11.12.2016

Dragă Tolo

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Spun din start că ce a scris Cătălin Tolontan la 90 de ani de Gazeta Sporturilor mi se pare una din cele mai bune ziceri despre ce mai înseamnă media (aşa, la grămadă) pe plaiurile mioritice, la început de 2014. Şi că îl am în reader de foarte multă vreme pe Tolo, pentru că atunci când le zice le zice bine de tot. Şi că cei care vor să înveţe ceva şi pe partea de management de presă în timpuri de criză au ce învăţa de la el, dar numai dacă vor, fireşte.

Am apreciat ce a zis el acolo, dar am simţit în acelaşi timp nevoia să scriu rândurile de mai jos. Pentru că mi-am jurat în barba-mi lipsă ca atunci când aud o voce cu adevărat importantă (nu piţifelnici de ăia de nu au făcut nimic în viaţă, dar ei ştiu tot şi de toate) spunând ceva despre blogosferă, ceva care mă face să încrunt un pic sprânceana, să reacţionez. Să îmi spun părerea. Este, dacă vreţi, un fel de misie pe care mi-am dat-o singur în viaţa asta a mea 2.0. Call me chinezu.

Apropo de piţifelnicii de care spuneam mai sus, hai să vă dau ce zice Tolo despre ei, părere cu care sunt întru totul de acord: „Desigur, există apologeți din tribul Pol Pot al internetului care ne explică de ce e bine ca ziarele și revistele să moară repejor, ei făcînd asta din postura celor care n-au produs nici un ban în viața lor în media„.

Înainte de a citi ce am de spus în continuare, aş vrea să înţelegeţi că nu e nu ştiu ce ceartă #sauceva cu Tolo, căci – dacă îmi permiteţi – îmi lipseşte obiectul muncii. Căci, fireşte, chiar nu am ce să contrazic masiv din ce a zis el acolo. Ba dimpotrivă, sunt de acord în proporţie de cam 98,56% cu Cătălin. Doar că am simţit nevoia să fac nişte precizări plecând de la excelenta postare de pe tolo.ro.

Şi fac asta pentru că Tolo a băgat blogosfera în aceeaşi oală mare şi învolburată a internetului românesc. Şigur că înţeleg raţiunile pentru care a făcut-o, că doar nu era să se apuce să scrie o carte pe tema asta şi să ia fiecare căprărie în parte. Generalizarea pe care a făcut-o el a fost, dacă vreţi, necesară pentru demersului lui comunicaţional. Dar la fel de necesare sunt, după mintea mea atâta câtă este, şi precizările pe care le fac mai jos.

De aici înainte mă adresez direct lui Tolo. Căci mi-ar plăcea să iniţiem un dialog pe acest subiect. La care vă aştept să vă aduceţi şi voi contribuţiile. Căci sunteţi câţiva care îmi faceţi onoarea să mă citiţi şi care ştiţi cât e ceasul în zona asta.

Dragă Tolo,

Aş începe cu tonul postării tale (ştii tu, ton of voice ăla). Îmi pare mai mult că sună a comemorare, nu a aniversare. Adică 90 de ani de Gazeta Sporturilor (pfoai, este extraordinar, dacă stai să te gândeşti!) este prilej de bucurie, de desfăcut şampanie, alea, alea. Or din ce am citit la tine, a fost doar un pretext pentru a ne arăta încruntările tale (justificare, argumentate, foarte bune, am spus deja asta). E decizia ta, fireşte, cum să scrii ce scrii. Aşa cum e decizia mea să spun ce spun.

Tu vorbeşti în acest context aniversar despre – în esenţă – supravieţuire. Şi te lauzi cu asta. Nu că ar fi ceva rău. Dar parcă nu e ceva de laudă la 90 de ani de existenţă. Sigur că este o performanţă masivă să fiţi singurul ziar de sport care a rămas în print şi că faceţi asta de 90 de ani. Dar parcă lauda asta cu „uitaţi, măăăăh, că nu am murit, suntem încă vii!” îmi pare nu ştiu cum.

Am şi o nelămurire de asta omenească: dacă tot ţi se par atât de nevolnici bloggerii (mă ierţi că vorbesc despre bloggeri în condiţiile în care tu ne-ai pus în aceeaşi oală internautică, dar pe mine asta mă coafează), de ce simţi nevoia să le arăţi muşchiul? Întreb pentru că eu, spre exemplu, dacă ceva nu mi se pare de luat în seamă, dau din umeri şi mi se rupe şi îmi văd de ale mele. Adică, pentru a merge pe partea cu piţifelnicii despre care ziceam mai sus, de ce să bagi în seamă nişte piţifelnici? Poate pentru că – trag spuza pe turta mea aici, fireşte – bloggerii nu sunt chiar aşa nevolnici pe cât i-ai făcut tu să pară din ce ai zis (iar extrag din generalizarea ta doar partea cu bloggerii, să am pardon).

Ajunşi la acest capitol – #cumarveni – ţin să îţi spun diferenţa fundamentală (după mintea mea, fireşte) dintre un blogger şi un manager de instituţie de presă (nu că nu nu ai şti-o, desigur): bloggerul munceşte pe banii lui, un manager de ziar munceşte pe banii altuia. Subiectul este teribil de amplu, aşa că nu insist acilea, poate dezvoltăm chestiunea cu altă ocazie. Aş spune, totuşi, că nu un reproş, o acuză sau ceva de genul. Ci doar o constatare. Şi aş mai insera faza asta: spre deosebire de cam 89,99% din managerii de presă de la noi (apreciere de o subiectivitate atroce), tu eşti printre acei manageri care nu ar avea nici o problemă să dezvolte ceva masiv pe banii lor, nu pe ai şefului. E o laudă asta, să ştii. Oricât de greu mi-e să o spun, te asigur…

Tu zici aşa: „cifra de afaceri anuală de aproape 8 milioane de euro a clasicului ziar Gazeta Sporturilor este cît jumătate din ce rămîne în mînă întregului internet românesc (cu sute de siteuri și bloguri), practic rămășițele de după încasările google, facebook, yahoo!”.

Şi adaugi: „8 milioane de euro, cît aduce un ziar bun plus siteurile lui, e un vis pentru televiziuni cu nume, precum România TV sau Realitatea TV și e aproape la fel de mult pe cît încasează din publicitate Antena 3, liderul posturilor de știri„.

Aici numitorul comun este cifra de afaceri. Şi atât. Aşa cum şi merele, perele, prezoanele şi şlapii au numitor comun preţul şi că sunt cumpărate de o anumită categorie de oameni, în anumite condiţii, pe o anumită piaţă. Dar în rest nu prea există nimic în comun. A compara mere cu şlapi doar pentru că există foarte mulţi oameni care mănâncă un măr în timp ce poartă şlapi este – pardon my French – sub nivelul tău.

Mergând mai în adâncime (ah, de câtă vreme am vrut să folosesc clişeul ăsta cretin…), a compara Gazeta Sporturilor cu bogurile (iarăşi extrag din generalizarea ta ce îmi place, te-ai prins deja) e în aceeaşi categorie cu merele şi şlapii.

Hai să ţi-o spun altfel: dacă am fi în lumea restaurantelor, blogul meu ar fi o crâşmă mică şi simpatică de cartier, iar voi aţi fi McDonalds. Ambele se ocupă cu a furniza oamenilor mâncare şi experienţa mâncării. Dar sunt, totuşi, îngrozitor de diferite. Cu bune şi rele fiecare.

Ca să rămânem în zona asta alimentară, eu cu blogul meu ofer doar mâncarea şi atât. Căci cu mâncare mă ocup, mă înţelegi. Voi aţi făcut chestia aia cu inserturile (nu zic că a fost rea, nu o judec, a fost o decizie de business, o respect), adică aţi dat pe lângă mâncare şi o cheie franceză la un preţ foarte bun. Adică, revenind la ale noastre, aia nu mai e presă 100% şi aşa cum ar trebui să fie presa, pe sistem strict teoretic şi alea alea. Ci presă la pachet cu ceva. Sau, cum din păcate s-a întâmplat în multe cazuri, ceva cu presa pe lângă aşa, de decor (need I remind you că multă lume lăsa ziarul la chioşc şi pleca doar cu insertul?).

În rest, cum spuneam, sunt de acord cu tine. Şi aş transmite şi eu un mesaj piţifelnicilor din tribul Pop Pot al internetului care tot o bagă pe aia cu presa moare: când eşti cu chiloţii lăsaţi jos, eşti ridicol să arăţi cu degetul înspre cineva şi să hăhăi „ia uite ce celulită are ăla. Presa tot moare de ani buni, numai că nu moare odată. Şi nici nu o să moară. Chiar dacă piţifelinicii cu pricina îi cântă de adormire în loc cu verdeaţă şi o să îi cânte în continuare.

Gata, hai că avem treabă. Că doar nu se vând prezoanele astea cu care ne ocupăm amândoi singure. Xoxo.

PS Din tot ce înseamnă ziar de sport, citesc doar Gazeta Sporturilor. Pe net, nu pe print, fireşte. Cu excepţia sportlocal.ro, desigur, dar ăsta e al meu, aşa că faza asta e inclusă ca TVA.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Răzvan Ianculescu: Niciodată n-am asimilat ideea de blog ca pe o obligaţie

Cătălin Roşu: Dacă am un client şi vrea informaţii, le poate citi pe blog

17 comentarii

  1. joi, 9 ianuarie 2014, 10:22

    Am citit articolul lui Tolontan si am avut aceeasi impresie de comemorare. In proportie de nu stiu cat la suta are dreptate,dar cat esti in viata sarbatoresti o aniversare nu-ti plangi de mila ca la inmormantare.

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
    • joi, 9 ianuarie 2014, 10:40

      După cum ziceam, asta a fost decizia lui. Am şi spus că şi mie mi s-a părut cam tris şi grav tonul pentru un moment de sărbătoare. Dar no, fiecare cum crede că e mai bine. Eu am scris ce am scris pentru că am vrut să disociez cumva bloggerii de restul internetului, la care făcea referire Tolo.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. joi, 9 ianuarie 2014, 10:33

    Am o parere destul de proasta despre presa sportiva (incluzand aici si comentatorii sportivi de la TV). Nu generalizez, dar cand unul care din asta traieste face greseli si confuzii pe care le observ eu ca simplu spectator… imi vine sa urmaresc meciul fara sonor. Nu mai zic despre tabloidizarea emisiunilor sportive, asa zisele show-uri care acum sufera pe motiv de lipsa de libertate a lui Jiji. Si daca pe ce spun unii despre sport nu pun baza, de ce-as pune acid pe ce spun altii despre alte lucruri? Ok, inteleg ca internetul si bloggerii au luat o parte din incasarile care altadata se duceau exclusiv in presa scrisa si TV. Dar cred ca pierderea asta se compenseaza cu pierderea de timp pe care consumatorul de sport o suporta pierzand timpul cu articole si emisiuni de can-can din presa sportiva, care n-au legatura cu sportul. Pana la urma cretinizarea publicului se plateste pentru ca, nu-i asa, time is money.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 9 ianuarie 2014, 10:42

      Tabloidiziarea presei sportive este o realitate. Şi o mare mizerie, e drept. Dar nu trebuie generalizat. Şi în nici un caz să băgăm şi Gazeta Sporturilor în oala asta tabloidizantă. Căci, în mare, GSP chiar se ţine de presă. Nu mereu, desigur, dar oricum rămâne cel mai bun reper. Cel puţin din punctul meu de vedere.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • joi, 9 ianuarie 2014, 12:09

        Pai nici n-am zis despre Gazeta Sporturilor. Era doar o parere generala despre presa sportiva. Nu urmaresc in mod special Gazeta Sporturilor ca sa-mi dau cu parerea despre ei, dar cred ca boala asta a can-can-ului in presa spotiva ii afecteaza chiar daca incearca sa fie altfel. In rest ce sa zic, Spor(t) in continuare pentru inca 90 de ani!

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  3. joi, 9 ianuarie 2014, 10:47

    Articolul lui e Memorabil. Ca un om care muncesc de 19 ani in presa si am blog de 5 ani, spun clar ca majoritatea bloggerilor NU inteleg rolul presei, il confunda, si ataca presa complet gratuit in totala necunostinta de cauza. O zice un om care a facut microeveliona ecu bloggeri si ziarosti incercan sa adune nu sa dezbine. Presa e presa, bloggingul e blogging. Sunt diferente mari chiar daca ambele cata audienta. Ea e obtinuta pe cai si metode complet diferite.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 9 ianuarie 2014, 11:04

      Dap, am zis şi eu că e una din cele mai bune scriituri din ultima vreme pe tema asta. Şi da ai dreptate când spui de bloggeri. Doar că aş nuanţa masiv: unii dintrei ei. Cei mai mulţi din zona piţifelnicilor.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  4. bogdan
    joi, 9 ianuarie 2014, 11:00

    Și asta nu ar fi singura problemă. Ba chiar aș spune că asta mi se pare una mică.
    Problema mare-mare-mare este că bagă în aceeași oală personaje ca Fănuș Neagu, Ioan Chirilă și…Ioanițoaia. Păi, domnilor, Fănuț Neagu, Ioan Chirilă și Eugen Barbu aveau verbul la ei. Când scriau domnii ăștia trei despre fotbal…aveai senzația unui roman de dragoste. Cum poți să amesteci merele alea extraordinare cu para mălăiață?
    În sfârșit. Până la urmă, în ambele cazuri, tot de distrugerea valorilor discutăm. Și cel mai ușor mod prin care poți face asta este prin punerea tuturor în același coș.

    Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde
    • joi, 9 ianuarie 2014, 11:06

      Mda… Aici aş vrea să te contrazic, dar nu am cum. Pentru că există înfiorător de puţine condeie în presa sportivă care să te facă să ridici sprânceana aşa cum o făceau greii despre care zici tu. Şi nu înghit pe aia cu s-au schimbat vremurile and shit. Dacă şi-ar face Ioan Chirilă blog acum, ar rupe. Aşa că asta e problema.

      Generalizarea este un tool bun de analiză. Doar că este atât de păcătos…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • bogdan
        joi, 9 ianuarie 2014, 11:21

        Ar rupe și dragii de la Gazeta dacă ar publica integrala Chirilă, așa cum au promis. Însă am senzația că le este cam teamă că furnizează material de comparație cu ce este acum și asta nu îi ajută. Eu încă aștept…

        Thumb up 1 Thumb down 0

        Răspunde
  5. joi, 9 ianuarie 2014, 12:32

    Ce-o fi așa de greu să acceptăm că se schimbă tehnologia? Sunt sigură că și pe vremea când caii au fost înlocuiți de cai putere au plâns și s-au văitat cei care făceau șarete și căruțe. Desigur că n-au dispărut nici caii și nici șaretele, dar totul a devenit mai elitist. Puțin, dar bun cum s-ar zice. Transformarea a avut însă loc. Dintr-o modalitate obișnuită și curentă de transport s-a ajuns la sport. Așa e și cu presa. Ea nu va muri, dar nici nu va mai fi ce a fost până acum. Din păcate pentru noi, în presa românească nu s-a pus niciodată accentul pe calitate, ci doar pe comerț, pe senzație, pe câștiguri imediate. În loc să-și vadă carențele și să încerce să remedieze situația arată cu degetul înspre alții. Noi n-am avut și nici nu avem manageri de presă. De aceea nu mai avem nici jurnaliști. Jurnaliștii meseriași au deja bloguri :)

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  6. joi, 9 ianuarie 2014, 14:03

    Eu cred ca are o maaaaare suparare pe suflet, venita din mai multe directii, si a vrut sa se mai aline. Din articolul asta ar putea fi scrise mai multe articole findca sunt mai multe subiecte „inghesuite” acolo. Ca un colier din niste perle din care poti face, cu o montura adecvata, mai multe pandantive …

    Ca se cam duce pe apa sambetei ziaristica scrisa, este normal. Este o directie (nu stiu daca sa ii spun „evolutie”) a societatii si degeaba te-ai pune pe picioarele din spate, tot o sa treaca mai departe. Este ca si cum te-ai lamenta de pierderile celor de la Canon din cauza unor telefoane inteligente care mai fac si poze bunicele – Canon o sa ramana pentru profesionisti, adica pentru din ce in ce mai putini, pentru cei care vor altceva, nu „poze de vacanta”. Noi, restul, ne multumim cu „poze de vacanta” pe care sa le putem aplăud pe feisbuc, sa le şeăr pe picasa sau flicîr, sa le prindem in piuneze pe pinterest. Si suntem cat se poate de fericiti, nu suparati sau preocupati precum Tolontan.

    O poza („de vacanta” sau de oricare alt fel) face cat o mie de cuvinte – este adevarat. Dar nu se prea intelege ceva care mai si explica aceasta idee : suntem grabiti tare, dar chiar daca am avea timp, ca sa fii in stare sa scoti o mie de cuvinte tre’ sa ai vocabular, nu gluma. Cine mai poate, in ziua de astazi, sa vorbeasca, clar, coerent, cu o mie de cuvinte ? Si, de fapt, cine si-ar mai raci gura cu o mie de cuvinte, atat timp cat ascultatorii ar pricepe decat vrio cin’zeci ?? Asa ca, poza sa traiasca !

    Da, goagăl este din ce in ce mai tare. Si am ajuns „la tastatura” lui. Dar nu este „vina” lui. Este a noastra. Asa cum este tot vina noastra daca agramatii isi impleticesc limbile in direct, „iata chiar aici in spatele meu” sau ca toti gargaragii machiati cu culori partizane vin cu „va spun cu toata sinceritatea”.

    „Realitatea nu încape pe un ecran cu diagonala de 60 de centimetri. Pur și simplu avem nevoie de presa scrisă pentru a spune poveștile în întregimea lor.” ? Adevarul este ca realitatea nu poate fi cuprinsa de doar cativa neuroni relaxati, pur si simplu este nevoie de un efort al intregului ansamblu neuronal. Si, de fapt, despre ce realitate vorbim ?? Cea care exista ? Cea care ni se livreaza ? Este vreo diferenta ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. joi, 9 ianuarie 2014, 15:18

    Nu înțeleg exact cine semnează articolul respectiv: Tolo bloggerul sau Tolo gazetistul?…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. joi, 9 ianuarie 2014, 15:34

    Domnul Tolontan este un jurnalist. Printre putinii jurnalisti adevarati din Romania, iar acest lucru se vede.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. joi, 9 ianuarie 2014, 16:18

    Greu mai găsim jurnaliști calumea în ziua de azi!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. joi, 9 ianuarie 2014, 16:38

    Citesc Gsp ul pe net. Au facut 90 de ani bravo lor, felicitari! Din pacate suta nu o sa o mai aniverseze… Cu Tolo sau fara Tolo… Asta e mersul vor nu vor!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. marți, 14 ianuarie 2014, 14:42

    Nu vreau sa generalizez si nici sa jignesc pe nimeni,… dar care presa, care blogosfera, care idealuri? In Romania presa o manevreaza aceeasi dinozauri anacronici si securisti care au distrus meseria asta cu buna stiinta de 25 de ani.
    Presa scrisa a murit demult (in 90 erau cozi la chioscurile de ziare), iar oamenii nu mai citesc acum nimic pentru ca nu mai au ce – produsul jurnalistic nu mai exista. Toate ziarele s-au deprofesionalizat, iar securistii care acum 20 de ani isi faceau ziare ca sa manipuleze, acum isi trag televiziuni.
    Internetul este salvarea jurnalistilor si a presei de calitate atata timp cat se face cu nobilul scop de a informa obiectiv. Traim vremuri dificile, dar nu intr-atat de rele incat sa ne lepadam de idealuri. Cine vrea sa faca bani, sa faca afaceri, nu presa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *