03.12.2016

A doua noapte

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ce vedeţi mai jos este cel de-al treilea text din cadrul „ofertei” mele de a găzdui textele celor care nu au blog, dar care vor să participe la concursul organizat de KLM pe Tedoo.ro. Autorul este George Alin. Enjoy :)

—————————

Abel 2218, o „lupă galactică”. Un „telescop gravitațional”, format într-o firidă a unui timp generic, insublimabil matematic.Analizând spectroscopic unele emisii infraroșii, NASA a detectat noi galaxii pierdute în spațiu pe niște coordonate vag redate prin conceptul de „ani lumină”. Abel 2218 amplifică imaginea unor obiecte cerești, situate la distanțe imposibil de intuit astronomic. E ca și cum un personaj mitologic și-ar lipi urechea de Cer ascultând șipotul unor râuri de ambrozie, în Paradis.

„O grămăjoară de atomi „lichefiați”, avortați de sfere solare… plămădiți doar din praf cosmic, probabil aduși de suflul vreunei comete si plantați pe Terra… Evoluționismul e o imagine romantică, probabil orice exercițiu estetic de-a pătrunde această imagine ne-ar arunca într-o empatie futilă…cum am putea simți acel decor teluric în care o cohortă de atomi au inferat molecular primul „scâncet” al vieții?… acel sunet al vieții, probabil o vibrație atât de plăpânda încât nici tehnologia actuală nu dispune de vreun instrument capabil să înregistreze acea pulsație… cum arăta Oceanul primordial, într-o noapte spuzită de stele? Un loc bridat de o larmă atomică… răscolit de vânturi, jeturi ale gravitației amuțind materia… Da, evoluționismul incumbă niste secvențe bulversante…”

– Aș cumpăra o pungă de alune… uită-te la japoneze, probabil le-au comandat de la bar…Vrei alune? întrebă Ea.

– Da, sunt sărate, ar merge cu „Spy”. Doar o farfurioară, ajunge… am văzut ca au și salată de fructe, răspunse El.

– Ce fixai în zare? Delfinii albi?

delfini

– Ah nu, încercam să discern coralii… e doar reflexul apusului sau sunt aceeași corali văzuți din kayak? Linia unde se „frâng” valurile? Văd niște pete roșiatice… Poate că e doar lumina filtrată de apus… habar n-am…

„Dacă Oceanul ne-a fost matca originară, ceva din ADN-ul nostru ar reflecta genetic ecoul său. Fiecare cuantă atomică ar rezona acest ton. O amprentă primordială, împregnată genetic. Imposibil de neobservat… să fie mantra „OM” doar o simplă vocalizare? Brahmaniștii pretind că e o rezonanța sacră… poate e chiar primul sunet al vieții, sublimat exponențial într-o frecvență audibilă… hâmm… ce se va întâmpla în viitor dacă vom fi guvernați de mașini? De roboți? Organicul versus I.A.(Inteligență artificială)? Ne vom retrage în Ocean poate… cât ne-ar lua să ne readaptăm? Este oare acest impuls nostalgic un reflex al primilor atomi ai vieții?”

– Cânta-mi ceva, spuse Ea.

„Ce s-ar întâmpla dacă într-o bună zi ar dispare gravitația? Obiecte, mașini, țigle, pietre, animale… totul s-ar desprinde, ar plonja într-un albastru abisal…Un episod însolit ce apare în Apocalipsă. Să fie un experiment fizic? Înaintea venirii Fiului Omului, cei aleși vor fi răpiți. Se vor ridica la Cer. Levitație? Conceptul de „ales” ascunde niste sensuri ontologice greu descifrabile rațional. Cine sunt cei „aleși”? Ce forță le poate „anula” gravitația? Poate că nu există gravitație ci doar niște suflete târându-și Crucea… Dacă ne-am debarasa de această Cruce, probabil am aluneca în infinit…n-ar mai exista nici un „balast” fizic, sufletul ar evada în neant… Să fie Nirvana în fapt un „dans” cosmic? Suflete rătăcind printre galaxii, exact ca și primii atomi desprinși din ciocniri galactice. Redevenim praf cosmic. Rătăcind in neant. Dacă Nirvana traduce acest avatar senzorial, înseamnă ca e o senzație formată înaintea celei dobândite în Paradis. Paradisul e o proiecție relativ târzie. Ciudat. Buddha ne-a vizitat înaintea lui Cristos. Iar Nirvana ne transpune într-un cadru temporal anterior celui creștin.”

– Cântă-mi ceva,te rog…

Animată de o frenezie frustă începu să fredoneze un cântec pentru copii. Îl încuraja din ochi o punte a destinului deschisă reflecțiilor lui. Întotdeauna îi oferea acest val de tandrețe.O revărsare de energie ce-l mistuia uneori, însă cu siguranță îl agasa în pase meditative.

„De ce mă excluzi din peregrinările tale?” i se citea tacit reproșul în ochi. Niște ochi ce-și revărsau lava interioară, pe urmele gândurilor sale. Era atât de dificil să dai o formă coerentă acestui val de energie. Ce resorturi i-ar oferi Ei un „freamăt” afectiv?
O situație deprimantă pentru El. I-a trebuit mult timp sa înțeleagă această geometrie culturală. Venise în Asia de 4 ani. Aici o întâlni pe Ea. O instanță mediană între stereotipurile anchilozate în conștiința sa și fierberea vieții din jur. Datorită Ei vechile paradigme se destrămau firesc, aspirate de noul vortex social. Șocul l-a demoralizat la inceput. Avea de surmontat un hiatus cultural enorm. În timp îi crescuseră încă o pereche de ochi,ochii ei; inima îl atenționa că va urma un drum sinuos, că va trebui să recurgă la multe compromisuri. Însă, cu Ea alături, știa că într-o bună zi se va simți ca acasă. Se va adapta, se va sublima organic dacă va fi nevoie…

– Îți amintești delfinii albi? încercă El să amâne intenția Ei.

Cu câteva ore în urmă, închiriaseră un kayak. Koh Samui era o insulă sufocată de turiști. În primele ore ale dimineții, înainte ca soarele să devină un laser gigant, echipați cu veste nautice și câte un fluier pentru situații urgente, ieșiră din golf urmând paralel linia țărmului.

Insula era brăzdată de munți.

insula

Palmieri la țărm, bambus pe platourile muntoase, stânci privind agresiv Cerul. „Nu m-ar surprinde să văd un dinozaur picotind alene printre lotuși.” zâmbi El. Da,câteva lacuri saturate de sulf atrăgeau atenția noilor veniți pe insulă. Din loc în loc izvoare termale cu un jet impresionate pulverizau apa la o înălțime de 10-15 metri. Jerbe de apă se clivau diafan în prisme „morgane”. Roșu, galben, verde se distingeau într-o vivacitate globulară. Aproape că te așteptai să vezi aripile vreunui înger artizan, aruncând nimburi de culoare, căutând tonul ideal. Cealaltă parte a insulei gazduia niște lacuri cu apă dulce. Ferigi, mimoze și roiuri de fluturi păreau o descătușare a prezenței sulfului. Natura își etala cu ostentație diversitatea. Turiștii… roiau asiduu prin acest Eden.Erau atâtea plante exotice și o senzație aproape „tactilă” de verde… îți intra în fiecare por al ființei, un verde aproape „respirabil”… Localnicii își urmau neabătuți cotidianul, aparent imuni acestei obsesii cromatice. Însă pe El îl tulbura. Lângă un lac găsise niște mimoze, sensibile tactil. Atinse, își strângeau frunzele, reacție repetată la orice stimul fizic. Se apucase sa smulgă iarba din jurul lor. Vroia să marcheze acel loc, nu știa dacă Ea ar fi interesată să-l urmeze într-o plimbare până acolo. Atent la șerpi smulgea frenetic pâlcuri de iarbă. Își simțea retina flagelată de acest pigment, ar fi trebuit să inventarieze semantic zeci de tonuri verzui, gândea El. Așa cum eschimoșii au sute de termeni pentru „zapadă”, El ar trebui să adauge noi sensuri conceptului „verde”. Intrigat se opri. Iarba smulsă exuda un miros inefabil. Un miros vâscos, impregnabil olfactiv. Din sol se ridicau aburi: „spiritul ierbii smulse” își spuse El. Se simțea privit.Foșnete răzlețe: „șerpi”. Parcă ghidat hipnotic, fixă doi ochi ce-l scrutau din umbra ierbii. O cobră tânara, atrasă de mișcare, probabil îi compara silueta cu imagini familiare faunei locale. Fără să fi găsit o corelație relevantă, se apropia prudentă, incitând o reacție. El…rămase țintuit. Adrenalina îi inunda retina. „Nu, nu trebuie sa mă mișc…de ce naiba nu se retrage? Trebuia să fi luat vreo creangă,orice… doar mă așteptam să dau de șerpi. „Își analiză situația. Probabil n-ar fi găsit nimic fezabil în timp util. Mimozele „deranjate” se mișcară perceptibil. Cobra se opri dezorientată. Atunci El zvâcnii, o rupse la fugă fără să întoarcă capul, cu simțurile ascuțite la următorul pas… Parcă alerga pe un câmp minat, îi fulgeră un gând.

soparla

– Cei doi delfini, îți amintesti? insistă El. De ce te-ai speriat de ei?

Un zâmbet larg fu singura Ei reacție. Își întrerupse cântecul, fixând un gând evanescent. Imaginea delfinilor descompusă în câteva senzații vagi. Imitând o voce de copil, îi răspunse:

– Pur și simplu mi-au înghețat sângele… erau prea aproape, prea „reali”… în plus, kayakul nostru părea o simplă bucată de plastic, nu m-aș simți în siguranță la o asemenea distanță de țărm. Mi-e frică de rechini în fapt… probabil dansul delfinilor m-a speriat, orice mișcare în apă îmi ingheață inima…

– Mie mi s-au parut fantastici, aș fi vrut să plonjez în apă, să-i ating… nu am vazut vreodată delfini albi… Erau o pereche, nu-i așa?

– Doi delfini înnotând împreună la o asemenea oră matinală, nu pot fi decât o pereche, glumi Ea.

– Cum ne-or fi privit ei? Sunt sigur că nu s-au apropiat întâmplător… poate erau exaltați să vadă un alt cuplu… poate un concept numeric într-o anumită situație ar reverbera ceva emotiv în natura lor… sunt sigur că au realizat acest fapt. Două siluete într-un kayak vâslind alene…

– Scuze, continuă El sesizând nedumerirea ei.

Ea nu era fluentă în engleză. Intuise ideea lui, însa multe cuvinte îi erau necunoscute. El ar fi vrut s-o ghideze spre un nivel mai complex al limbii, însă ritmul trepidant al vieții de zi cu zi ii drena energetic… Aceasta era prima lor vacanță în ultimii 3 ani. Lucrau împreună într-o școală catolică, ambii având un program stresant. Ea preda informatica, El engleza. La sfârșit de program îi aștepta un trafic congestionat, era picătura care le umplea paharul… Aveau de condus exact 37 km până la casa unde locuiau, pe niște artere ticsite de motociclete, mașini, autobuze și uneori chiar pietoni. Un funicular uman sub presiunea unei inerții trepidante. Bangkokul, o metropolă de 8 milioane locuitori în evidența populației, însă serviciile de asistență socială înclinau spre cifra 10. Mulți emigranți fără acte, veniți prin rețele clandestine, cu asentimentul tacit a unor oficiali corupți. Lume exasperată de căldură, vânzători ambulanți inundând trotuarele, un vacarm isteric, în fapt un vortex frizând demența, sublimând decibeli în boli neurotice. Poluarea fonică îl macera lent. Devenise un timpan supurând durere… Matinal, infernul străzii îi „infesta” starea de spirit. La sfirșit de zi aștepta încordat agonia ultimilor decibeli. Noaptea se însinua un panaceu letargic, o semi-pareză neuronică ce-i amuțea tensiunea viscerală. Însă,aceeași Noapte avea și defulări febrile. Greieri flagelând asiduu liniștea. Roiuri de licurici pregătiți de asediu. Freamăt de termite prin crengi cariate, lilieci în volte haotice, orbiți de rânjetul Lunii…

Îi era cumplit de greu să adoarmă. Simțurile îi sabotau strădania. Noi simțuri se nășteau sub apanajul nopții iar El asista neputincios la acest travaliu bioritmic.

Vroind să se retragă din carapacea zilei încerca să-și inducă imagini „benigne”, frânturi de amintiri desprinse din trecut: Marea Neagră, pădurile de brad din Apuseni, vocea fratelui său, apartamentul părinților vopsit în alb… Scurte fulgurații în nota carora își dorea să adoarmă…

– Vroiam să spun că, poate ei (delfinii) „simt” numerele, și poate că numărul 2 are o semnificație familiară…

Era clar pe o pantă greșită. Într-un ambient atât de relaxant se simțea vinovat s-o agaseze cu explicații. Cântecul ei pentru copii era cea mai potrivită alegere. Ceva simplu, o pauză mentală. Undeva în afara logicii, sau rigorilor lexicale. Începu să fredoneze cântecul ei. La mesele din jur se aprindeau primele lumânări. Niște măsuțe joase, rotunde, flancate cu rogojini. Japonezi, europeni, australieni, grupuri pitorești pălăvrăgind în engleză, schimbau entuziast impresii. Un grup se particulariza distinct. Tricourile lor, larg inscripționate, ofereau și motivul: practicanți de scuba-diving își încheiaseră cu brio prima „sedință”. O escapadă la limita adrenalinei.

– Da, fantatstici, ai văzut ce agitați erau? Parcă fierbea Oceanul, sunt fericit că am luat camera foto… Ai văzut ce aer feroce aveau? Presimt că voi avea o noapte albă…

– Bănuiesc că ai asigurare medicala? Noi am mizat pe BUPA… toți avem niste inimi albastre, comenta degajată o voce din grup.

– Nu am, dar sper să nu vă ridic plafonul de plăți…

Hohote de râs la unison.

„Probabil individul cu camera amfibie luase câteva poze cu rechini”, fu opinia Lui. „Se vor retrage primii de pe terasa, mâine vor avea un start matinal, probabil cu noi secvențe de comentat… De unde or fi? După accent păreau un grup mixt, cu siguranță câțiva erau scandinavici, auzise și un accent irlandez, posibil și câțiva albi din Africa de Sud…”

– Ce vervă au, observă Ea. Nu-i așa că te-ar tenta scuba-diving?

– Am o viață la dispoziție, îi zâmbi El. Timp suficient să „despic” Oceanul, să-i văd „măruntaiele”… și schiță un gest de chirurg, stăpân pe situație.

De la masa japonezelor fumegau câteva bețișoare aromate. Recunoscu aroma de lămâie, un iz menit să țină țânțarii la distanță. Terasa era chiar pe faleză, pe niște blocuri largi, de piatră. Un bar în aer liber, asemeni multor altora plasate în zonele de interes a plajei. Apusul îl răpii violent. Ridicindu-și privirea înmărmuri: un disc solar ce „bloca” o jumătate de Cer, un „ou vulcanic încă fumegând” gândi El… Se poticni în propriile gânduri. Era prea covârșit de imaginea apusului.

„Câteva milioane de ani, acest moment se va repeta cu același dramatism. Mii de generații vor invada Oceanul, privind mii de apusuri, până le vor amorți pleoapele. Dar într-o bună zi va sosii și Ultimul Apus. Soarele va irumpe fulminant, va fi Cina Sa de Taină. Se va dărui tuturor, planetele îl vor aștepta ca niște lumânări încremenite pios… Ce va urma apoi? O liniște cosmică. Noi? Vom fi plecați demult spre alte colțuri galactice.”

– Cum se vede cerul în Europa? întrebă Ea.

Aici e „sufocat” de stele, răspunse El. Asia e suprapopulată, probabil fiecare își are propria stea. Vezi cât de înghesuite stau pe Cer? Acasă stelele sunt mai răsfirate, mai stinghere…

Limba îl „încorseta” claustrant. Gândurile i se risipeau spulberate într-un ambient ostil: limba thai. Era atât de greu să exprime anumite idei în engleză, pe înțelesul Ei. Pentru Ea fiecare idee trebuia tradusă mental, în limba ei nativă. Deseori multe din idei ricoșau, ulcerate de morfologia limbii thai. Traversa niște stări conflictuale istovitoare, nu-și imaginase ce hiatus avea de surmontat. Trăise cu impresia că o idee se exprimă la fel de percutant în orice limbă pe Terra. Multe idei în engleză nu aveau aceeași consistență logică sau expresivă în thai. Urcând acest Turn Babel, gâfâia. Tranzita în fiecare zi această purgare, și realiza că poate niciodată nu va fi capabil să se facă înțeles… profund înțeles…

– Acasă sunt mai puține stele pe Cer, reformulă El.

În sfârșit o propoziție conformă modului de-a infera o idee în thai. La acel nivel existau multe joncțiuni similare limbii engleze. „Din păcate prea puține adâncimi semantice vor genera idei complexe la acest nivel” își spuse El.
Amurgul se cernea molatec iar undeva dinspre capătul Oceanului se apropia noaptea…

***

Se trezise târziu, oarecum stânjenit de acest fapt. De regulă își începea ziua la 5.45. Își privi ceasul pe noptieră: 7:55. Se simțea ca un nou născut. Somnolent, bifa mental posibile activități pentru o nouă zi. Închiriaseră un bungalow la câțiva metri de faleză. În fața sa Oceanul vibra lethargic în timp ce munții exudau lungi nimburi de ceață.

– Aș vrea să înnot până la insula cu geamanduri portocalii, îi spuse El… mă întreb ce-o fi interesant acolo?

– Probabil e o zonă de corali, marcată cu geamanduri. Ușor de localizat pentru amatorii de scuba-diving.

– Ah, înțeleg… Aș vrea să înnot până acolo…

– E riscant și obositor… În plus, dacă vremea se schimbă, cum vei înnota 4 km înnapoi?

– Mda…

– Putem inchiria un kayak dacă vrei…

– Perfect! exclamă El. Vom închiria un kayak… imi iau ochelarii de scafandru și mergem la insulă! Cine știe ce perle ascunse zac printre corali, glumi.

corali

Un zgomot ciudat le atrase atenția. Jiboni înfuriați își disputau teritoriul. Din plafonul dens al vegetației se auzea distinct un cor onomatopeic. Nu se distingea nimic clar, doar siluete de arbori scuturați convulsiv.

„Ce incleștări feroce și câtă cruzime în selectarea unor gene… Doar OMUL a depășit acest blestem ancestral al speciilor. Și totuși… viitorul ar putea sabota acest echilibru uman. Ingineria genetică ne va oferi valențe demiurgice. Vom selecta doar gene perfecte, iar la un anumit moment evolutiv, întregul cortegiu de boli umane va fi eradicat. Perpetuarea noastră va deveni un act științific, realizat într-un laborator. Vor exista bănci de gene stocând fiecare bit de informație din lanțul ADN-ului. Nu vor exista predispoziții congenitale spre suferință. Și totuși această „schimbare la față” va debuta exclusiv în cercul celor avuți. Săracii planetei nu-și vor permite cosmetizări genetice. În acest scenario apariția a două caste sociale va consfinți dihotomia financiară din prezent. Bogații vor avea prima șansă spre succes, pornind în viață cu un cariotip perfect. Însă e plauzibil ca într-un viitor îndepărtat ingineria genetică sa-și reducă drastic costurile. După câteva generații clientela celor bogați se va epuiza. Adițional, clonarea va deveni un mod practic de perpetuare a speciei. Probabil însăși conceptul de „sexe” va dispare.Va debuta mileniul „asexuării”…”.

Exotismul acestui loc îi flagela simțurile. Oceanul , o imensă oglindă la granița realității, își apăra cu obstinență viața din adâncuri. Exploratori, scafandri, turiști și localnici răscoleau cu fervoare „seva” din abis. Făpturi enigmatice bântuiau folclorul local. Creaturi marine, spirite elusive ferecate în adâncuri. Povești șoptite sub clar de Lună, din generație în generație. Citise câteva detalii într-un ghid turistic. Ar fi dorit să bea cu vreun localnic, cu siguranță ar fi aflat mai mult. Era măcinat de-o curiozitate vie. În timp, pe masură ce se va familiariza suficient de riguros cu limba locală va fi capabil să-și exercite în mod discret orice intruzii investigative. Deocamdată avea un repertoar limitat de termeni, iar aceștia inferau doar întrebări elementare. Prea directe pentru a aborda vreun localnic.

fantani

„Limbile asiatice se raliază perfect secolului vitezei. Au o sintaxă flexibilă, iar informațiile se juxtapun facil. O idee poate rezuma în câteva cuvinte ceea ce într-o limbă de sorginte latină s-ar exprima prin câteva fraze. Transferul de informații e intens și rapid. Au limbile europene aceeași tendință? Oferta informațională e imensă. Există vreo presiune a volumului de informații asupra limbilor europene? Influiențează această ofertă viteza transferurilor informaționale? Vor reflecta aceste limbi, dinamica schimbărilor sociale? Accelerarea ritmul cotidian va afecta și transferul de informații. În viitor vom filtra și schimba un volum de informații superior celui curent. Feed-back-urile cotidiene vor reflecta noi modalități lingvistice de-a transfera un extins volum de informații în unități minime de timp. Asia ar putea oferi următoarea limbă vorbită la scară planetară. Să fie chineza? Japoneza? Coreeana? Greu de anticipat… ”

Imaginea dimineții se disipa în caniculă. Un aer vâscos, saturat de vapori, le forța plămânii la un ritm extenuant. Transpirați, vâsleau spre insula vecină, o insulă infimă ca dimensiuni, pe care se distingeau stânci și copaci. Aveau soarele în spate, curentul îi împingea lateral, fapt ce-i forța la un ritm energic. Mai aveau puțin până la geamanduri, iar la mal, o plajă îngustă de un alb sidefiu, le provocă un oftat admirativ.

tarm

Contemplau destinși această „oază oceanică”, un petec de verdeață îmbrățișând materia vulcanică, oferind iguanelor și păsărilor un colț binecuvântat de umbră. Masive stânci roșiatice, cu niște nervuri clar reliefate, stocau cu fervoare energia solară, radiind-o probabil în timpul nopții. Incandescente ziua ofereau iguanelor un loc ideal de repaos nocturn. Nisipul, de un alb irizant, îi orbea. Petale uscate de magnolii alterau cromatic albul plajei cu tonuri gălbenii.

-În sfirșit…!exclamă El.

-Nu vii la mal să-ți tragi sufletul? întrebă Ea.

-Nu… Am să mă odihnesc pe una din geamanduri. Nu sunt obosit… Tu?

-Am să te aștept la mal. Fii atent la aricii de mare si meduze. Încearcă să nu atingi coralii… sunt multe vietăți marine ascunse printre ei. Te rog să fii calm, îmi promiți?

-Am să cobor pe cablul geamandurii…nu te îngrijora, sunt aproape de țărm…

O privii tandru, era fericit. Un val de emoție îl destinse pacific. Plutea într-un Ocean de vise, beatificat de fericire. Asia îi oferise imaginea unui Paradis eteric. Avid, încerca să-și hrănească simțurile cu opulența senzorială din jur, însă nu reușea să-și imprime durabil aceasta imagine. Covârșit de stimuli, îi inventaria mental încercând să le atașeze o semnificație tegumentară. Demers futil ce-l drena nervos. Nimic nu părea concret tangibil. Un val de senzații atât de intense și totuși atât de fragile emoțional. Într-o bună zi spera să capteze integral acest ambient fizic. Să-l asimileze visceral…

Își ventilă profund plămânii și, fixându-și atent ochelarii, se pregăti de imersiune. Ferm, trase cu putere de cablul geamandurii, coborând lent. Un banc de pești fluorescenți se risipiră grăbiți, alarmați de silueta sa. Bastoane intricate formau o rețea de corali calcefiați, imposibil de traversat.Lăsa cablul si explorând această „încrengătură gordiana” zării o linie terminală. I se părea un ghem de capilare menit să descurajeze curiozitatea sa. Îl traversă grăbit,uluit de luminescența din jur. Distingea un labirint fuziform întretăiat de scoici albastre, reacționând spasmatic la prezența sa. Se inchideau brusc, tulburând nisipul și alertând crabii din zonă. Ajunse deasupra unei formații de corali verzui, imitații a unor ciuperci gigantice cu niște tulpini subțiri, sfidând parcă gravitația. Sub imensele lor cupole, cohorte de crustacee îl priveau ostil. Pe masură ce retina se familiariza cu formele din jur înregistra formațiuni pigmentate suprarealist de aurole cromatice, un portativ fascinant de tonuri din care doar negrul lipsea… Blocuri monolite îmbrăcate în alge șocau prin dimensiuni. Masive, oferind lungi galerii învăluite în întuneric, i se păreau portaluri spre alte lumi… Umil și animat de venerație privea extaziat acest altar al Naturii. Totul se perinda atât de lin în fața sa, parcă plutea în vid… Deși își mișca ritmic picioarele nu resimțea nici un efort. Timpanele îi confirmau totuși că între el și suprafață existau câțiva metri de apă, că nu plonjase în vid… Ciudat, apa îsi pierduse densitatea, se simțea ca un fulg… Câți metri îl despărțeau de cablu? Secuse involuntare îl avertizau că alveolele îi cereau o nouă rație de oxigen. Se angajă într-un traiect vertical ghidat de fante solare… „un dans printre piloni solari, lumina călăuzindu-mă spre lumină” își spuse…

Ample mișcări circulare imprimau brațelor un ritm alert, doar câteva secunde îl despărțeau de suprafață… un zgomot surd, un icnet interior emis de intuiție îl asaltă furibund. Nu realiza ce se întâmplă, doar simțuri subjugate violent de un fior fatidic. Prima senzație distinctă a primejdiei îl panică total. „Sint smuls de un curent marin” realiză paralizat de groază. Un torent subacvatic ce-l aspira cu o viteză covârșitoare, o furie macabră a sorții împotriva căreia El nu avea control. Încerca în van să-și cabreze brațele într-un zvâcnet ascendent. „Sunt sleit, mă sufoc…” Un zbucium agonizant îi cangrena voința. Era aproape de suprafață, era absurd să accepte Sfârșitul, în străfundul conștiinței căuta disperat un pact cu Destinul. Imagini fulgurante îl săgetau haotic, spiritul i se zbătea convulsiv… Un focar de acalmie îi curmă acest zbucium, viața i se stingea timid…

***

Ea privea nostalgic freamătul valurilor. Lumina îmbrățișa voluptos solzii Oceanului, în timp ce primele reflexe sângerii mijeau dinspre Apus.

– De ce te-ai oprit ? o întrebă Nam Lee.

Silueta ei o rupse din reverie.

– E dificil să înțelegi, continuă Ea cu un aer pierdut.

– Sunt pregatită să te ascult, o încurajă Nam Lee.

Ea își privi mâinile arse de soare. Le întinse într-un gest mut,tulburată de emoție.

– Nu ți-am dezvăluit chiar totul… Călătoria asta o fac pentru El, rosti șovăielnic…

– El ???

– Un calugăr din Ayuthaya mi-a privit aura și mi-a spus că El mă așteaptă acolo…

– În Tibet??

– Da, în Tibet…Localnicii o numesc „Valea Umbrelor”…

– Valea Umbrelor? insistă Nam Lee.

– E un loc sacru, voi merge la o mănăstire budistă… Călugării de acolo călăuzesc sufletele ce revin la viață…

– … ???

– Voi afla data și locul următoarei reîncarnări… Călugarul din Ayuthaya mi-a spus că El mă așteaptă și doar călugarii tibetani ne pot dezlega lanțul karmic… El nu se va reîncarna fără să-și fi luat rămas bun…

Undeva în zare o barcă de pescari mușca din cornul solar,veghindu-i imirsiunea în abis: apusul.

Spiritul Său privea în oglinda Oceanului imaginea unei constelații pierdute în firide galactice: Abel 2218…

Articol înscris în concursul “Thailanda, te iubesc!”, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Oferim 500.000 afişări pentru bloggeri pe romanialibera.ro (OK)

Prin intermediul blog-ului mi s-a confirmat faptul că nu toți avem aceleași păreri

2 comentarii

  1. sâmbătă, 17 mai 2014, 15:59

    Interesanta initiativa asta, iar despre text imi pare unul bunicel/
    Desigur e parerea mea…
    O sambata placuta!

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 19 mai 2014, 08:11

      Mie mi s-a părut o abordare inedită, personală. Acum rămâne de văzut cum va aprecia juriul aceasta perspectivă…

      Thumb up 2 Thumb down 0

      Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *