Am ajuns să vizitez Cetatea Făgăraşului abia acum, în 2014. Da, ştiu, este o mare ruşine pentru mine. Mai ales că am trecut de jde ori prin Făgăraş, chiar pe lângă Cetate, dar nu am apucat să opresc niciodată cale de vreo 2 sau 3 ceasuri ca să o şi vizitez. Aşa că abia aşteptam momentul din tabăra de fotografie organizată de Foto Union #TFB8 ca să ajungem la locul cu pricina. Era, dacă vreţi, un soi de pelerinaj personal pe care trebuia obligatoriu să îl fac pentru a mă curăţa de vina de a nu fi ajuns încă între zidurile sale.

Aceasta a fost, cred, greşeala mea, faptul că am avut aşteptări prea mari de la Cetatea Făgăraşului. Căci, în tot acest timp de acumulare a frustrărilor că nu am ajuns să o vizitez, cred că o tot înălţam câte un pic în imaginaţia mea. Şi, cum timpul ăsta pârdalnic a tot trecut, uite că pic cu pic s-a adunat şi eu am ajuns (abia după ce am ieşit prin porţile ei mi-am dat seama) să pun în mintea mea Cetatea Făgăraşului mult, mult mai sus decât îi este în realitate locul.

[Tweet „Ce am văzut între zidurile Cetăţii Făgăraşului nu mi-a picat bine.”]

A fost – ca să respectă teoria de mai sus cu înălţimea – ca o cădere. Cam bruscă. Aşa că ce vedeţi mai jos este de un subiectivism atroce. Oarecum pervertit tocmai de aşteptările prea mari pe care le-am avut. Admit că s-ar putea să greşesc. Dar nu în totalitate, dacă îmi permiteţi.

Încă de la intrare, parcă am ridicat un pic sprânceana, pentru că am văzut ceva patinoar artificial, cu multe bannere şi chioşculeţe şi alea alea, care nu se pupa de nici o culoare cu impresionantele ziduri exterioare ale cetăţii (acele bastioane celebre ale sale). Dar mi-am zis „eh, asta este, e pe dinafară„. Nope, aceeaşi atmosferă de bâlci (ca să nu zic ceva mai naşpa…) era şi în curtea interioară. Cu chioşculeţe de alea (erau închise când am vizitat noi) la care se vând ace, brice şi carice. Multe. În interiorul cetăţii. În Cetatea Făgăraşului. Nu mi-a picat bine deloc.

Eu, dintre toţi oamenii, înţeleg raţiunile comerciale şi faptul că nu sunt bani şi alea alea. Dar până la o limită. Care limită a fost nu doar încălcată de ce am văzut în Cetatea Făgăraşului, ci chiar spulberată.

Apoi am vizitat muzeul „Valer Literat”. De fapt, ne-am plimbat prin interiorul bastioanelor, un spaţiu extrem de interesant şi de generos. La nivel teoretic, cel puţin. Teoretic, adică se pot face lucruri masive acolo, chiar impunătoare. Ce am văzut, însă, la faţa locului a fost ceva – cum să îmi aleg eu cuvintele… – comun. Fără nimic special. Căci exponatele erau obişnuite (sau, cel puţin, aşa îţi lăsau impresia), iar modul în care era organizat totul acolo părea incomplet. Făcut în grabă, doar ca să fie ceva acolo, ca să se justifice spaţiul.

Pe partea pozitivă, merită apreciată munca de modernizare şi de reamenajare a spaţiilor şi a zidurilor. Anul trecut, spre exemplu, cam 40.000 de oameni au vizitat Cetatea. Aşa că efectele se văd. Doar că mie mi-a lăsat impresia în multe locuri că prea s-a apăsat pedala „modernizării”, prea erau anumite materiale ieşite de pe poarta fabricii, lipsindu-le patina aia de vechi, atât de necesară ca să simţi fiorul corespunzător când te întâlneşti cu istoria.

Tot ca parte pozitivă este de apreciat deschiderea personalului de acolo, faptul că încearcă să facă tot posibilul ca să promoveze acest monument. Adică nu mi s-a părut că văd acea delăsare specifică atâtor instituţii culturale de pe la noi. Ba dimpotrivă.

Din păcate, nu am putut să vedem partea de istorie comunistă a închisorii. Aşa că am ratat acel fior mizerabil pe care îl simt când mă lovesc de nemernicia oamenilor unui regim şi mai nemernic. Tare rău mi-a părut că nu am putut să simt asta. Căci a pleca din Cetatea Făgăraşului fără această emoţie negativă, fără acest soi de catharsis negru, parcă nu e ceea ce îţi doreşti de la o astfel de vizită…

Vă recomand să vizitaţi Cetatea Făgăraşului? Categoric da! Pentru că aveţi ce vedea, pentru că ea trebuie văzută. Hai să o zic mai patetic: ar cam fi de datoria oricărui om care dă măcar juma de ban pe istoria naţională să o viziteze. E ca un fel de loc de pelerinaj, dacă vreţi.

Vi se pare surprinzător că vă recomand să o vizitaţi imediat după ce mi-am exprimat gustul amar pe care l-am simţit când am vizitat-o eu? Consideraţi ce am spus ca un avertisment. Şi să intraţi în Cetate fără păreri preconcepute. Ci doar gata să vă informaţi şi să simţiţi tot ce puteţi simţi că vă oferă acele ziduri şi poveştile scrise acolo în secole de tumult. Eu aici am greşit. Cred…

Vă las cu o galerie foto. Care este cam în acelaşi stil cu părerea mea despre Cetatea. Adică fără nici un zvânc…

TFB8 a fost un eveniment organizat de Foto Union și Calbor Country Club, cu sprijinul Silva, Toyota, Dacia Plant și De altădată.

PS Deşi grupul nostru din tabără avea intrarea gratuită, am ţinut morţiş să plătim intrarea. 10 lei. I-am spus doamnei să considere banii ca o donaţie. Aşa am simţit că trebuie. Call me chinezu.