Zilele trecute m-a întrebat Ruxa dacă aş vrea să aung la un eveniment, adică la lansarea Academiei de FIV. Din păcate, nu am avut cum să ajung. Dar cum sunt interesant de problema infertilităţii (nu e cazul meu, ştiţi că am trei copii senzaţionali, dar mă doare sufletul pentru alţii), am zis că vreau să mă implic şi eu să anunţ lumea. Doar că, dacă nu am ajuns acolo, ar fi fost prea „sec” sa dau un comunicat aici pe blog (apropo, cei interesaţi puteţi descărca de aici comunicatul oficial), am rugat-o pe Ruxa să mă pună în legătură cu cineva de la Columna Medical Center, iniţiatorii Academiei, ca să facem un interviu.
Spre bucuria mea, doamna doctor Diana Cocei a acceptat propunerea mea, aşa că mai jos aveţi ce a ieşit. V-aş ruga să nu luaţi în seamă întrebările mele, mai de la peluză :)) Ci să vă concentraţi pe răspunsuri, căci acolo se află esenţa, ca să zic aşa.
Înainte de a vă lăsa să citiţi ce şi cum, vă anunţ am şi un voucher cadou pentru cea sau cel care îmi va răspunde în comentarii la întrebarea „ce credeţi că ar trebui să facă statul român pentru a se implica mai mult în chestiunea infertilităţii?„. Menţionez că voucherul este pentru următoarele: o consultaţie de sănătare reproductivă şi o ecografie transvaginală cu AFC/Spermogramă. Aştept comentariile voastre până pe 7 iulie, ora 23.59.
Am trei copii fabulosi. Intre noi fie vorba, cam asta am realizat eu maret in lume, restul sunt detalii de parcurs :D Ce „munitie” imi dati pentru cei care inca nu au copii? Cu ce i-as putea eu convinge ca viata este muuuuuult mai frumoasa atunci cand un copil iti spune „mama” sau „tata”?
Cred că întrebarea nu este asta. 99.9% dintre noi înţelegem într-o zi singuri, fără ajutor, fără argumente, fără nimic. Vine o zi în viaţa fiecăruia dintre noi când spunem: “Acum e momentul!”. Vrem un pui de om pe care să-l învăţăm tot ce ştim, căruia să-i lăsăm tot ce am adunat o viaţă (şi nu mă refer la nimic material!), cu care să ne mai trăim o dată copilăria şi tinereţea cu toată inocenţa lor, dar cu înţelepciunea de acum.
Ne dorim un suflet al nostru care să nu ne lase să fim trişti şi obosiţi, care să ne înţeleagă şi să ne accepte aşa cum suntem pentru că şi el este exact ca noi. Acest moment vine cu siguranţă în viaţa fiecăruia dintre noi. Problema este să nu vină prea târziu, când nu prea mai sunt soluţii sau soluţiile existente sunt costisitoare, stresante, greu de acceptat.
Chiar dacă acum e greu de înţeles, vine totuşi o zi când ceea ce vrem noi nu se mai poate. Nu aşteptaţi acea zi! Mergeţi la specialist, faceţi nişte teste simple şi aflaţi cât mai puteţi aştepta. Veţi descoperi, mulţi dintre voi, cum vi se vor schimba priorităţile!
Initial am vrut sa va intreb despre implicarea statului in problema infertilitatii, dar hai mai bine sa nu ne enervam… Mai bine sa discutam ce am putea face noi, societatea civila, ca sa convingem statul ca trebuie sa fie mai sensibil la aceasta problema.
Cred că problema este mult mai amplă. Până să aflăm noi, societatea civilă, cum am putea convinge statul că infertilitatea este o problemă, ar trebui să conştientizăm chiar noi că este într-adevăr o problemă.
Vă miraţi? Sigur, este o reacţie firească, dar eu pot să vă spun cu siguranţă că noi, cei care înţelegem şi conştientizăm riscul, suntem foarte puţini. Mai mult de jumătate din pacienţii noştri, care au devenit părinţi prin diferite proceduri de reproducere asistată se feresc să vorbească despre asta. Oare este firesc? Există vreun motiv de jenă în asta? Cu siguranţă că nu, dar cu toate astea aceasta este realitatea.
Câţi oare dintre cei între 25 şi 45 de ani s-au întrebat ce impact va avea asupra lor scăderea drastică a natalităţii? Câţi şi-au pus problema cine va mai produce taxe, impozite, etc în această ţară atunci când ei vor ajunge la vârsta pensionării?
Atunci când noi cu toţii vom înţelege gravitatea problemei vom putea convinge statul că ne pasă şi că trebuie să acţioneze, chiar dacă acum conştientizează (sau sper eu că e aşa), dar nu vrea sau nu consideră important să acţioneze.
Cum poate cineva sa isi dea seama daca se incadreaza intr-o anumita categorie de risc atunci cand vine vorba despre infertilitate? Exista niste teste?
Să-ţi dai seama că ai o problemă nu este greu. Viaţa sexuală regulată, fără protecţie care nu se soldează cu obţinerea unei sarcini după 1 an trebuie să tragă un semnal de alarmă şi cuplul să se adreseze specialistului.
Întrebarea este ce faci dacă te-ai hotărât să vezi dacă ai vreo problemă la 40 de ani? Ei bine, e cam târziu atunci să mai întrebi ceva. Întrebările legate de acest subiect trebuie să ţi le pui înainte de 30 de ani. Bineînţeles că fiecare dintre noi hotărăşte momentul când vrea să devină părinte, dar pentru asta trebuie să ştim dacă la momentul dorit acest lucru mai este posibil.
Pentru asta, există teste simple care să ne indice aşa zisul “termen limită” şi în cazul în care dorim să-l amânăm şi pe acesta, există modalităţi de păstrare a celulelor reproductive (ovocite, spermatozoizi) sau a embrionilor.
Femeile trebuie să efectueze o ecografie în cadrul căreia se evaluează numărul foliculilor primordiali şi un test de sânge, respectiv nişte dozări hormonale. Împreună, aceste date oferă o imagine completă a rezervei ovariene.
Bărbaţii trebuie să efectueze o spermogramă şi un test care să aprecieze gradul de fragmentare al ADN-ului de la nivelul spermatozoizilor, ambele analize putând fi efectuate din aceeaşi probă.
Multa lume asociaza infertilitatea cu femeile. Dar si barbatii sunt afectati de asta. Ce mesaj aveti pentru domni? Dincolo de faptul pe care il transmit eu si care suna cam asa: guys, chiar avem o problema…
Nu, nu scăpaţi aşa uşor cum speraţi! Şi bărbaţii sunt afectaţi de asta în aceeaşi măsură ca şi femeile. Ce vreau să spun? Că jumătate din cuplurile care ni se adresează, au trecut în dreptul cauzei de infertilitate patologia masculină
Şi să facem o delimitare clară, ca să nu mai existe confuzii: infertilitatea este una, impotenţa este alta, aşa că nu există motive de jenă :)
1 thought on “Vine totuşi o zi când ceea ce vrem noi nu se mai poate…”
Buna si multumesc pentru interesul aratat acestui subiect, dureros pentru multi dintre noi. Chiar ieri citeam despre faptul ca statisticile confirma scaderea populatiei Romaniei sub 20 de milioane, iar acest fapt nu pare sa ingrijoreze pe nimeni. Cateva organizatii (le numeri pe degetele de la o mana) se implica in mod serios si constant, dar impotriva statului, se lupta cu morile de vant… Statului nu ii pasa, nu ofera nimic, trebuie sa platim absolut tot si sa ne rugam ca analizele sunt facute bine si ca doctorii stiu ce fac, desi, de cele mai multe ori, orbecaie si ei intr-un domeniu putin cunoscut in Romania… Eu una am aflat cu ce se mananca de pe net, de pe forumuri, din experientele altora. Marea majoritate a analizelor le-am facut la initiativa mea, tot recomandate „pe net”, in timp ce doctorii ma trimiteau acasa „sa las natura sa isi urmeze cursul”. Despre infertilitate sunt multe de zis, a fost catalogata de OMS drept boala, numai statul roman refuza sa deshida ochii