Cum am plătit nişte virşli prin serviciul M-Pesa de la Vodafone (P)

Later edit: Denisa îmi confirmă că tranzacţia a reuşit şi că pot deja liniştit să încep să îi anunţ pe colegii din Kooperativa 2.0 să îşi pregătească papilele gustative pentru virşli care vor ajunge la noi zilele astea… :D

–––––––

Doamna sufletului meu este de loc din Cugir, Alba. O zonă splendidă, în care încerc să ajung cât de des pot, pentru că tare bine îmi face la feng shui :) În 1996 am ajuns prima dată acolo. Ajunsesem cu relaţia la momentul ăla de „hai să te prezint familiei„, ştiţi voi, cu transpiraţii pe şira propriei spinări pe sistemul „dacă nu mă plac? dacă mă fac de telecomandă?„, de astea :)) Am ajuns la casa bunicilor din Cindeni (cun cartier foarte frumos al Cugirului, aflat mai pe deal), am făcut cunoştinţă cu ei, totul părea că e în regulă, nu m-au dat afară după primele minute, deci rulam fin…

Atunci nu ştiam că Buni Buni (aşa îi spun copiii mei bunicii soţiei) este o bucătăreasă de foioioi. Acum ştiu, fireşte, şi mă bucur mereu de asta :) Cum eram pentru prima dată în casa ei, Buni Buni a făcut o demonstraţie de virtuozitate culinară, ca să zic aşa. Nu nuş ce nebunii franţuzeşti, că nu e genul, ci mâncare neaoş românească, dar gătită dumnezeieşte. Bine, e drept că io eram la modul să fac o figură frumoasă, aşa că am avut grijă să nu dau atacul ca Haplea prin bucate, să creadă oamenii că a adus Adina lor un nemâncat în familie, aşa că am fost moderat. Cu greu am reuşit, dat fiind că mâncarea era fabuloasă, dar am reuşit :)) Mai apoi am înţeles că pentru Buni Buni lauda supremă era să nu mai rămână nimic în farfurie. Operaţiune pe care, de atunci, o execut cu maximă fidelitate şi cu imensă plăcere :D

Unul din felurile pe care le-am gustat atunci au fost nişte cârnăciori mai ciudăţei (aşa mi se părea mie). Care miroseau terminator a ceva bun, dar habar nu aveam ce. Am pus prima bucată în gură şi am ridicat masiv sprânceana. Moment în care am ştiu că o să intre lejer în topul meu când vine vorba despre mâncăruri cu carne.

Erau virşli. Nici măcar nu ştiam cum se pronunţă exact :)) În timp, nu numai că am învăţat cum se pronunţă, dar am şi încercat toate variantele de virşli pe care am putut pune mâna gura. Cei care ştiţi despre ce este vorba ştiţi deja că e greu să îi laşi în farfurie când îi prinzi. Cei care nu aţi gustat încă… eh, ce să zic, nimeni nu e perfect :D

Există o luptă pe ternul virşlilor, cum ar veni, pe tema în ce zonă se fac cei mai buni virşli. Eu nu mă bag în disputa asta. Eu doar îi mănânc :)) Dar am asistat la discuţii dintre cei din Haţeg („la noi se fac cei mai buni, clar!„) cu cei din Orăştie („mereţi, măh, cu cremvuştii voştri…„). Şi tot aşa. Puteţi alege orice localitate din zona aia de graniţă dintre judeţele Alba şi Hunedoara şi toţi o să scoată baioneta virşliească la înaintare :))

Atunci când Vodafone m-a provocat să îmi activez M-Pesa, primul serviciu lansat de un operator telecom prin care românii pot trimite şi primi bani sau efectua plăţi cu telefonul mobil, am zis că pentru virşli vreau să fac primul meu transfer de bani prin M-Pesa! Aşa că am bătut palma cu Denisa şi i-am trimis 35 de lei prin M-Pesa (a durat juma de minut operaţiunea) cu rugămintea fermă şi nenegociabilă să îmi facă rost de nişte virşli. Pe care, fireşte, o să îi mâncăm la sediul Kooperativa 2.0, ca să simtă şi colegii mei de ce am făcut „investiţia” asta în papilele lor gustative :))

Este foarte simplu să îţi activezi contul M-Pesa. Te duci la un centru Vodafone (găsiţi aici lista, cu menţiunea că acum sunt vreo 240, dar că o să se ajungă la 2000 astfel de centre în toată ţara), spui că vrei acest serviciu şi de acolo… preiau ei. Trebuie doar să ai cardul de identitate la tine şi să ai peste 14 ani. Dap, nu peste 18, ci peste 14, ceea ce mi se pare o chestie mai mult decât interesantă… Nu durează mai mult de 5 minute toată chestiunea, iar activarea seriviciului o faci cu un apel la *789#, după care primeşti instrucţiuni foarte clare despre ce ai de făcut. O să vedeţi, e floare la ureche.

Hint: când îţi alegi PINul pentru acest serviciu (căci, fireşte, ai nevoie de un PIN ca să faci tranzacţiile la modul securizat), să nu bagi 1234, căci este atât de lame încât sistemul nu ţi-l acceptă :))

Paşii pe care trebuie să îi urmezi, după ce ţi-ai activat M-Pesa, ca să transferi bani sunt cei de mai jos. Pe care i-am făcut şi eu foarte repede când i-am trimis banii Denisei. Oricum, după apelul la *789#, o să fiţi îndrumaţi foarte clar, dar eu tot vă spun cum este, că doar nu am muncit degeaba, cum ar veni :D

Pasul 1. Depui banii în numerar la unul din centrele Vodafone.

Pasul 2. Apelezi *789#. Optezi pentru 1 Transfer bani.

Pasul 3. Introduci numărul de telefon al persoanei căreia vrei să îi trimiţi banii. Cu menţiunea a la furculition că şi destinatarul trebuie să aibă activat serviciul M-Pesa. Destinatarul va ridica banii tot dintr-un centru Vodafone, desigur.

Pasul 4. Scrii suma pe care vrei să o trimiţi.

Pasul 5. Confirmi tranzacţia. Gata :D

Mpesa Vodafone

Pe lângă transferul de bani, cu M-Pesa mai poţi să îţi alimentezi Cartela Vodafone, să plăteşti facturile şi să cumperi bunuri şi servicii din magazinele partenere M-Pesa.

Întrebarea firească pe care o simt în gândurile voastre este: de ce ar fi nevoie de un astfel de serviciu în lumea conturilor bancare şi a tranzacţiilor online şi de astea? Răspunsul este de o simplitate statistică de-a dreptul dezarmantă: pentru că 40% din români nu au cont bancar. Iar pentru ei mă gândesc că un astfel de serviciu vine la marele fix. Dar nu numai pentru ei, am eu o vagă bănuială, căci şi noi, ăştialalţi, cei „bancarizaţi” la greu putem să folosesc cu o lejeritate maximă M-Pesa pentru chestiuni de astea mai… pământene :)

Alte informaţii despre M-Pesa (poate vă sunt utile, zic)

M-Pesa este disponibil, pentru prima data în Europa, în reţeaua performantă 4G a Vodafone Romania, precum şi pe 3G şi 2G, pentru orice client Vodafone, abonat sau utilizator de Cartelă, indiferent de tipul de telefon folosit. Aşa, ca idee, România este prima ţară europeană în care serviciul M-Pesa a fost lansat şi cea de-a 10-a la nivel mondial. Spune ceva asta despre piaţa de la noi, zic :)

M-Pesa se activează gratuit, iar operaţiunile tarifate sunt depunerile şi retragerile de bani, cu taxă fixă, în funcţie de sumă. Adică între 1 si 3 lei, în funcţie de sumă, pentru trimiterea de bani instant şi între 2,5 si 30 de lei, tot în funcţie de sumă, pentru retragere. Găsiţi pe site toate informaţiile.

Mpesa Vodafone 2

Notă: Această postare este un advertorial, marcat ca atare cu (A), conform politicii advertoriale de pe acest blog.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

13 thoughts on “Cum am plătit nişte virşli prin serviciul M-Pesa de la Vodafone (P)”

  1. nu stiu care e ciuda mai mare: faptul ca nu sunt pe vodafone ca sa pot testa si eu aplicatia sau faptul ca nu am gustat acele delicatese. oricum, din ce spui tu si ce arata si Google-ul, seamana putin a carnati de plescoi. :D

  2. Ioi, mi-ai facut pofta, maine scot de la congelator cateva portii. Inainte cumparam din Sebes, dar s-a inchis magazinul si nu mai aduc de Blaj, deci tot din Cugir ma aprovizionez si io.
    Cat despre serviciu asta … mi s-a aprins un beculet.
    Il lasam pe nea Petre sa-l verifice de la A la Z si pe urma ii facem cinste sa ne spuna si noua avantajele si dezavantajele, ca parca vad ca o sa iasa la interval cu un articol :)

    1. Şi io m-am obişnuit cu virşli din Cugir, căci tare bine îmi pică :D

      Poate facem o făcută şi îţi trimit nişte bani prin M-Pesa ca să îmi trimiţi nişte miere de aia bună cum faceţi voi :)

      1. Nu te mai chinui cu plata, o aduc la botul calului saptamana viitoare.
        Urca in sa si da o fuga pana la aeroport in Baneasa, in 10-13.04.
        Am produse pe care nu le-ai gustat si ar fi indicat sa fii cu tot familionul :)

  3. Păi la virşli ‘de din’ Cugir trebuie să nu uiţi şi de pita aia de la nenea Lae Picu, aia e basm, e vis, e… nu există cuvinte care să descrie pita aia! (şi pita din Vinţ e bună, recunosc).

  4. Pingback: Două mesaje importante de la Vodafone pentru românii din Italia și din Spania

  5. Florin Fermecatoru

    Deci 40% din romani nu au cont bancar. Solutia: un sistem inchis, perfect pentru Africa, si pe care nu il au nici 1% din romani. Tare!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.