Ştirea sună aşa: Adi Hădean este în juriul Masterchef. Iar această ştire înseamnă lucruri diferite pentru fiecare dintre noi. Cum, de altfel, înseamnă orice ştire. Pentru mine, atunci când m-a sunat Adi să îmi spună vestea, a însemnat un pic mai mult: o bucurie teribilă pentru reuşita unui prietenar. Căci eu am teribilul noroc de a face parte din acea categorie de oameni care se bucură de bucuria celor din jur tocmai pentru că ştim că, într-un mod pe care puţină lume îl înţelege, bucuria celorlalţi este şi bucuria noastră :)

Nu ştiu exact ce înseamnă pentru Adi faptul că este în juriul emisiunii. Pot doar specula. Şi să presupun că este încă un succes personal, bifat pe „barba” unui brand pe care şi l-a construit cu imens de multă muncă (ehe, poate la bătrâneţe o să vă spun câteva din lucrurile pe care le ştiu despre cât a tras Adi…) şi cu o plăcere teribilă de a face ce face. Două ingrediente fără de care nu ai cum să reuşeşti cu adevărat.

Mulţi se uită la oameni precum Adi Hădean, mai ales atunci când văd dovezi că au lovit din noi pe sistem de succes, cum ar veni, şi spun „bine, măh, aşa-i uşor, doar e Adi Hădean, e uşor aşa„. Uitând că Adi nu a fost mereu brandul care este acum. Uitând că în urmă cu câţiva ani era doar unul dintre cei mulţi, cunoscut de puţini şi apreciat de şi mai puţini. Doar atunci când ne uităm un pic la punctul de plecare, la traseul greu şi cu foarte multe obstacole pe care l-a parcurs până în acest moment al succesului, abia atunci înţelegem mai bine de ce lui Adi Hădean îi ies lucruri şi de ce acum „aşa e uşor, doar e Adi Hădean„.

Numai că, vedeţi voi, şi aici chestiunea trebuie nuanţată. Pentru că există vorba aia cu „e greu să ajungi sus, dar e şi mai greu să te menţii acolo„. Un adevăr pe care mulţi din cei care se uită la succesul unor branduri precum Adi Hădean îl uită. Căci, odată ajuns la nivelul la care este acum, munca de a te menţine este cel puţin la fel de intensă ca cea prestată până să ajungi aici. Altfel, desigur, pe alte coordonate şi cu alt specific, dar cel puţin la fel de intensă. Căci lumea se mişcă acum cu o viteză teribilă şi o atitudine gen „azi nu am chef, mâine sunt obosit, poimâine mă duc la mare” cuplată cu sentimentul că eşti pe vârful muntelui şi ţi se rupe odată ce ai ajuns acolo te poate arunca pe derdeluşul nebăgării în seamă foarte repede. Nu de alta, dar vorbim aici de o chestiune de gravitaţie existenţială, dacă vreţi: cu cât urci mai sus, cu atât ai de unde cădea mai tare.

Adi ştie foarte bine joaca de-a înălţimile. Tocmai de aceea munceşte foarte mult. Tocmai de aceea îi iese. Tocmai de aceea reuşeşte. Nu pentru că „aşa-i uşor, el e Adi Hădean„. Ci e Adi Hădean tocmai pentru că a înţeles că nu e uşor, nimic nu se obţine uşor, fără muncă.

Iar faptul că Adi este, oricum o daţi, blogger, nu înseamnă altceva – cel puţin pentru mine – decât un alt motiv de bucurie. Şi un prilej de a sta un pic să ne gândim că, de la un anumit nivel mai sus, a fi doar blogger parcă nu mai este de ajuns. Şi că a-ţi declina brandul şi în alte zone nu are ce să îţi ştrice. Dacă ştii ce vrei, dacă înţelegi unde vrei să ajungi, dacă ştii că „aşa-i uşor” nu este niciodată uşor.