03.12.2016

Şcoala ar trebui să te înveţe ce să înveţi în şcoală

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am trei copiii. De 14, 9 şi 2 ani. Adică ştiu cam cum se mănâncă fiecare vârstă şi care sunt provocările pentru fiecare vârstă în parte. Din păcate, una din imensele provocări (dacă nu cea mai importantă, raportându-ne la nevoile vârstei) este şcoală. Mă rog, nu şcoala în sine, ci cu ce rămâne copilul după ce primeşte diploma aia că a absolvit un ciclu sau altul.

Există o diferenţă fundamentală între şcoală şi profesorii. Şcoala este – generic spus – acea perioadă din viaţa unui copil în care (aşa cum atât de clişeistic se spune) se pregăteşte pentru viaţă. În timp ce profesorii sunt acei oameni care interacţionează cu copiii în acest context al şcolii pentru a realiza pregătirea pentru viaţă. Doar că unii o fac de-a dreptul catastrofal. Din fericire sunt câţiva care pot fi numiţi cu adevărat dascăli. Puţini. Din păcate.

După mintea mea, cea mai mare problemă a şcolii româneşti este că nu îi învaţă pe copii ce ar trebui să înveţe din şcoală. Sună ciudat, ştiu, dar aveţi puţintică răbdare. Explic mai jos ce am vrut să zic.

Hai să folosesc doi termeni care sunt deja la modă: olimpicii români, proştii de americani. Ne lăudăm de fiecare dată când auzim despre ceva olimpici români că au luat zeci de premii pe nu ştiu unde. Ne simţim mândri că suntem contemporani cu ei, alea, alea. În acelaşi timp, cu un dispreţ demn de o cauză mai bună, vorbim despre proştii ăia de americani, care învaţă radicalul în anul trei de facultate sau ceva de genul.

Doar că, vedeţi voi, atunci când vorbim de pregătirea şcolară, copiii noştri sunt cu mult peste ai lor, ai americanilor, aşa că râdem de ei. Doar că atunci când sunt mari şi intră în câmpul muncii (care face parte masiv din viaţa aia pentru care se pregătesc şcolarii), situaţiile seinversează. Şi americanii ar avea tot dreptul (dacă le-ar păsa, fireşte) să râdă ei de noi.

A pregăti copilul pentru viaţă nu înseamnă a-l pune să recite „Luceafărul” pe de rost, dacă nu îl ajută cu adevărat mai încolo, când o să fie mare. Pe bune, oameni buni, de aia există cartea, să ne ducem la carte când avem nevoie de poezia aia! A pregăti copilul pentru viaţă înseamnă să îi dai acele „instrumente” necesare, pe care să le poată folosi şi după ce va termina şcoala. Pe care să le exerseze pe băncile şcolii şi cu care să fie deja obişnuit atunci când dă piept în piept cu viaţa reală. Şi să li se şi explice raţiunile pentru care merită să înveţe ce învaţă.

Altfel spus, ca să revin ce le spuneam iniţial, şcoala ar trebui să îi înveţe pe copiii noştri ce să înveţe de la şcoală. De ce nu se întâmplă asta? Ehe…

Notă: text scris iniţial pentru Grow.

lant cu mare

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Foarte tare modul în care HBO m-a anunţat că urmează noul serial „Cei rămaşi”!

Din ciclul „am Mercedes şi mi se rupe, băh handicapatule!”

5 comentarii

  1. vineri, 27 iunie 2014, 08:25

    Se zice ca o persoana care stie citi dar nu citeste, n-are nici un avantaj fata de una care nu stie citi. Degeaba scoala ne invata unele deprinderi daca nu le pune intr-un context in care ar trebui folosite dupa absolvire :)

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  2. Ioana
    vineri, 27 iunie 2014, 09:12

    Mi-am adus aminte de un banc vechi. La un congress in SUA, in fata fiecarui participant era tablita cu numele si specialitatea sa : Johnson – specialist in nu-stiu-ce tranzistor, Smith specialist in dioda nu stiu care, alt american specialist in nu-stiu-ce jonctiune… etc
    In fata românului : specialist in electronica !
    Asta e paradoxul scolii românesti. Invatam generalitati dar nu stim nimic concret.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 27 iunie 2014, 11:43

    De acord cu instrumentele și de acord și cu exemplul cu Luceafărul. Nu mi-a plăcut niciodată să învăț ce nu-mi este necesar și foarte puține au fost momentele în care am fost în stare.
    Partea proastă este că situația este așa de prea mult timp și înțeleg faptul că ONG-uri sau asociații pot face o schimbare prin intermediul educației non-formale. Însă aș vrea să înțeleg cum ar trebui să aibă loc schimbarea în sistemul educației.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. vineri, 27 iunie 2014, 14:35

    Si eu am fost la Grow vara trecuta si chiar a fost o experienta tare. Recomand elevilor sa mearga si sa observe diferentele intre „aici” si „afara”. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. vineri, 27 iunie 2014, 15:26

    Cred ca motivul pentru care se intampla toate astea (unul dintre multiplele motive) este urmatorul: copiii de la noi inca nu au suficiente MODELE de la care sa invete ‘a fi’ …e trist cand vezi in jur copii capabili pe care cadrele didactice nu stiu sa ii valorifice, din contra, ii descurajeaza… in loc sa ii indrepte pe fiecare intr-o directie spre care are inclinatie, profesorul vrea sa stie musai materia pe care o preda el cel mai bine si ii e imposibil sa accepte ca acel copil e poate facut sa studieze altceva… se pune accent pe materie si programa, in loc sa se urmareasca de fapt obiective si formarea de anumite concepte

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *