03.12.2016

Cum funcţionează un serviciu de curierat – studiu de caz FAN Courier

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Pentru am văzut că v-a cam plăcut raportul meu despre cum a fost ziua mea de lucru la FAN Courier, uite că vin cu o completare. Şi fac asta din două motive mari şi late.

1. Am fost fascinat de complexa „maşinărie” care funcţionează ca unsă şi care este, la prima vedere, o mare vânzoleală, dar la a doua vedere are o logică funcţională cu precizie de-a dreptul elveţiană.

2. Ştiu că şi voi sunteţi fani ai chestiunilor de genul „cum se face”, aşa cum sunt şi eu, drept pentru care am zis că merită să vă spun în detaliu cum funcţionează o companie de curierat.

Vorbesc despre FAN Courier pentru că am văzut la locul faptei, ca să zic aşa, toată organizarea „câmpului de luptă”. Care, repet, pentru cineva din exterior este o mega-nebunie. Dar pentru cei care lucrează acolo este – ia staţi să caut nişte cuvinte de alea pretenţioase – modus vivendi :D

V-aş recomanda să citiţi istoria companiei. Pentru că vorbim despre nişte ani buni (din 1998 încoace) în care FAN Courier a crescut frumos, organic şi sănătos, devenind liderul serviciilor de curierat de la noi. Cu promisiunea că o să vină zilele următoare un interviu acilea pe chinezu.eu cu… dar ia hai să nu vă dau eu prea multe detalii :D

Vă spun doar că în acest moment compania are 2.750 de angajaţi, un parc de maşini de vreo 1.700 de autovechicule şi realizează – ia ţineţi-vă bine, că urmează taifunul! – 17 milioane de expediţii. Anual! Mno, io când vă spun că este uluitor mecanismul ăsta…

Mai trebuie să vă spun ceva: ce înseamnă AWB? Ca să înţelegeţi şi acest concept, fundamental în serviciul de curierat.

Numarul AWB este numarul documentului de transport si se regaseste pe documentul tiparit langa codul de bare. Acesta este un cod unic de identificare care permite identificarea expedierii in reteaua noastra.

Scrisoarea de transport (AWB) contine datele de identificare ale expedierii :

•Destinatar: denumire, adresa de contact, tara, judet, localitate, cod postal;
•Expeditor: denumire, adresa de contact, tara, judet, localitate, cod postal, persoana de contact cu datele de identificare;
•Cine plateste;
•Numarul de plicuri/colete/paleti, greutate si descrierea continutului;
•Marfa este asigurata si care este valoarea;
•Instructiuni privind serviciile aditionale;
•Data ridicarii expedierii.

Să purcedem la „livrarea” informaţiilor pe care vi le-am promis :) O să vă dau întâi paşii pe care compania îţi face pentru a ne livra în condiţii corespunzătoare coletele şi plicurile. Un fel de ciclu de producţie, dacă vreţi.

IMG_8308 (Copy)1. Clientul face comanda la FAN Courier telefonic (021 9336), pe site sau în aplicaţie (puteţi să o descărcaţi din App Store şi din Google Play).

2. Curierul se deplasează la client, de unde ridică şi scanează marfa (pentru a fi introdusă automat în sistem). Cât de complexă este această muncă a curierului, pe care eu am sintetizat-o în câteva cuvinte din raţiuni de „rezumat”, puteţi vedea în postarea în care v-am spus despre ziua petrecută alături de curierul Răzvan.

3. Marfa este adusă seara la HUBul de expediţie (punct de colectare a plicurilor şi coletelor) şi scanată din nou.

4. Marfa se încarcă în maşina de traseu şi noaptea porneşte la drum. În cazul tranzitului (adică dacă trebuie să plece pe distanţe mai mari), marfa se descarcă dintr-o maşina de traseu şi se încarca în alta, în câteva oraşe din ţară.

5. Marfa se descarcă şi este scanată (din nou – ca să vedeţi cât de controlat este sistemul) în HUBul de destinaţie.

6. Marfa este preluată şi scanată (din nou…) de curierul destinatar (adică, aşa spus mai de la peluză, „băiatul” care vă aduce plicul sau coletul :D). Înainte de livrarea coletului/plicului, se trimite alerta SMS către client, prin care este informat că livrarea se va face în intervalul 09.00 – 17.00 din ziua respectivă.

7. Marfa este livrată clientului. 

Pe tot acest parcurs, AWBul scanat apare în Client tracking pe site-urile www.fancourier.ro si www.selfawb.ro. Adică poţi urmări în timp real statusul comenzii tale.

IMG_8337 (Copy)Ca variantă de lucru, clienţii au posibilitatea de a expedia colete şi plicuri, 7 zile din 7, din punctele de colectare a corespondenţei situate în reţeaua parteneră OMV din toată ţara. Apropo de acest serviciu Collect Point (că aşa se numeşte oficial), am fost martor cu câteva luni în urmă la un moment când eram într-o deplasare cu un tovarăş şi, din raţiuni ce nu merită discutate :D, cardul de identitate al soţiei era la el. Iar soţia, fireşte, avea nevoie de actul cu pricina. Aşa că omul meu m-a întrebat unde găsm un OMV, pentru că poate trimite de acolo. Nu am crezut până nu am văzut :))

FAN Courier mai oferă Serviciul Print&Go – soluţia automată de printare şi expediere documente (facturi şi notificări), existând posibilitatea de a se insera în plic flyere şi mici broşuri. Transportul documentelor se efectuează în termen mediu de 24 de ore de la confirmarea comenzii din partea clientului, indiferent de locaţia acestuia. Cu menţiunea că se poate face retur actelor semnate/primite etc.

Un serviciu interesant este cel de Extensii e-Commerce. Care înseamnă în mare că, dacă doreşti să te lansezi în domeniul e-commerce şi nu ai un specialist care să îţi dezvolte site-ul, poţi integra rapid serviciile FAN Courier, oferind cumpărătorilor posibilitatea de estimare a costului de transport şi de a alege opţiunea de livrare cu FAN Courier. Pentru cei mai tehnici dintre voi, aceste serviciu este pentru platformele de comerţ online PrestaShop, OpenCart sau Magento.

Simt imperios nevoia, ca fiinţă 2.0 ce mă aflu :D, să spun câteva cuvinte despre aplicaţia mobilă FAN Courier (puteţi să o descărcaţi din App Store şi din Google Play). Aplicaţia permite verificarea statusului curent al unei livrari dupa AWB şi îţi trimite notificare push atunci când expediţia al cărei expeditor ai fost s-a livrat. Îţi mai poate face estimarea de cost pentru o expediţie şi îţi oferă şi plasarea de comenzi. Totodată, îţi permite să faci o comanda online, să iniţiezi un apel către numărul de comandă 021 9336, dar şi să vizualizezi sediile FAN Courier din ţară prin intermediul hărţii interactive şi să stabileşti ruta până la cea mai apropiată locaţie FAN Courier, utilizând facilitatea de geolocaţie şi navigaţia GPS a telefonului mobil. Poţi şi să trimiţi email către departamentele Vânzari, selfAWB şi Informaţii clienţi direct din aplicaţie.

Cam asta este, stimabililor. Sintetizat la maximum, ca să înţelegeţi cât mai bine din bucătăria internă a unui serviciu de curierat complex aşa cum este cel oferit de FAN Courier. Partea faină pentru noi, clienţii este că nouă ni se pare totul foarte uşor, toate ne sunt la îndemână, deşi, zic din nou, maşinăria este foarte complicată, după cum v-am raportat mai sus :)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Pentru Radio România aş plăti cu plăcere taxa. Pentru TVR never!

Live blogging de la Tech Intelligence Conference

23 comentarii

  1. vineri, 4 aprilie 2014, 11:46

    Asta da firmă, am primit de câteva ori prin ei ce am mai comandat de pe net, am fost mulțumit de serviciul lor, apropo, oare nu fac o sponsorizare? întreabăi tu din partea mea, acum îi cunoști :D .Multă sănătate

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 4 aprilie 2014, 12:01

      Colegu, crede-mă, nu trebuie să îi întreb io nimic, tocmai ai făcut-o tu! Sunt foarte atenţi la ce prostii fac io pe aici, ca să zic aşa :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • sâmbătă, 5 aprilie 2014, 13:38

        Ok, și cum am putea afla dacă da sa-u nu? Sa-u și tăcerea e un răspuns :D .Multă sănătate

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  2. vineri, 4 aprilie 2014, 15:52

    Interesanta treaba, in spatele unui curier sta foarte multa organizare, planificare a traseului….

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 7 aprilie 2014, 13:03

    Sunt cei mai buni de pe piata, dar sunt si foarte harnici. Am trimis multe colete cu ei, dar am si primit. Apropo, dragu nostru Chinezu, tu nu trimiti cumva cu urgentu? Ca mereu am primit de la tine/blogal prin urgent…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 7 aprilie 2014, 13:11

      Eu la firma am un contract pentru livrari cu o firma mica, mititica a unui pretenar. Care, cand livreaza extern, externalizeaza. Sau ceva. Probabil de aia :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  4. vineri, 15 august 2014, 00:46

    Un colet sa ajunga in minim 48 de ore,la 60 km de Bucuresti?Faza e ca nu s-a intamplat doar o data,ci de 4 ori (4 din 4).

    Asta a fost ultima data cand mai aleg Fan Courier.
    Cargus,GLS,Urgent Curier,DPD au ajuns in MAXIM 24 de ore,poate chiar si in 12 ore de la ridicarea comenzilor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. joi, 13 noiembrie 2014, 02:12

    Buna. Eu am un pet shop online http://animalulfericit.ro ai lucrez exclusiv cu FAN Courier de mai bine de 6 luni. Niciun colet deteriorat, banii sunt virati in 24 h. Impecabil

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. Emanuel
    marți, 21 aprilie 2015, 20:00

    Salut,
    Hai sa va spun eu una buna, am facut si eu ca tot omul comanda pe net de ceva electrocasnice mai grele si voluminoase, evident au fost trimise prin FanCourier.
    Ghiciti ce s-a intamplat? NU MI-AU FOST ADUSE ACASA, desi a fost un serviciu pe care eu l-am platit. Evident am vorbit la ei si mi-au spus sa am rabdare ca o sa mi le aduca ei acasa, daca nu sa vin sa le iau eu de la ei. Mentionez ca acest lucru NU s-a intamplat o singura data, deci nu se poate spune ca a fost doar o intamplare. Deci lasa reclama ieftina.

    Thumb up 3 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 23 aprilie 2015, 09:09

      Salut,

      Ar fi fost totul decent în comentariul tău, dacă nu ai fi băgat finalul ăla de trei lei cu reclama ieftină. Care este o mojicie, din punctul meu de vedere, la adresa mea, nu a companiei cu care ai o problemă. În fine, dă-i pace…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  7. dan
    sâmbătă, 28 noiembrie 2015, 12:06

    Este o porcarie de firma de curierat! Am spus-o si o repet… M-am ferit de ei cat am putut de mult, dar cand faci comenzi pe site-uri pentru livrari „a doua zi” e un cosmar. Pe 21.11 am lansat comanda la pcgarage.ro, in afara de faptul ca pcgarage a predat pe 25.11 coletul la fancourier, si pe 26 trebuia sa ajunga, ei (fancourier) au si probleme majore de organizare, recunoscute de o operatoare de la punctul din Galati: a cazut sistemul, coletul a fost luat de agent dar nu stiu la care agent, avem coletul dumneavoastra aici (confirmat, awb, nume, adresa, etc) ma uit la el, maine ajunge (28.11). E ora care este si inca nu a venit un colet comandat de o saptamana, platit si in avans ca la ….. si nici macar un pic de respect pentru clientii, care de altfel ii platesc! M-am saturat de porcaria asta de sistem marlanesc. Sincer.

    Thumb up 4 Thumb down 0

    Răspunde
  8. vineri, 4 decembrie 2015, 10:50

    […] anual in aceasta directie. Depanero utilizeaza atat serviciile companiilor de curierat (iata aici un exemplu), pentru colectarea produselor de la clienti sau pentru livrarea produselor reparate […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. OPREA
    marți, 22 decembrie 2015, 22:32

    CEA MAI NEPREGATITA FIRMA AM COLETE LA EI BLOCATE DIN 15DECEMBRIE

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  10. Marian Matei
    vineri, 15 ianuarie 2016, 18:13

    Poate faci un studiu si despre Urgent – cea mai mare bataie de joc din istoria curieratului din Romania.

    Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde
  11. Cristi
    vineri, 4 martie 2016, 22:47

    Doar ce am avut o experiența nu prea plăcuta cu fan courier . Sper ca in conducere sa fie oameni competenti si Peștele sa nu fie împuțit de la cap . In caz contrar voi comenta , ceva mai acid

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. matusalem
    vineri, 15 aprilie 2016, 11:29

    Posta romana,aia amarata pe care toti o stiti , iti poarta un colet in orice punct al tarii in maxim 72 de ore.Va dau date din experienta (sute de colete…) : Craiova -Bucuresti- ridicare dupa 24 ore,Craiova-Iasi-ridicare dupa 48 ore….Craiova-sat pierdut din Maramures -60 ore…Toate astea cu mai putin de jumatate din pretul unui curier…rapid. P.S. – Lasati vrajeala cu pierdutul coletelor! Asta este o poveste lansata de concurenta…

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  13. teodor
    vineri, 29 aprilie 2016, 14:48

    Fan curier sunt cei mai nesimtiti si mai neprofesionisti, astept de 3 zile sa imi fie livrat un colet care este deja ajuns in Timisoara si de 2 zile sun la ei si dupa cel putin 10 apeluri si asteptat la telefon coletul tot nu a ajuns , consider ca este o bataie de joc pe bani nostri

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  14. Tatucu Cornel
    sâmbătă, 14 mai 2016, 11:53

    Prestatii de toata jena. Astept de patru zile un colet trimis „din capatul lumii”…de la Oravita la Timisoara (AWB 8510 3672) si nimeni de la firma nu stie nimic.Recomand tuturor sa evite firma Fan curier.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. Pam pam
    sâmbătă, 4 iunie 2016, 07:50

    Salutari tuturor. Lucrez la fan courier de ceva timp si pot lasa un raspuns pentru toti cei nemultumiti de aici. Se intampla de multe ori la awb-urile mici ( alea scrise de curier, la care prima pagina in care e si scrisul cel mai citet ramane la expeditor) din cauza transportului pe awb-ul respectiv fiind indigo apar pete negre care de cele mai multe ori astupa date importante cum ar fi adresa, nr tel, localitate etc. Deaia recomand tuturor cand au ceva de trimis sa isi faca „self awb” de pe aplicatia fan courier. O alta problema ar fi ca fiecare suntem impartiti pe o anumita zona stabilita in prealabil iar multi clienti raspund la telefon si incep a tipa si a injura de multe ori ca pe ei nu.i intereseaza ce scrie pe adresa si ca ei vor pachetu la alta adresa ( am patit caz unde era vorba de 14 km) lucru care nu se poate face. Eu il duc la adresa care o am in fata, nu gasesc pe nimeni se incearca livrare in alta zi. Trei zile la rand dupa care pachetul sau plicul respectiv ramane in sediu si se asteapta detalii de la exp sau dest. Dupa astea trei zile tot dest-ul este cel care e indignat ca nu a primit pachetul dar fara sa stie ca a fost un motiv ptr care nu l.a primit. Adr gresita tel gresit etc…

    P.s. iar daca un client ma injura la telefon odata, nu e normal, Om fiind sa il tin minte? Iar la a doua expeditie primita sa ii livrez comanda intre orele 9:00-17:00, mai exact la ora 17?

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  16. mariana
    vineri, 7 octombrie 2016, 22:57

    Foarte frumos e pe hartie .In ultimul an am primit doua pachete prin Fan Courier amândouă prin întârziere la 8zile abia cu o jumătate de ora m au sunat. Nici macar nu au raspuns la telefonul meu.Dar asta a fost suportabil totusi dupa 8 zile am primit. Acum dupa 11 zile nu am primit am verificat dupa Awb de 11 zile a fost trimis in orasul de unde trebuie sa imi aduca.Inca nu a fost repartizat la curier.La telefon nu se raspunde sau e ocupat.Firma care mi a trimis pachetul sunt foarte promt.Au vorbit cu reprezentant care odata le a zis ca voi primi acum cinci zile si apoi peste patru zile ca vor face tot posibilul. Dar macar nu pot sa trimita un mesaj scuzati intarziwm peste doua săptămâni va aducem sau cand sunteti acas.Apoi si eu trebuie sa lucru nu pot sta lipit de casa doua saptamani .

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. Gicu
    marți, 15 noiembrie 2016, 13:07

    Iti da soferul awb in visurile tale poate ,eu am pierdut bani ca nu am primit awb,si can ii spun la sofer de awb face crize…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *