06.12.2016

Ferice de cei ce se pot bucura de bucuria prietenilor

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

În viaţă, multe lucruri sunt fără de răspuns. Nu ştiu de ce se întâmplă asta. Poate pentru că nu reuşim să punem întrebările potrivite. Sau poate nu reuşim să întrebăm pe cine trebuie. Sau poate nu am ajuns în acel moment în care să fim în stare să dăm răspunsurile cuvenite. Sau poate toate la un loc. Sau poate altele. Dar, pe de altă parte, poate tocmai de aceea este şi frumoasă viaţa :)

Una din marile enigme, din punctul meu de vedere, este imposibilitatea de care dau dovadă unii de a se bucura de bucuria celorlalţi. De parcă ar ieşi în pierdere dacă fac asta. De parcă bucuria este o sumă de bani, care, cu cât este împărţită la mai mulţi, cu atât este mai mică partea care le revine. De parcă a te bucura pentru ceilalţi nu înseamnă, în esenţă, să te bucuri pe tine, să fii împăcat că ai alături astfel de oameni.

Iar când vine vorba despre bucuria prietenilor, atunci lucrurile devin cu totul de neînţeles pentru mine. Căci mi-e foarte greu să înţeleg cum să nu te bucuri de succesul celor pe care îi consideri prieteni. Ce fel de prietenie este asta? Una pe care o porţi la tine doar ca să dea bine la lume? Una care este ca un tricou de care poţi să te descotoroseşti imediat ce nu mai este la modă? Una căreia poţi să îi dai unfriend din te miri ce şi cu te cruceşti ce viteză?

Prietenii sunt o specie aparte. Una frumoasă. Rară. Uneori, în cazul unora, pe cale de dispariţie. Prietenii sunt acei oameni pe care i-ai lăsat, după multă vreme, să intre în cercul tău interior. Către care te-ai deschis şi cărora le-ai dat acces la multe „cotloane” din viaţa ta. Odată ce ai făcut asta, sentimentul este reciproc. Iar a te bucura de bucuria lor devine, aşa cum este firesc, natural şi degrabă dătătoriu de bucurie şi pentru tine.

Vă spun toate acestea pentru că eu unul fac parte din acea categorie de oameni care se bucură tare de succesul celor apropiaţi. Şi nu numai. Pentru că a reacţiona astfel este, din punctul meu de vedere, o dovadă irefutabilă a faptului că înţeleg viaţa ca pe un drum pe care doar împreună îl putem face pentru a merge în direcţia cea bună. Iar acest „împreună” este printre cele mai frumoase daruri pe care ni le putem face unii altora :)

Bucurie pentru că Make este unul din prietenii dragi pe care aventura mea în 2.0 mi i-a adus lângă mine. Bucurie pentru că încăpăţânarea lui de a crede în ceea ce face şi de a merge pe drumul pe care şi l-a ales este încă un argument să cred că includerea lui în cercul meu de prieteni a fost o decizie înţeleaptă :)

Aş vrea să înţelegeţi un lucru: nu mă bucur doar pentru că a reuşit să scoată acest clip, ci pentru întreaga muncă ce a dus la acest moment. Pentru că Make a muncit enorm ca să ajungă aici. Cu încăpăţânare. Cu determinare. Cu scrâşnet din dinţi şi cu încruntările de rigoare. Dar a trecut peste toate. Pentru că a crezut în ceea ce face şi a făcut ceea ce a crezut că trebuie făcut. Iar pentru toate acestea se bucură de respectul meu necondiţionat.

Bagă mare, barosane, noi, cei pe care ne ştii deja, te susţinem aşa lovit cu pucul cum eşti :D

Pe scurt despre clip și piesă

Cât de mult, album HOINAR prin Piața Matache, 2012.

Muzică și versuri: Marius Matache

Au colaborat: Ștefan Crăciun (chitară electrică), Mădălin Giambașu (chitară acustică), Petre Ciobanu, Daniel Iancu (orchestrație).

Apropo de prietenie, evident că l-am adus în prea-frumoasa mea emisiune Brandu lu Chinezu şi pe Make. Ar fi fost culmea să nu fac asta :))

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Am intrat într-o trupă. Mă ajutaţi să îi dau un nume?

Medierea – ce este, cum funcţionează şi pe cine ajută

8 comentarii

  1. luni, 3 februarie 2014, 10:42

    Bravo Make !
    Felicitari !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. Elena
    luni, 3 februarie 2014, 11:28

    Pe Make il stiu de mult, de prin 2008 si sunt si o fana, si o prietena de-a lui. Imi place ca azi ma primit newsletter cu clipul lui de la alti 2 oameni deosebiti pe care ii urmaresc de putin timp, de la tine si de la Irina Bartolomeu. Asta este inca o dovada ca cei care se aseamana se aduna! Bafta Make!

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 3 februarie 2014, 11:49

      Vezi, asta e una din calităţile lui Make: a reuşit să intre sub pielea multora cu stilul lui debgraba hlizitor şi, mai ales, pentru ca toţi ştim că, la o adică, te poţi baza pe el când ţi-o fi mai greu :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  3. luni, 3 februarie 2014, 11:57

    eu pe Make il ‘cunosc’ de la tine.
    aplicand acum relatia de tranzitivitate, avem asa: eu ma bucur pentru tine. tu te bucuri pentru Make. rezulta ca eu ma bucur pentru Make. sincer si adevarat :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 3 februarie 2014, 12:09

      Iote, bre, cu ce silogism 2.0 mă ia colega… :)) Bun, bun! Şi la cum te cunosc sunt sigur ca nu o zici doar aşa să zici şi tu ceva, chiar te bucuri pentru Make :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • luni, 3 februarie 2014, 12:16

        nu gresesti. chiar ma bucur!
        si de fapt ma bucur si mai mult pentru ca, asa cum am mai zis, datorita tie am cunoscut oameni frumosi.
        thx again :)

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  4. luni, 3 februarie 2014, 13:42

    Postarea ta mi-a adus aminte de o tema pe care a discutat-o si Andra pe blogul ei la un moment dat: http://zambetsisanatate.ro/2014/01/09/preferi-sa-ai-dreptate-sau-sa-fii-fericit/

    Felicitari lui Make :)

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *