26.06.2016

#asaincepe Jazz TM. Scurtă introducere mai mult lungă decât scurtă

Marţi seara, Gara de Nord, în vagonul de dormit numărul 5 al trenului care se pregătea să plece din Bucureşti înspre Timişoara. Intră un domn cam pe la 40 şi un pic de ani, agitat, uitându-se când la bilet, când la uşile de la compartimente. Ajunge în dreptul unui compartiment, în care se afla deja un domn cam pe la 60 şi un pic de ani. Cel abia venit zice:

– Am şi eu locul 26.

Domnul mai în vârstă se uită mirat la el şi, cu un pronunţat accent ardelenesc, întreabă:

– Da’ cine îl mai are?

Domnul mai tânăr se uită la cel mai în vârstă şi nu înţelege absolut nimic din întrebarea lui…

Aşa mi-am început eu călătoria către Timişoara, unde urma să fiu prezent, pentru prima oară, la Jazz TM. Nu sunt superstiţios de nici o culoare. Sau, mă rog, aşa cum mai facem toţi când ne alintăm singuri, aleg să fiu supertiţios doar când îmi convine ceva :)) Aşa cum am făcut când am auzit discuţia de mai sus şi când mi-am spus în barba-mi „bre, o să fie fain de tot în Timişoara, nu are cum să fie altfel, căci am început bine de tot„.

Apoi am ales să rămân pe acelaşi feng shui de superstiţie de bine. Căci însoţitorul de vagon, care bătea bine înspre 60 de ani, a fost cam cel mai simpatic angajat CFR cu care am interacţionat în ultimii ani buni. Amabil, zâmbitor, cu „bună seara” când am venit, cu „vă rog să îmi prezentaţi biletul” cu „somn uşor” şi „drum bun„. Mă rog, nimic special, teoretic. Dar la cum sunt mulţi din angajaţii CFR…

La un moment dat aud că cineva întreaba într-o engleză mai stricată dacă la Timişoara o să ajungă la ora precizată pe bilet. Aud un „nu înţeleg, scuzaţi-mă„, recunosc vocea însoţitorului de tren şi ies din compartiment să traduc. Cei care doreau să ştie faza cu ajunsul erau trei olandezi tineri, doi băieţi şi o fată. Genul clasic de „măh, hai să mergem înspre Nord pe stânga, vedem noi unde şi ce facem” :)) Le-am explicat faptul că, de regulă, trenul românesc ajunge la ora de pe bilet. Plus minus juma de oră. Dar că există anumite momente în care nimeni nu poate explica de ce se întârzie foarte mult. Oricum, le mai zic, cert este că „mâine” ajungeţi în Timişoara.

Îmi spun că sunt într-un fel de excursie de umblat aiurea prin România şi că au auzit de festivalul de jazz de la Timişoara şi să au zis că merită să vină. Le spun că şi eu merg tot acolo şi, brusc, devenim mai pe sistem de tovărăşie :D Aflu că până acum au fost doar în Bucureşti şi în Târgovişte. Le spun că în Timişoara este altă Românie, un fel de una este Amsterdam şi altceva este Haga. O să vedeţi voi, le zic, o să vă placă :) Ne salutăm, alea  alea şi mergem la culcare, ca să fim fresh pentru bănăţenii de a doua zi, cum ar veni.

Mă rog, vorba vine la culcare. Căci era abia 22 şi un pic şi mă pregăteam sufleteşte pentru meciul dintre Germania şi Brazilia. Cum mai aveam timp, mi-am zis să mai citesc nişte pagini din excelenta carte a Ralucăi Feher “America dezgolită de la brâu în jos”, despre care o să scriu acilea imediat ce o termin. Paranteză: scriu aceste rânduri după meciul în care olandezii mei s-au lăsat bătuţi ca nişte canguri de argentinieni, aşa că nu prea Like ce ţine de Argentina în aceste momente, aşa că moving on :D La 23.00 trecute fix, închid cartea şi intru pe aplicaţia de mobil TVR Plus (chiar bună, dovadă că în acea instituţie se mai fac şi treburi bune, cum ar veni). M-am uitat la meci, dar fără să văd nici un gol, după cum v-am raportat :))

Dimineaţa, pe la 7 fără 20, însoţitorul de vagon bate discret la uşa compartimentului şi ne trezeşte cu un „mă scuzaţi, dar ne apropiem de Timişoara” plin de bun simţ, aşa cum a fost fiecare interacţiune cu  el. Ajungem cu vreo 3 minute înainte de ora oficială de sosire. Cobor printre primii din tren şi le fac olandezilor gestul cu arătatul spre ceas, la care ei m-au salutat cu mâna la chipiul imaginar, milităreşte :))

Plec pe jos dintre gară spre Piaţa Victoriei, cea cu celebra Operă din Timişoara. Vremea splendidă pentru plimbarea de 15 minute până la destinaţie. Constat cu surprindere că, deşi am mai făcut pe jos de vreo 4 ori drumul acesta, nu am văzut niciodată mozaicul din imagine…

IMG_4901

Trec şi pe lângă semnul acesta, care m-a făcut să zâmbesc şi să mă gândesc la unii care îi acuză pe timişoreni de o anumită preţiozitate şi, ca să zic aşa, simandicoşenie :D

IMG_4903

Ajung în Piaţa Victoriei pe la 7.25. Pe scena amenajata pentru Jazz TM cineva acordează un pian. Mă duc la McDonalds, iau o cafea şi mă aşez pe terasă. Stau cam o oră acolo. Timp în care aud că în jurul meu se vorbeşte română, maghiară, italiană, germană şi sârbă. Dimineaţa. Înainte de 9 #mno

IMG_0264

Pornesc la plimbare către Piaţa Unirii. Dau nas în nas cu Corina. Ne hlizim „ce faci pe aici? mă bucur că te văd” alea, alea (fată faină Corina, nuş cum dracu a fentat-o derbedeul de Ovi să îl ia de bărbat :D), ne despărţim. Imediat mă sună Ovi. Că să ne vedem la bere, cât stau, de astea. Ne vedem, cum dracu nu, dar dacă tot vorbim spune-mi unde este magazinul Vodafone 1, că am o treabă pe acolo. Îmi spune unde este, folosind (ehe cum mă cunoaşte…) ca punct de reper Curtea Berarilor :D

Plec înspre magazinul Vodafone 1, unde am văzut-o pe Andreea, în tentativa sa de a doborâ recordul mondial la cea mai lungă convorbire telefonică purtată cu Alin, care era în Bucureşti. V-am spus aici despre asta, nu intrăm în detalii.

Pe drumul de întoarcere către Piaţa Victoriei, ajung la strămoşul meu de brand, cum ar veni :D Îl salut corespunzător şi îmi văd de drum.

IMG_0281

Mă sună Nebuloasa. „Pe unde umbli, măh? De ce nu ai sunat că ai ajuns?”, mă întâmpină cu suavă candoare colega :)) Îmi spune să mă prezint urgent în backstage, ca să îmi dea o cafea. Am crezut că mă cheamă în spatele scenei să îmi dea ocafea din termos sau ceva. Dă-i pace. Backstage înseamnă, desigur, în spatele scenei la propriu. Doar că fix în spatele scenei Jazz TM este un bar, Symphony Cafe. Unde, fireste, este un fel de curcubeu pe cerul coraconului, ca să împrumut o expresie, pentru jurnaliştii şi bloggerii acreditaţi :))

O cunosc pe degrabă hlizitoarea Andreea Dulama, şefa di tutti capi când vine vorba despre backstage şi membru de bază gaşca Plai. Prima pe care o cunosc din gaşca asta faină de Plai, despre care o să aflu în timp că e super trupă când vine vorba despre treabă. Aud că sunt buni şi la distracţie, dar asta este o poveste de după ora 22.00 :D

Încep să vină bloggerii. DianaRuxa, Daniela, Lucian, Bogdan. Râdem, glumim, bem bere, cafea, ca băieţii, cum ar veni. Nebuloasa îmi spune că mi-a satisfăcut dorinţa de a face interviuri (vorba vine, nu fac io de astea :D) cu unii dintre tovarăşii de acolo. Primul pe lista: Teo Milea. Buuuuuuu, îmi spun, era una din ţintele mele favorite. Şi ne-am întâlnit. Şi am făcut interviu. Pe care o să vi-l arăt mai încolo. Fain om, fain rău, o să vedeţi!

La un moment dat mă duc până în camera de hotel. Aveam ceva hârţogărie de făcut cu contracte şi alea, alea. Dar, după vreo 15 minute, decid brusc: dă-le dreaqului, mă duc înapoi în backstage. Nuş ce mi-a venit. Dar am aflat imediat ce am ajuns acolo. Căci m-am nimerit exact în momentul în care a apărut în zonă Al Jarreau. Care venise pentru interviul cu Nebuloasa. Şi m-am emoţionat. Pentru că… v-am spus ce a însemnat muzica lui pentru mine în anumite momente. Am şi avut onoarea să povestesc un pic cu el. Dar şi despre asta o să vă spun mai încolo, căci acele câteva cuvinte schimbate cu el şi strângerea caldă de mână merită o poveste separată.

IMG_0272

Gata, ho. Că am zic că vorbesc despre „începutul” Jazz TM. Cam lung început, ştiu. Dar iertaţi şi voi un blogger bătrân şi, pe alocuri, simpatic :) Vă promit că vin cu poveşti mult mai faine decât această introducere!

JazzTM este un festival organizat de Primăria Municipiului Timişoara şi produs de PLAIParteneri media: Jazz CultureMuzica de VestMixtopia şi Observator Cultural.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

„Sous le ciel de Paris”, expoziţie foto Vlad Eftenie

Dicționar ilustrat de termeni fotografici

2 comentarii

  1. joi, 10 iulie 2014, 11:53

    Hehe :)…Symphony Cafe, in general e un loc unde se aduna oameni faini( artisti locali(Opera si teatru) ziaristi, spectatori, bloggeri etc.)
    Asteptam cu interes povesti din backstage, ca deh, de dupa gardul ala n-ai sansa sa auzi/vezi atatea. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 10 iulie 2014, 11:54

      Nu ştiam că aici se adună ntelectualii, ca să zic aşa :D Dar e brici locul pentru aşa ceva! Şi foarte simpatici oamenii de aici. Amu no, poate e PR, că – vezi Doamne – suntem ceva buricul târgului :)) Dar me Like!

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *