03.12.2016

Cine vrea să fie blogger acreditat la Festivalul Internaţional de Teatru FITS 2014? (OK)

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am avut plăcerea să fiu prezent la Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu FITS de câteva ori. A fost, de fiecare dată, de parcă m-aş fi conectat la un generator universal de bucurie şi de frumos. Căci, dacă ar fi să îmi puneţi pistolul la tâmplă şi să mă obligaţi să zic fix în două cuvinte cam care-i faza cu FITS, asta aş spune: bucurie şi frumos. Puteţi da un search aici pe blog ca să vedeţi cu ce impresii am rămas de fiecare dată.

Bucurie, pentru că avem în România o ispravă la care toate celelalte festivaluri internaţionale de gen se uită cu mare respect (şi, unele, cu invidie). Pentru că FITS este din toate punctele de vedere în top 3 festivaluri mondiale de teatru, din orice perspectivă priveşti lucrurile. Vorbim, deci, de bucuria pe care o simt ca român, că avem o astfel de ispravă cu care să ne mândrim. Vorbesc de bucuria pe care o simt ca spectator-amator, atunci când mă plezneşte teatrul în formele atât de variate pe care le vedem în cadrul FITS. Vorbesc de bucuria de turist cultural (permiteţi-mi acest termen), care se află în mijlocul unui eveniment care are extensii extra-teatrale, ca să zic aşa, splendide.

Frumos, pentru că FITS este una din acele ocazii pe care le am să văd frumosul la lucru. Şi să mă încarc de fiecare dată de acea energie necesară pentru a umple acel pahar imaginar, pahar la care mie îmi place mereu şi mereu jumătatea plină. Vorbesc despre frumos, deci, pentru că este splendid să vezi în câte moduri frumosul poate fi exprimat şi în câte moduri lumea reacţionează la frumosul din faţa lor. Vorbesc despre frumos pentru că despre urât nu ai cum să vorbeşti când vine vorba despre FITS. Vorbesc despre frumos pentru că şi FITS începe cu aceeaşi literă cu care începe „Frumos” :)

O să ajung şi anul acesta în Sibiu. O să stau doar trei zile. Mai mult mi-e imposibil, din păcate. Dar o să mă bucur de fiecare secundă pe care o să o petrec acolo!

Apropo de bucurie şi frumos, apoi fix asta vrem să oferim unui blogger :) Căci organizatorii FITS ne-au făcut onoarea să ne crediteze, pentru al doilea an consecutiv, cu sarcina de a găsi un blogger care să fie acreditat pe toată durata Festivalului.

Succes!

banner-campanie-fits

 

Notă: Această postare endorseză o campanie Kooperativa 2.0, de aceea este marcată cu (OK), conform politicii advertoriale de pe acest blog.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Vineri ne vedem la "Prestăm servicii artistice"

Adică cum, bre, să aleg eu între Cristina Bazavan şi Manafu?!

4 comentarii

  1. joi, 15 mai 2014, 13:32

    E despre teatru, deci la campania asta ma bag :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 15 mai 2014, 15:28

    si eu am sa scriu! :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. Lucuta Ionut Georgel
    vineri, 16 mai 2014, 01:53

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *