03.12.2016

Domnule preşedinte, eşti alcoolic sau nu, băi Traiane?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Dacă vreţi mă duc şi declar la notar asta:

Toţi politicienii care vorbesc despre viaţa personală a altora sunt nişte jeguri. Nişte scursuri. Nişte ghiolbani mitocani. Nişte gherţoi putrizi.
Semnat: Cristian China-Birta

În ce ţară de v0mă trăim, când vezi ditai preşedintele că vorbeşte aşa despre altcineva, cu detalii despre viaţa personală? Nu contează că acel cineva este, de data asta, premierul (cu scuipatul de rigoare). Căci Băsescu are antecedente de mizerii verbale, deja le ştim. Cu ce ajută astfel de detalii personale lupta politică?

De fapt, nuş ce mă tot stresez io aici. Căci nu e luptă politică. Aşa cum vreo 98.76% din cei pe care îi vedem noi la TV nu sunt politicieni. Ci nişte expectorări jenante ale democraţiei mioritice. Ei sunt politicieni în raport cu adevăraţii politicieni cum este vibratorul penis în raport cu un penis real.

Ocazie cu care întreb şi eu: domnule preşedinte, eşti alcoolic? Adică ce, măh, dacă preşedintele ţării este un ghiolban, eu, un amărât de blogger, nu am voie să o dau în de astea personale?

Bleah, scârbavnicilior!

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Este dreptul tău: Sfaturi înainte de efectuarea zborurilor

9.000 de români suferă de Lupus (LES5)

15 comentarii

  1. vineri, 9 mai 2014, 10:37

    Marea parte dintre politicieni sunt „Nişte scursuri. Nişte ghiolbani mitocani. Nişte gherţoi putrizi.”. Cine intra in politica devine cu sau fara voia lui, un om de nimic, controlat de altii pe la spate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 9 mai 2014, 10:40

      Nu trebuie să generalizăm. Tocmai de aceea nu am dat 100% în ce am scris mai sus.Din fericire, există politicieni chiar ok. Doar că dracu îi aude de atât lătrat politicianist…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. vasile decu
    vineri, 9 mai 2014, 11:27

    Ai dreptate cand te iei de Ponta si Basescu si toata gasca de politicieni romani grobieni. Dar viata personala nu trebuie sa fie tabu in politica. E o viziune absurda si periculoasa, extremista, de tip alb/negru.

    Ca cetatean, ma intereseaza destul de mult viata personala a politicienilor si celor din administratie, pentru ca e corelata vital cu actiunile lor publice.

    Exemple: ma intereseaza sa stiu daca un politician care o tine sus si tare cu moralitatea, religia si biserica (avand deci impact direct asupra vietii mele de cetatean), e in realitate un alcoolic care isi bate copiii, fura, discrimineaza etc.

    Sau un politician care vrea sa interzica avorturile (precum comunistii), dar ea (daca e femeie) sau sotia lui face avorturi pe banda rulanta, pe ascuns.

    Demascarea ipocriziei este vitala intr-o democratie, chit ca noi ne-am obisnuit cu ea si o toleram ca prostii.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 9 mai 2014, 13:07

      Ai dreptate cand zici ca trebuie sa stim viata personala a politicienilor. Dar numai daca anumite aspecte din viata asta ne influenteaza viata noastra. Ce zice Basescu despre Ponta in cazul de fata este doar barfa de trei lei spusa de un neterminat al istoriei. Nu ne ajuta cu nimic in rest. Deloc. Cu ce dracu sa ne ajute culoarea chilotilor Dacianei, pe bune acuma?!

      Thumb up 0 Thumb down 2

      Răspunde
  3. Corson
    vineri, 9 mai 2014, 11:27

    Si daca este, care e problema? E betiv in timpul sau liber, pe persoana fizica. Ce, n-are dreptul la viata personala si chiar sexuala?

    Nu ca betia ar fi circumstanta atenuanta in cazul sau, dar cu astia care nu-s cu nimic mai breji si nici macar nu vorbesc la macheala ce facem? Ca alcoolicul e deja istorie, ca si impaiat la Antipa in vitrina. In timp ce javrele tinere, bautoare de ceai verde cu lamiie, abia ne-au incalecat. Urmatorul deceniu vom fi ai lor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 9 mai 2014, 13:09

      Parca il si vad pe Basescu, muci de beat, sunand-o pe Merkel si spunandu-i „fa, te fac un oleoduct?”.

      Thumb up 0 Thumb down 4

      Răspunde
      • Irina
        vineri, 9 mai 2014, 13:15

        Confunzi! Cu „fa!” e Ponta, nu Basescu

        Thumb up 4 Thumb down 0

        Răspunde
        • vineri, 9 mai 2014, 13:17

          Ai dreptate, reiau: deci Basescu, muci de beat, o suna pe Merkel si ii zice: „Tu, tiganca imputita, te fac un oleoduct?”.

          Thumb up 1 Thumb down 3

          Răspunde
  4. vineri, 9 mai 2014, 12:28

    Lasa ca nici nu oligofrenul de Ponta nu mi-i rusine, care ii ataca constant familia lui Basescu, mai ales pe fete. Pe el nu-l vezi?

    Partea proasta e ca Ponta ataca prin Latrina 3 a securistului dovedit si infractor Felix Voiculescu sau a bunului sau prieten Ghita Sebi. Despre asta-i vorba. Hai sa vedem si partea cealalta, nu doar pe aia pe care o vrem noi.

    Din punctul meu de vedere, Viorel Ponta e mai scarba decat Basescu de o suta de ori, asta pentru ca santajeaza si manipuleaza in ultimul hal si se foloseste de orice tertipuri mai mult sau mai putin legale pentru a-si indeplini obiectivele.

    Sa ne zici si de linsajele mediatice pe care VV Ponta le face coonstant asupra presedintelui si atacurile la familie si persoana. Asa mi se pare fair.

    Thumb up 8 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 9 mai 2014, 13:08

      Ador argumntele de genul „dar ciresele ce au?” atunci cand eu vorbesc de mere, le ador definitiv si irefutabil.

      Thumb up 1 Thumb down 5

      Răspunde
  5. Irina
    vineri, 9 mai 2014, 13:12

    De ce mah, ca asa zice Antena 3???

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 9 mai 2014, 13:16

      Nope. Pentru ca asa mi-a spus mie un pinguin care ducea un castravete la tuns in timp ce un ciocan fredona o sinecura cu albastru.

      Thumb up 0 Thumb down 4

      Răspunde
  6. bogdanian
    vineri, 9 mai 2014, 14:53

    Acum m-ai convins ca la tine omenia e ca si la ei. Ai doar pretentia celui care sta pe margine, ca daca ai fi intre ei dupa cum pui problema ai fi mult mai rau.

    Thumb up 3 Thumb down 0

    Răspunde
  7. Cristi
    luni, 12 mai 2014, 07:28

    Cristian, esti prea mic pt. un joc asa mare… Bine, poti sa-ti dai cu parerea, mai ales daca o fi articol platit, ca doar China are mult rosu pe steag, nu? :)
    Revino la articolele normale care te-au consacrat, ca iti pierzi din trafic :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *