După frumoasa poveste a golului extraordinar înscris de Stanciu în meciul cu Peru de la Campionatul Mondial de Fotbal din Uruguay 1930, astăzi la rubrica „Re-amintirile sportului” vă prezint păţania „de film” a lui Freddy Fieraru, pe drumul de întoarcere din Uruguay. Cu menţiunea că autorul rândurilor de mai jos este Christian Frisk, un adevărat nebun frumos când vine vorba despre sportul şi mai frumos :)
Vă mai spun o dată de ce am decis să facem, împreună, această rubrică: vrem să ne re- şi re- şi re- amintim aceste poveşti pentru ca ele să nu moară niciodată. Pentru că, nu-i aşa, doar poveştile nespuse mor la un moment dat :)
–––––––––––––
Un alt exemplu de pus în ramă, după acea aventură peste mări şi ţări, îl are drept principal artizan pe Freddy Fieraru, un bucovinean plin de viaţă şi de sănătate, căruia soarta a fost cât pe ce să îi joace un renghi fatal. La bordul navei pe care s-au îmbarcat la întoarcere tricolorii, “Duillio”, s-a petrecut însă o adevărată dramă. Echipa României jucase la primul campionat mondial, în Uruguay, în 1930, iar Fieraru fusese titular în ambele meciuri.
La o serată dansantă, Fieraru, un tânăr de 22 de ani, a cunoscut o frumoasă domnişoară braziliană, de 17 ani, care pleca la Paris pentru studii. Fotbalistul a ţinut să danseze cu fata absolut toate melodiile de teamă să nu o invite altcineva pe ring. Într-o pauză, având cămaşa leoarcă de transpiraţie, a fugit la duş. Apa era rece, însă tânărul sportiv, îmbătat de şarmul partenerei, nu a conştientizat pericolul.
La aproximativ o oră după baie, Fieraru a simţit cuţite cum i se înfig în spate. A căzut imediat la pat şi a fost mutat la infirmerie. Verdictul medicilor avea să fie înfiorător: dublă pneumonie. Fieraru a dus cu greu boala pe vas, slăbind mai bine de 15 kilograme. Avea febră mare, tuşea şi scuipa sânge. Momentele plăcute de dans cu sirena ciocolatie erau atât de departe. După cum povestea chiar Fieraru într-o discuţie cu Ioan Chirilă, se temea că va muri şi trupul său va fi aruncat, după obişnuinţă, în Ocean. În vorbele sale agonizante pomenea întotdeauna de Andrade, perla Uruguay-ului. Jose Andrade fusese desemnat cel mai bun fotbalist al Jocurilor Olimpice din 1924 şi 1928, precum şi la Campionatul Mondial din 1930. Fieraru îl marcase la sânge pe sud-american în meciul direct, câştigat de celeşti cu 4-0.
La un moment dat, după mai bine de o săptămână de agonie, boala era atât de gravă încât coechipierii au intrat în cabina sa pentru a-şi lua rămas bun de la colegul lor. Fieraru era prins aproape total în ghearele morţii. A fost adus şi un capelan pentru a-l împărtăşi înainte de plecarea dintre cei vii.
“Eu non murire” a ţipat cu plămânii slăbiţi Fieraru la vederea delegatului morţii. Acesta l-a rugat să îşi împărtăşească păcatele, însă viaţa nu se terminase pentru şugubăţul Freddy. “Ceva îmi spunea că dacă îmi bat joc de cioclu totul va fi bine. Aşa că i-am spus cât se poate de serios. Da, padre. Am greşit grav în minutul 63 al partidei cu Peru, când am crezut că mingea va ieşi afară şi nu am mai urmărit. De acolo a venit centrarea din care s-a marcat golul egalizator. Erare humanum est”.
Capelanul a spus o rugăciune pentru sufletul lui Freddy după care a ieşit din cabină. Şi totuşi Fieraru a rezistat şi a fost debarcat într-un spital din Genova, starea sa fiind foarte gravă. După mai bine de o lună de atente îngrijiri medicale, s-a întremat şi a putut pleca pe targă spre Bucureşti.
Fieraru învinsese moartea. A stat câteva zile la Bucureşti, după care, tot pe targă, a ajuns acasă, la Cernăuţi. Când l-a văzut, mama sa a leşinat. Cu câteva zile înainte de sosirea sa, un ziar local anunţase că Freddy Fieraru a murit într-un spital din Italia.
Fieraru avea să se refacă şi să continue încă 10 ani cariera de jucător. După ce a agăţat ghetele în cui, Fieraru a continuat şi după război cariera sportivă, la patinaj artistic, unde a câştigat titlul naţional după ce împlinise mai mult de 40 de ani.
După păţania de pe vapor, Fieraru a trăit până la adânci bătrâneţi, găsindu-şi sfârşitul la Berlin, la data de 1 iulie 1991, pe când împlinise deja 83 de ani.
Dumnezeu să îl odihnească!
Bibliografie
Finala se joaca azi, a lui Ioan Chirila
Colectia Gazeta Sporturilor din 1930
1 thought on “Re-amintirile sportului: cum a driblat Freddy Fieraru moartea după CM Uruguay 1930”
Pingback: Literatura de penitenciar – noua metodă de discreditare a românismului în lume - Cristian China Birta