom proceda aşa:

Pasul 1 (obligatoriu, desigur!): să mă votaţi, să vă invitaţi prietenii, amici, familia, dujmanii (:D) să mă voteze. Căci, fireşte, dacă nu o să câştig premiul, nu am ce să dau mai departe. Adică nu avem obiectul muncii pentru pasul următor :)

Pasul 2: după ce o să fiu anunţat câştigător, o să vă întreb pe voi, cei care m-aţi ajutat să câştig premiul, cui să donez aceşti bani. Sincer vă spun că încă nu m-am gândit cum vom proceda. Dar găsim noi o variantă. Oricum, să fim clar înţeleşi!, indiferent ce variantă voi alege, voi veţi decide cine va primi aceşti bani. Să trecem cu bine de Pasul 1 întâi, zic. Dupa aia discutăm cum facem mai departe.

Aşa că reiau rugămintea: votaţi-mă şi îndemnaţi-i pe cei care credeţi că vor să răspundă acestei provocări să mă voteze şi ei. Scrieţi pe blogurile voastre (dacă aveţi), postaţi pe facebook, pe twitter, daţi mailuri (atenţie, nu spamaţi, daţi mail doar acelor câteva persoane al căror feng shui s-ar potrivi cu ce facem noi aici!) şi faceţi ce mai puteţi voi face ca să ieşim, împreună, câştigători.

Mai ales că, jur, am avut dreptate când am făcut predicţia aia: chiar o să împlinesc 40 de ani anul acesta :)) Şi ce cadou mai frumos pot să îmi ofer şi să îmi oferiţi decât să donez aceşti bani cuiva care are mare nevoie de ei :)

premiu anul viitor

Ca material ajutător, cum ar veni, vă dau şi filmul de la prezentarea mea de la conferinţa de anul trecut. Şi vă mai spun că, anul acesta, conferinţa „Anul viitor” are loc între 22-23 octombrie.

Vă mulţumesc!

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

#cevrăjimaifacbloggerii Adela Pârvu o arde cu emisiunea „Visuri la cheie” pe PRO TV

Mno, poftim trăznaie! Şi eu şi Ronald McDonald facem 40 de ani anul acesta…

48 comentarii

  1. joi, 9 octombrie 2014, 12:26

    Daca mergi pe lucruri sigure, n-ai cum sa te inseli :) Te-am votat!

    Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde
  2. joi, 9 octombrie 2014, 12:27

    +1

    Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde
  3. joi, 9 octombrie 2014, 12:31

    Interesantă iniţiativă, îţi ţin pumnii şi sper să câştigi, ai un vot şi de la mine! :)

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  4. joi, 9 octombrie 2014, 12:32

    Votat!

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  5. joi, 9 octombrie 2014, 12:36

    votat. foarte foarte reusita prezentarea. iti vine ca o previziune pt 2015 :)

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  6. joi, 9 octombrie 2014, 12:48

    Votat :) Probabil cea mai sigura previziune

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  7. Ioana Stanescu
    joi, 9 octombrie 2014, 13:34

    Votat!! Sa fie cu noroc,iar la aniversare cate-o bere la fiecare!!!

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  8. vilcescu doina
    joi, 9 octombrie 2014, 13:39

    Votat!Bafta!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. joi, 9 octombrie 2014, 15:30

    Te-am votat! Succes!

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  10. Makszin Dacian
    joi, 9 octombrie 2014, 16:06

    votat. succes

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. Stanescu Ana-Maria
    joi, 9 octombrie 2014, 16:15

    Votat, multa bafta!!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. joi, 9 octombrie 2014, 17:20

    Votat stimabile!

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  13. Aluculesei Brindusa
    joi, 9 octombrie 2014, 17:54

    Îți mulțumim pentru vot! Câștigătorul va fi anunțat în cadrul evenimentului!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. Paula Ion
    joi, 9 octombrie 2014, 19:22

    Foarte frumos gest, te-am votat si sper sa castigi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. joi, 9 octombrie 2014, 19:30

    Votat! Cred ca-i cel mai sigur si plauzibil raspuns! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. joi, 9 octombrie 2014, 20:39

    Dai Doamne sa castigi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. joi, 9 octombrie 2014, 21:14

    Te-am votat, succes. Io mă apuc și de scris pe blog ca să te voteze cât mai multă lume, să te gândești și la mine dacă câștigi :D . Multă sănătate

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. Andreea G.
    joi, 9 octombrie 2014, 22:08

    Te votez. Sper sa castigi caci eu as sugera sa donezi premiul unei foste colege de liceu de-de-a mea diagnosticata cu o boala urata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. Alex
    joi, 9 octombrie 2014, 22:43

    Sincer, predictia ta era cea mai votabila. Adica si fara sa ma indemni, tot pe aia o votam :)) Locul 2 l-ar avea tipul cu 3D printing, dar sincer mi se pare slaba.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. vineri, 10 octombrie 2014, 06:04

    Doamne ajuta sa castigi!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. vineri, 10 octombrie 2014, 07:56

    Done, sa fie cu noroc ! ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. Gabi
    vineri, 10 octombrie 2014, 08:53

    Votat..!! Multa bafta!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. cristina
    vineri, 10 octombrie 2014, 09:11

    Done ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  24. Izabella
    vineri, 10 octombrie 2014, 12:18

    Am votat. Bafta!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  25. vineri, 10 octombrie 2014, 14:53

    Am votat! Am vazut de curand ca ar fi o bloggerita ce are nevoie mare de acesti bani…Am votat pentru tine, am votat pentru ea!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  26. vineri, 10 octombrie 2014, 15:00

    Gata.. Votat…!!! Doamne-ajuta sa castigi . Ca de dat banii.. sunt extrem de multi oameni care au nevoie. Poate-i dai in doua , ca am vazut doua cazuri…!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  27. vineri, 10 octombrie 2014, 15:17

    Stimabililor, sunteţi nişte mega-minunaţi! Vă mulţumesc din suflet.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  28. vineri, 10 octombrie 2014, 19:05

    Votat! Zic să îți îndrepți atenția către un copil bolnav de cancer sau ceva grav dacă vei câștiga. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  29. sâmbătă, 11 octombrie 2014, 15:46

    Am votat. Dar nu cu tine :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  30. sâmbătă, 11 octombrie 2014, 21:02

    Votat. Sa fie cu noroc!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  31. rebreanu sebastian
    duminică, 12 octombrie 2014, 08:54

    votat domnu cristian !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  32. cosmin
    duminică, 12 octombrie 2014, 23:28

    Te ajut.cu o Idee !
    1)-sunt alegeri si lumea citeste despre cei doi.
    2)-la Primarul din Sibiu se stie ca e NEAMT.
    3)-la Premierul din Bucuresti se stie ca e nascut
    in Romania.
    4)-care-i etnia celui de la pct. 3) ?
    5)-sangele apa nu se face si daca mama e

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • cosmin
      duminică, 12 octombrie 2014, 23:38

      sa zicem albaneza si nu-i e rusine uar tata sa zicem italian si nu-i e rusine de ce sa itivfie rusine s-alegi ceea ce intr-adevar esti ?
      Mi-am puricat mama si tata s-ajung la cine sunt ?
      De ar fi fost urmasi de tzigani si asta e , asta sunt !
      Nu sunt prost ,urat si talhar la drumul mare .
      Asadar Ideea o ai ! Cauta si da informatii !
      Care-i etnia dumnealui ?Nu ce apare scris ori cum arata fata,ochii,parul,nasul…
      Ca E dintr-un anume neam si poate nu stie lumea dar vei fi citit…de f. multi.

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
      • luni, 13 octombrie 2014, 08:58

        Eşti atât de offtopic încât mă gândesc dacă să îţi şterg comentariile sau nu…

        Thumb up 1 Thumb down 0

        Răspunde
  33. Anke
    luni, 13 octombrie 2014, 18:43

    Votat, sharuit…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • Anke
      miercuri, 15 octombrie 2014, 09:52

      Copiii bolnavi de cancer de la Fundeni ar avea multaaaaaaaaaaa nevoie de ajutor. Cu banii castigati de tine le-am putea asigura o alimentatie sanatoasa, absolut necesara in cazul lor si care nu le este asigurata in spitale.

      Succes!

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  34. manole
    joi, 16 octombrie 2014, 14:51

    Chinezule Cosmin ti-a dat o idee si tu vrei sa o stergi.
    Ai stil de China.
    Poate Birta e altfel.
    Sau astepti sa pice gagiul din jilt si … ?
    Stil de Romania .

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 16 octombrie 2014, 14:54

      Important este sa stii urmatorul lucru: castravetii sunt fructe dicotiledonate, de culoare galben-verzui. Asta este fundamental de stiut!

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  35. duminică, 19 octombrie 2014, 23:20

    Am aflat cam tarziu, dar poate fac … valuri pe ultimele 25 de ore !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  36. luni, 20 octombrie 2014, 11:57

    O initiativa demn de urmat pentru cei care ne conduc. Te sustin si te votez

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  37. Tolea Nicoleta
    luni, 20 octombrie 2014, 12:12

    votat

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  38. PicincuHobjila Viorica
    luni, 20 octombrie 2014, 12:18

    votat!
    Frumos gest!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  39. luni, 20 octombrie 2014, 12:27

    Te-am votat … adica, dupa ce m-am cracanat de ras vizionand filmuletul :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  40. Sabadus Simona
    luni, 20 octombrie 2014, 12:27

    Te-am votat! Felicitari pentru gest! Politicienii ar trebui sa-ti urmeze exemplul. Bafta multa!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  41. Diaconu Luminita
    luni, 20 octombrie 2014, 12:57

    Îți mulțumim pentru vot! Câștigătorul va fi anunțat în cadrul evenimentului!
    Alege câştigătorul!
    Noi am ales cele mai exacte, cele mai amuzante și cele mai originale previziuni făcute în 2013 despre 2014. Până pe 20 octombrie, tu poți alege care dintre ele este câștigătoarea premiului de 10.000 de lei. Alege cu atenție pentru că ai dreptul la un singur vot!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  42. Adrian
    luni, 20 octombrie 2014, 19:51

    No’! Votat si eu!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  43. luni, 20 octombrie 2014, 19:53

    Votat! Mult succes! Profit sa fac si o nominalizare http://unusiunu.com/fire-de-dragoste/. Povestea
    aici:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  44. luni, 20 octombrie 2014, 21:35

    Doneaza acesti bani pentru proiectul „Fire de dragoste” si putem ajunge asa la si mai multi copii prematuri, cu seturi de caciulite si botosei si cuiburi pentru incubator. Iata ce am facut pana acum:
    -dotare neonatologie spital OG Filantropia – http://unusiunu.com/fire-de-dragoste-la-spitalul-de-obstretica-ginecologie-filantropia/
    -dotare neonatologie spital Sf Pantelimon – http://unusiunu.com/fire-de-dragoste-la-spitalul-sf-pantelimon-bucuresti/
    -dotare neonatologie spital Polizu – http://unusiunu.com/maternitatea-polizu-primeste-primele-fire-de-dragoste/
    Multumim, si iti tinem pumnii!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *