Later later edit: Iacătă şi episodul 3 cu nebunii :))
––––––––
Later edit: A apărut episodul 2. Excelent şi ăsta, excelent :))
––––––––––
Doamnă Christina Ruhfass,
Vă scriu această depeşă publică în calitatea mea de blogger care ţine la onoarea lui de propovăduitor al cuvântului 2.0 şi de reprezentant umil al blogosferei româneşti. Căci am văzut clipul realizat de – nici nu ştiu cum să le zic… – nişte cuvântători blogosferici plecaţi în #Auskia şi am simţit nevoia să vă scriu aceste cuvinte.
Am urmărit clipul de mai jos cu stupefacţie. Căci rar am văzut asemenea demonstraţie de neînţelegere a rolului pe care nişte bloggeri trebuie să îl aibă atunci când fac parte dintr-o ispravă atât de frumoasă precum #Auskia. Cum să nu înţeleagă ei că, de fapt, ei s-au dus la muncă acolo, nu la distracţie?! Tot ce am văzut în acest clip a fost – doamne, iartă-mă, că mi-e şi ruşine să scriu asta… – distracţie. Păi despre distracţie este vorba când ajungi acolo sau despre muncă?
Am văzut dansuri pe holul hotelului. Aşa ceva… Am văzut bere, multă bere. Păi să am pardon, de aia s-au dus ei acolo, ca să bea Ivo bere? Dacă vorbim de bere, cum este posibil ca nici atunci când dă un interviu Brylu să nu lase berea din mână?! De aia l-aţi luat pe Tudoran, ca să poată să ne arate că „because I can English”? Şi Toma ce caută acolo, stă pe net să se uite la clipuri cu fotbalişti şi atâta tot? Şuţu măcar mai face nişte poze, aici nu am ce zice, s-ar fi putut să fi nimerit bine cu el, dar asta numai dacă îl corup ceilalţi întru bere şi de astea. Să sperăm că George o să rămână profesionist (oh, wait, am văzut filmarea cu el… ). Mai are rost să vă sun că Nihasa a declarat public faptul că el se duce acolo pentru schnaps? Bogdan o dă în mâncare, de parcă aia era ideea, zău aşa… Trag nădejde că fetele (1, 2, 3, 4) vor ţine steagul profesionalismului sus şi nu vor uita de ce au mers acolo, adică la muncă, nu la distracţie!
Este foarte trist când munca se transfomă în distracţie şi invers. Pentru că nu ăsta este rolul bloggerilor din #Auskia! Ei trebuie să muncească acolo! Iar până acum, cu regret v-o spun, nu mi-au dat impresia nici pe departe că se spetesc.
Cu deosebit respect,
Cel pentru care schiurile sunt doar nişte bucăţi de ceva-uri cuvârful îndoit, adică io.
PS Dreaqu de simpatici :D
#Auskia este un eveniment realizat cu sprijinul Tirol Werbung și susținut de Wizz Air și TNT Express.
12 thoughts on “Doamnă Christina Ruhfass, cum de aţi putut da #Auskia pe mâna unor astfel de bloggeri?”
Uite cum se cheltuiesc banii inutil :))))))))
Nu au nici 10,000 vizualizări :)
Înţeleg că a făcut parte din comitetul de oranizare a acestei excursii. Căci altfel mi s-ar părea nu ştiu cum să tragi o astfel de concluzie fără să ştii brieful şi obiectivele acestei ispravă. Păi ce, suntem la muncă aici sau nu?
Haha! Foarte tare! Faza aia cu limuzina, camera nu foarte ascunsa si troncanitul sticlelor pe fundalul super amuzant :)))
Oh, colega, îmi frângi tastatura… Şi tu consideri că acolo trebuie să te distrezi, nu să munceşti?! Vai mie… :))
Cata neseriozitate … :)
Mă bucur că există oameni ai muncii care consideră că munca înnobilează, nu berea! Aşa se construieşte socialismul 2.0, tovarăşe, respect! :))
Propun un vot de blam :)
Natural :))
Mă abţin! :))
Mai bine :))
lipsa de profesionalism, pararea mea :(
:))))))))))))