Pascal Bruckner nu este chiar un autor digerabil. Ba aș merge mai departe și aș spune că nu este nici foarte ușor abordabil. Tocmai din acest punct de vedere, când am plecat aseară de acasă către Hoții de frumusețe, am pus în suflet o găleată de așteptări frumoase, dar și una de apă rece. Întotdeauna este bine să te pregătești pentru o deziluzie, iar eu nu mă abat vreodată de la regula asta.
Ce am primit de la piesă? Aș spune că nu foarte multe. Am fost, cred, martorul unei încercări de adaptare extrem de îndrăznețe și complexe, dar care nu a reușit. Și nu neapărat din vina dramaturgului, în cazul acesta Chris Simion, de asemenea și regizoarea piesei, pentru că s-a văzut că s-a străduit. Mai degrabă aș spune că a fost vorba de faptul că Pascal Bruckner este extrem de greu adaptabil, iar particularitățile creației sale nu se lasă cunoscute oricui. În fond, vorbim de un critic rasat al multiculturalismului, iar asta rezolvă o parte din problemă, cel puțin la prima vedere. Plus că, din punctul meu de vedere, nu a fost nici seara perfectă a actorilor aleși.
Așa că, din nefericire, am asistat la un spectacol fad, în anumite momente extrem de previzibil, cu replici al căror șarm se sfârșea în clipa când părăseau buzele, un spectacol pe care am avut senzația că nici actorii nu l-au agreat foarte mult. Ioana Pavelescu mi-a furnizat, aș spune, cea mai mare dezamăgire din acest punct de vedere. Nu am simțit o singură clipă că ar fi conectată la rolul ce-i fusese oferit și prestația ei m-a durut puțin. Florin Zamfirescu a evoluat și el în caracteristica generală a spectacolului, dar este drept, aici știam deja că nu trebuie să dispun de mari așteptări. Medeea Marinescu a mai salvat puțin din cenușiul prestației actoricești, mai ales prin energia de care a dat dovadă. Cât despre Ștefana Samfira, Radu Micu și Ionuț Niculae, cei trei au suferit de pe urma rolurilor principale. Când nu are cine să tragă de tine, este greu să ieși la liman din postura rolurilor secundare.
Mai mult decât atât, am avut senzația unor clipe dramatizate peste limita la care ar fi trebuit făcut acest lucru. Poate este simpla mea părere de diletant și am învățat de-a lungul vieții că poți cunoaște și intui orice, dar nu și viziunea artistului. Tocmai din acest motiv păstrez o anume rezervă în ceea ce privește această afirmație.
Acum, trebuie să spun că nu a fost așa de rău pentru mine precum a fost pentru domnișoara de lângă mine, care de pe la jumătatea piesei se apucase să butoneze telefonul într-un frenetic schimb de sms-uri. Probabil că ea venise total nepregătită pentru Pascal Bruckner, o fi zis că se joacă, așa cum spunea concetățeanul Caragiale, Relaș în cinci acte. Spectacolul nu merita chiar asta, dar nimeni nu este perfect, iar spectatorul cu atât mai puțin.
M-am despărțit de sala care mi-a adăpostit speranțele fără să am măcar o singură clipă senzația că aș fi pierdut ceva, dar clar că și fără aceea legată de faptul că aș fi câștigat. Sau, dacă actul cultural în sine, dorința de a fi parte dintr-unul, reprezintă un câștig, atunci da, am venit acasă mult mai fericit și mai încărcat spiritual decât am plecat. Lucru pentru care, desigur, le mulțumesc tuturor celor implicați în această viziune. Una care vorbește inclusiv despre faptul că nu este suficient să te afli în preajma lui Pascal Bruckner pentru a-l putea prezenta veridic într-un demers actoricesc.
De final am decis să vă las cadou fraza de care am fost însoțit până acasă și de care, recunosc, sunt însoțit și acum: „Nebun este cel care a pierdut totul, în afară de rațiune”. Pentru amatori, Gilbert Keith Chesterton.
BogDan
6 thoughts on “„Hoții de frumusețe”, sau când simplul act cultural îți devine suficient”
ah, imi pare tare rau ca nu am ajuns aseara!
eu am vazut-o cand s-a jucat prima data si mi-a placut foarte mult. nu ea, piesa, ca stiam cartea – dar mi-a placut si punerea in scena – ci jocul actorilor. aveau pofta de joc!
sa fi fost oare din cauza autorului prezent la primele reprezentatii?
Există posibilitatea ca prezența lui Bruckner să fi creat un fel de emulație, ca să manevrez din Caragiale :)
posibil :)
Teatrul este experienta one time only. Sunt seri mai bune sau mai putin bune pentru actori. HOTII DE FRUMUSETE nu are cum sa nu bte atinga. oricat de obositi, plictisiti, fara chef ar fi actorii. Dincolo de interpretarea lor este singurul spectacol pe care l-am vazut in Romania in ultima stagiune la care am facut „wow”. Ca mi-a placut este putin spus. M-a facut sa il revad si sa il recomand. Nu este un spectacol. este o experienta. Daca te duci cu asteptari de sirop, primesti pumni in gura. E un spectacol masculin desi este regizat de o femeie!
cate spectacole ati vazut din stagiunea trecuta?
Pingback: Hotii de Frumusete |