11.12.2016

Decalogul celor care vor să consume mai puţină apă

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Timp de vreo două săptămâni, am prestat în cadrul „Săptămâna bloggerului sustenabil„, un experiment 2.0 (powered by Unilever şi realizat împreună cu agenţia 360Insightscu masive implicaţii în oflline, care m-a surprins prin rezultate. În sensul nu neapărat al rezultatelor atinse la sfârşitul proiectului, cât mai ales – iar asta este enorm, stimabililor! – din perspectiva schimbării de comportament, care vă raportez că m-a lovit dur şi irecuperabil.

După ce v-am dat „Decalogul celor care vor să cheltuiască mai puţini bani pe mâncare„, nişte concluzii-recomandări venite firesc după ce am tras linia finală în cadrul experimentului, astăzi vă dau, tot aşa, nişte concluzii-recomandări în ceea ce priveşte consumul de apă. Mai precis, pe linie de cum să economisim apa.

Spun, din nou, că pentru mine faza cu sustenabilitatea nu e ceva de manual, teoretic, ci ceva nu doar practic, ci care ne ajută la modul teribil de personal. Adică, pe scurt: 1. economisim bani 2. protejăm mediul.

Aşa, ca punere în context şi ca să înţelegem că fiecare juma de pahar de apă pe care reuşim să nu îl „vărsăm” degeaba înseamnă enorm dacă este să cumulăm jumătatea mea de pahar cu jumătatea de pahar a milionelor de români, vă dau următoarele informaţii:

 cam 2% din toată cantitatea de apă a planetei este apă dulce
– dacă mergem pe ritmul actual de consum dement de apă, până în 203o o să avem deficit estimat al aprovizionării cu apă pe plan mondial de 40%
– conform unui raport publicat de Comisia Europeană, creșterea populației și nevoile concurente ale consumatorilor de apă vor duce la o creștere a cererii de apă la nivel mondial cu 35-60% până în 2025, cu posibilitatea dublării până în 2050.

Acestea fiind spuse, hai să vă dau Decalogul celor care vor să consume mai puţină apă. Cu precizarea că sigur mai sunt şi alte variante, dar eu pe astea am reuşit să le centralizez. Dacă mai ştiţi, băgaţi aici în comentarii, ca să le audă cât mai mulţi.

nu risipiti materialele1. Faceţi duşuri cât mai scurte. A se observa că nu am spus „cât mai puţine” (suntem fiinţe sociale, nu  putem – pardon my French – puţi când ieşim în lume), ci „cât mai scurte”. Sigur că asta ar înseamna să nu ne mai lăfăim în şuvoaiele de apă care ne desfată corpul cu bla bla bla, dar no, ce să zic, măcar din când în când merită să faci acest – hai să îi spunem aşa – sacrificiu.

2. Închide apa atunci când te speli pe dinţi. Pe bune, a lăsa apa să curgă degeaba în acele minute (mai multe sau mai puţine, după caz) în care periezi masiv dantura este o risipă fără rost şi fără sens. Cu varianta pentru bărbaţi să închidă apa atunci când se rad, e ok dacă îţi clăteşti razorul în apa pe care ai adunat-o niţel în chiuvetă înainte de a începe operaţiunea de „defrişare”.

3. Programează spălatul rufelor şi/sau al vaselor. Adică adună şi tu o stivă cât să încapă full în maşina de spălat, să le speli pe toate într-o tură, nu în trei ture, fiecare cu câteva rufe/vase. Ca să nu mai spun că există unii care au mania spălatului hainelor numai dacă îşi închipuie că sunt murdare (nu insistăm, că intrăm în alte alea…). Cât despre spălatul vaselor cu mâna (mie îmi place asta, recunosc…), se poate face şi fără să risipim juma de piscină de apă. Mai greu, ştiu, dar se poate.

4. Spală legumele şi/sau fructele în apa dintr-un vas mai mare. Căci îmi pare a fi o risipă inutilă de apă să laşi să curgă la maximum minutele alea când speli matale vegetalele alea. Iar când dezgheţi carnea sau legumele sau ce mai dezgheţi tu, nu lăsa apa 2 ore să curgă, te rog eu frumos, am trecut de ceva vreme de etapa asta, zău aşa…

5. Pune apă în frigider. Adică, dacă tot îţi place să bei apa rece, nu e păcat să laşi litri întregi să se irosească aşteptând „să se facă rece„?

6. Stochează apa. Nu am ştiu cum să îi zic mai clar, de aia am folosit „stochează”. Adică am vrut să spun că, atunci când aştepţi „să vină apa caldă„, poţi să umpli nişte recipiente cu apa aia care altfel ar curge degeaba şi să o foloseşti la udatul plantelor (apropo, informaţi-vă despre câtă apă au nevoie plantele, s-ar putea ca asupra unora să declanşaţi potopul, fără să o ştiţi…), spălatul bicicletei sau a rolelor (plus atâtea alte utilizări) sau (unii fac asta la greu, deşi mie mi-e chiar peste îndemână…) să o foloseşti la toaletă, în loc să tragi apa.

7. Nu arunca prostii în WC. Gen mucuri de ţigară, şerveţele, alea alea. Căci, pe lângă faptul că este de prost gust să faci asta (lasă faza cu încarcatul reţelei de canalizare, asta nu prea te interesează, ştiu, pe principiul „nu e treaba mea„), ce faci matale după ce arunci mizeriile alea în WC? Tragi apa, fireşte. Şi uite cum se risipesc nişte litri buni de apă.

969469_669357639751690_314766216_n8. Bea mai puţină apă. Asta poate suna ciudat, ştiu. Dar doar la prima vedere. Şi vă jur că nu mă refer la faptul că mai bine beţi bere :)) Puteţi să îi întrebaţi pe nutriţionişti despre faza (aberantă, din punctul meu de vedere) aia cu „pentru sănătatea dumneavoastră să beţi 2 litri de apă pe zi„. Ăla nu e băut de apă, e adăpat. Aşa că nu, merci fain.

9. Chestiuni tehnice (dar foarte importante!). Fă nişte lucruri simple, dar de mare efect.

a. Adică verifică şi tu dacă nu există scurgeri pe la instalaţii, pe la ţevi, pe unde poţi să ajungi. Este de prisos să îţi spun că, dincolo de apa economisită, îţi faci şi un bine să nu te trezeşti cu alte alea pe cap.

b. Micşorează debitul la robinete. Până la un nivel decent, desigur, căci nu te ajută de nici o culoare să faci duş cu o pâlpâială de şuvoi de apă (ah, ce metaforă am tras!). Dar nici să ai un debit cu care să poţi spăla dintr-o stropitură o cireadă de elefanţi.

c. Pune o cărămidă în vasul de toaletă. Pe bune, aşa a făcut un amic. Ce a rezolvat prin asta? A reuşit să reducă volumul de apă din vasul de toaletă. Deci, de fiecare dată când trăgea apa, economisea nişte litri. Distractiv, desigur :)) Dar util.

d. Izolează ţevile de apă caldă. Ca să eviţi faza cu „stau să se încălzească apa„.

e. Pentru toate cele de mai sus, există tot felul de variante tehnice, daţi un google, nu insistăm aici.

10. Colectează apă de ploaie. Sigur, asta se aplică în cazul celor care au grădină. Dar este o modalitate teribil de simplă pentru a nu risipa apa de la robinet. Tot pentru cei care stau la curte, ar fi bine să se intereseze clar cam de câte ori şi cu ce cantitate trebuie udat gazonul şi copacii şi florile şi ce mai au ei pe acolo. S-ar putea să aibă surprize şi să vadă că au risipit enorm de multă apă până acum…

Cam asta este, dragilor. Sper că vă foloseşte acest Decalog. Mie sigur da! Şi o să trag tare să mă ţin de el. Căci, mă ştiţi, îmi place teoria, nu practica :D Iar dacă voi consideraţi că poate fi şi altora de folos, răspândiţi-l, ca să audă cât mai multă lume sfaturile acestea.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Servesc patria! Am jurat să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii!

Unul din efectele epocii lui „dk vrei s vn la tn da un smn”

13 comentarii

  1. miercuri, 18 decembrie 2013, 13:36

    De ce ai pune o cărămidă în bazin/vasul de toaletă? Dacă nu are bazin de pe vremea bunicului, toate au posibilitatea de a regla nivelul apei.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • miercuri, 18 decembrie 2013, 13:38

      M-am gandit ca a la mintea cocosului ca, daca ai buton de reglaj #cumarveni, sa faci asta. Drept pentru care am ales sa ilustrez cu faza cu carammida, ca sa arat ca se poate si daca ai WC „de pe vremea bunicului”. Totul cu focus pe „daca vrei, se poate”. Dar se pare ca nu prea mi-a iesit…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. miercuri, 18 decembrie 2013, 14:03

    Io nu inteleg… 3 sferturi din planeta e apa si tu vrei sa fac dus mai repede??? Eu care fac precum ratza, adica iti imaginezi tu…

    Tocmai au renuntat la consum excesiv de energie pentru desalinizare asa ca, daca nu te superi, am sa continui sa am o relatie deosebit de lunga, intima si placuta cu apa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • miercuri, 18 decembrie 2013, 14:04

      Stimabile, sa mor io daca iti cer sa faci ceva. Eu ti-am dar doar (ca sa il citez pe Ciorbea) undita. Tu te duci sa prinzi peste doar daca vrei, fireste.

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
      • miercuri, 18 decembrie 2013, 14:07

        Tizu… nu vreau. Cine-i Ciorbea?

        Thumb up 0 Thumb down 1

        Răspunde
    • joi, 19 decembrie 2013, 06:18

      Stii care e problema, apa e o resursa neregenerabila. Daca 25% din populatia lumii civilizate, ar folosi macar unele dintre sfaturile de mai sus, impactul ar fi extraordinar. O sa vina ziua cand apa o sa ni se dea cu portia (poate noua, sau poate copiilor nostri), sau tu crezi ca aceste campanii sunt facute doar de marketing? Daca nu ar fi amenintarea unei viitoare probleme globale nu s-ar consuma resurse financiare cu treaba asta.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • joi, 19 decembrie 2013, 08:04

        Corect. Exact asta este ideea acestui decalog, sa incerc sa ii fac pe unii dintre noi (care cel mai probabil nu isi dau seama ca risipesc la greu apa) ca pot sa economiseasca macar cate o juma de cana din cand in cand.

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
        • joi, 19 decembrie 2013, 08:13

          Iti dai seama ca apa a devenit o afacere? A facut cineva vreodata un calcul cat da lunar pe apa plata? Eu dau cca 150 de lei numai pt acasa.

          Thumb up 0 Thumb down 0

          Răspunde
  3. miercuri, 18 decembrie 2013, 23:23

    Multe sfaturi bune, chiar foarte bune. Voi cam cât plătiți apă pe lună? cine are curajul să zică și să și dovedească cu o factură? :D .Multă sănătate

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. miercuri, 18 decembrie 2013, 23:24

    A, era să uit, cine a câștigat concursul? :D .Multă sănătate

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. joi, 19 decembrie 2013, 06:11

    Asta cu spalatul legemulor in lighean nu mi se pare chiar corecta, cred ca e mai sanatos sa le speli pe rand.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *