Mă ajutaţi cu informaţii despre programe MBA în România?

Multă lume mă cunoaşte ca bloggerul chinezu.eu. Şi bine face, aş spune :D Căci am construit acest brand cu migală, tenacitate şi încăpăţânare masivă încă din 2007, de când mi-a început această frumoasă aventură în 2.0. Ca blogger, am avut momente minunate. Şi am încă. Dacă ar fi să aleg doar un singur beneficiu de care m-am bucurat şi încă mă bucur ca blogger, acesta ar fi (da, ştiu, sună clişeistic, dar este adevărul gol goluţ) că am cunoscut oameni foarte, foarte faini, care m-au ajutat, că au vrut sau nu :)), să devin ceea ce sunt astăzi. Toţi aceşti ani în blogging mi-au oferit motive sute de motive pentru a spune ceea ce spun tot timpul: am cea mai frumoasă meserie din lume :)

De prin 2009, am decis să o apuc şi pe calea antreprenoriatului. Şi, în timp, am lansat mai multe proiecte, care au însemnat tot atâtea provocări. Dar care m-au făcut să înţeleg, prin greşeli şi prin reuşite, care este drumul cel mai bun. Sau, cel puţin, ceea ce cred eu că ar fi drumul cel mai bun :)

În toamna anului trecut, alături de prietenul şi asociatul Vlad Dulea, am lansat Kooperativa.ro, un concept umbrelă, care să adune toate proiectele de care ne ocupăm şi care – aşa ca o prezentare scurtissimă – înseamnă campanii cu bloggeri. Avem o echipă minunată alături de noi. Uneori stau şi mă gândesc că am făcut ceva bine în lumea asta de am reuşit să convingem oameni atât de frumoşi să vină alături de noi şi să creadă în ceea ce facem :)

Şi mergem înainte. Pentru că ne place foarte mult ce facem. Pentru că – vă cer îngăduinţa să o spun din nou – este cea mai frumoasă meserie din lume :) Pregătim proiecte noi, interesante, o să lărgim echipa cu nişte oameni la fel de minunaţi ca cei care sunt alături de noi în acest moment, staţi pe aproape, o să vă placă :)

Ajuns în acest punct al activităţii mele în 2.0, am început să simt nevoia unei „infuzii” de know-how pe partea de business. Căci, da, ştiu, sunt deştept, frumos şi ştiu şi o leacă de bătaie :)), dar parcă este nevoie de mai mult. Pentru că, în esenţă, o fi cel mai frumos business pe care îl facem noi, dar tot business este. Cu specificul său, cu beneficii care nu înseamnă în primul rând bani, ci mult mai mult, dar tot business se numeşte. Iar pentru a face business ca lumea este nevoie de ştiinţă.

Aşa că am decis să mă apuc să fac un MBA. Pentru că toţi cei apropiaţi cărora le-am povestit despre planurile mele mi-au spus că aceasta este soluţia cea mai bună pentru a obţine acel know-how de care am nevoie ca să merg mai departe cu tot ce mi-am propus.

Este o decizie foarte importantă pentru mine. Pentru că a urma un astfel de program presupune investiţie. Costurile sunt deloc neglijabile. Dar nu asta este cea mai mare investiţie pentru mine, ci timpul pe care o să-l petrec urmând acest program. Care timp trebuie să îl smulg din orele pe care le petrec cu familia (aşa este specificul, cursurile se ţin în weekend şi seara), iar asta, dragilor, este un sacrificiu teribil pe care trebuie să îl fac… Cei care mă cunoaşteţi bine minunata mea familie, ştiţi despre ce vorbesc. Ceilalţi mergeţi pe încredere când vă spun aceste lucruri :)

Am luat decizia, aşadar. Am calculat costurile, am calculat beneficiile, mi-a dat cu plus, aşa că mă apuc de treabă. Iar primul pas este să mă informez foarte bine despre programele MBA din România. Mai precis, din Bucureşti. Căci a pleca din Bucureşti ca să urmez aceste cursuri este deal breaker pentru mine, căci ar însemna şi mai mult timp petrecut departe de familie, aşa că nope, iese din discuţie.

Vă rog să îmi spuneţi dacă aţi avut contact (aţi absolvit, ştiţi mai multe despre etc.) cu astfel de programe, dacă îmi recomandaţi unul sau altul şi de ce faceţi aceste recomandări. M-aţi ajuta foarte mult, vă asigur. Căci ador munca de documentare, care este, după mintea mea, cea mai bună „proptea” pentru a lua cea mai bună decizie.

Am întrebat pe profilul meu de facebook acelaşi lucru. Aveţi mai jos ce recomandări am primit. Aşa, ca material de lucru, cum ar veni.

Emanuel mi-a recomandat programul de la University of Sheffield.

Aura şi Giuseppina mi-au recomandat Maastricht School of Management.

RăzvanTereza şi Lavinia mi-au recomandat WU Executive Academy.

RaduGeorgiana şi Bogdana mi-au recomandat ASEBUSS.

Ah, unii veţi spune că, la cei aproape 40 de ani ai mei, sunt cam bătrân să mă apuc de şcoală. Zâmbesc doar şi vă spun atât: bătrâneţea se calculează nu în ani, ci în şanse irosite pe drumul de a deveni mai bun :)

photo 1

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

26 thoughts on “Mă ajutaţi cu informaţii despre programe MBA în România?”

  1. Eu recomand CODECS. Am absolvit la ei intre 2001-2003 cursurile pentru Professional Certificate for Management. Chiar ieri am fost la o prezentare gratuita a cursului de Project Management. Cursurile sunt pentru toata lumea, mie mi-au deschis mintea si perspectiva asupra ceea ce poate insemna o cariera. Mai multe detalii poti afla pe siteul lor.

  2. Iti recomand Hult International Business School. E Executive MBA cu campusuri in toata lumea si cursuri lunare cate 4 zile. Eu il fac la Londra. Termin in vara programul lor. Foarte bun knowhow, networking, flexibil si orientat pe student. E un pic peste cele din romania ca pret, dar e in prima jumatate din top 100 ca punctaj.

      1. Nope. Doar in Londra, Boston, San Fran, Shanghai si Dubai (au deschis recent si la Sao paolo si new york, dar acolo nu stiu daca au programe complete inca). Dar asta-i partea misto, sa networkuiesti cu oameni din toata lumea.

  3. Buna, nu e corect :(, cand vreau sa accesez WU Executive Academy, pagina sare in MMS.

    Daca vrei sa afli mai multe despre acest program, mi-ar place sa ne intalnim, eventual sa vii sa asisti cateva ore la o clasa. Te sfatuiesc sa faci acelasi luctu inainte de a te inscrie intr-un program, oricare ar fi el, intrucat este o investitie substantiala de timp si bani.

    Datele mele de contact sunt:

    Adriana Codruta Georgescu
    Program Manager Executive MBA Bucharest

    WU Executive Academy
    Vienna University of Economics and Business
    Welthandelsplatz 1, Building EA
    1020 Vienna, Austria

    T +43-1-313 36-5177
    F +43-1-313 36-790
    M +40-733-611-106
    adriana.georgescu@wu.ac.at
    http://www.executiveacademy.at/emba_buc

  4. Banuiesc ca ai vazut ce costuri implica un MBA (un Executive MBA e si mai scump) si ca, evident, banii nu sint o problema.
    Ar trebui sa-ti raspunzi la 2 intrebari practice: ce tip (MBA sau EMBA) si DE CE?
    Antreprenoriatul si managmentul sint ocupatii diferite, presupun abilitati si priceperi diferite si, mai ales, profiluri pshilogice diferite. Mai exact, orice vrajeli vind scolile de MBA, antreprenorii se nasc si se formeaza in viata reala. Doar managerii se pot eventual forma in scoala.
    Iar relatia dintre ei e simpla. Antreprenorul angajeaza manageri pro daca si cind are nevoie.
    Nu spun ca e inutil sa faci un MBA. Zic doar sa te gindesti concret la ce-ti trebuie. Un exercitiu simplu. Fa-ti o lista cu oamenii de afaceri pe care-i admiri cel mai mult, pe care-i consideri modele, etc. Uita-te pe unde si-au facut MBA-urile si alege ceva de acolo.

  5. Eu nu am cum să te ajut. Sunt geniu și ăștia nu au nevoie de MBA :))
    Trecând de glumă, să fie cu baftă! Sincer, nu sunt sigur că aș mai avea forța de a băga ceva carte în mine.

  6. Eu pot sa iti spun ca mi-am dorit sa urmez un EMBA si citeam despre WU Executive Academy inca de acum multi ani. Este scump, dar ofera si burse inclusiv pentru manageri sau antreprenori, iar profesorii sunt in special austrieci si americani care vin in Romania sa sustina cursurile.

    Eu sunt abia la al patrulea curs acum, insa imi place si sunt foarte fericit ca voi fi absolvent de WU Austria. Ar trebui sa treci pe la noi la Radisson la un curs ca sa vezi cum este, poate la cursul de marketing, cu decanul de la Viena.

    Suntem 18 oameni in grupa, iar 10 dintre colegii mei sunt directori generali sau CEO. Nivelul este mare, insa oamenii sunt foarte deschisi si dornici de socializare. Profesorii imi plac pentru ca au un stil de predare in care te stimuleaza sa participi, iar daca spui ceva gresit te provoaca sa gandesti si nu te pune nimeni la colt. Nici teoria nu este foarte multa, ci sunt in special exemple si jocuri.

    Eu ti-l recomand cu caldura si cred ca Executive MBA-ul de la WU iti este util in special daca vrei sa ai o intelegere globala a business-ului. Exista si alte programe de MBA bune in Romania, insa nisa lor este alta (de exemplu altele au profesori romani, vorbesc mai mult despre realitatea romaneasca, au mai multa teorie, etc.). Niciunul nu e rau, trebuie doar sa gasesti nisa care ti se potriveste cel mai bine.

    De asemenea, la WU ai 2 rezidentiate internationale de cate o saptamana (una in SUA si una in Austria) in care vei vizita companii straine si vei avea cursuri acolo.

    Orice ai alege, eu te felicit pentru cum gandesti si ca esti dispus sa iti sacrifici timp si bani pentru a invata!

  7. ChinaMan, ma tem ca nu ti-am fost deloc de folos la prima cuvintare. Si ma simt confortabil cu asta. La cit iti maculez blogul, mi-am cam facut obligatii la tine.
    Tu nu mai esti de MBA. Alege Executive MBA. Adica ASEBUSS. Esti legat de familie, adica de Bucuresti, si banuiesc ca nu tintesti o cariera de expat, ca sa ai nevoie de larga expunere internationala. Relatiile locale pe care le vei dezvolta sint suficiente pentru proiectele tale prezente si viitoare.
    O sa-l termini cu brio. Bani sa ai sa platesti taxele.

  8. Pot spune doar că e salutară decizia ta şi că îţi va fi sigur util cursul. Vei căpăta o altă viziune de ansamblu şi sigur vei descoperi cu aceste informaţii, unde sunt fisurile în sistemul de afaceri din România şi poate chiar vei găsi soluţiile care ţi se potrivesc. Networkingul internaţional însă, mi se pare potrivit pentru o afacere de talie internaţională. Deci, eu aş prefera o variantă axată pe legislaţia internă şi conexiuni cu mediul intern de afaceri.
    Atenţie! modulul critic, este legislaţia, cu accent pe cea financiară şi managementul resurselor. Restul se poate învăţa din multe alte surse şi mai ales din practica de până acum, pe care ai acumulat-o atât online cât şi offline.
    SUCCES!

  9. si eu sunt la faza de interesat despre un MBA si am dat peste blogul tau. Stie cineva daca se poate face si la Iasi? Am absolvit drept acum 2 ani, as vrea un master in altceva si mai ales, un alt fel de master:P

  10. Depinde ce anume vrei. Daca vrei cateva sfaturi si ai probleme specifice cel mai bine te documentezi de pe net. Daca insa ai nevoie de o diploma, iti recomand Tiffin EMBA. Eu mai am un modul si in termin.
    Ideea e sa nu inveti pe de rost ci mai degraba sa explorezi. La module inveti din activitati practice si le finalizezi cu un proiect de grup. La sfarsit ai habar cum. Fundatia s-a asezonat in mintea ta. Daca cumva insa in viata profesionala te trezesti ca ai nevoie de cea ce ti-a trecut pe la ureche, te duci repede si sti unde sa cauti.
    Cel mai trist este relatia cu posibilii angajatori. Toti iti trantesc usa in nas si spun ca esti supracalificat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.