05.12.2016

Premieră nu doar in teatrul, ci și în comunicarea medicală din România

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Două liniuțe pot fi cea mai mare bucurie din viața unei femei și cea mai mare drama din viața alteia. Două liniuțe pot însemna condamnare, traumă, viață. Două liniuțe e un spectacol de teatru abia intrat în stagiunea de la Godot Cafe după o idee născută de agentia Medic One în Cercul Fetelor Deștepte, pe un subiect atât de sensibil încât arta s-a dovedit a fi singurul mod prin care poate fi strigat: avort vs. contracepție.

Spectacolul a fost făcut ”la comandă”, însă rezultatul este cât se poate de organic, natural, asumat. Face parte din platforma de educație despre contracepţie Cercul Fetelor Deștepte, lansată în 2011. Soluția strategică din acest an este TEATRUL, cea mai complexă și mai vie formă de artă. Așa s-a ajuns la Lia Bugnar, susținătoare asumată a teatrului independent, ea fiind cea care a militat pentru această problemă în cel mai personal mod: a scris scenariul, a ales distribuția, a regizat și a dat naștere la … Două liniuțe.

Ideea acestui proiect mi s-a parut de la bun început laudabila si am acceptat sa scriu imediat ce mi s-a povestit despre ea. Dupa care am realizat ca e o treaba care nu-i deloc uşoara. Într-o ţară ca a noastră, sătula de propagandă până peste urechi, nu-i uşor să încerci să faci aşa ceva într-un loc unde oamenii plătesc bilet, oricît de ofertant ar fi subiectul. Subiectul avorturilor e unul foarte intim şi nu-i deloc greu să pici în capcana de a agresa spectatorul cu el. Dintr-o sală de spectacol, probabil că unul din doi spectatori au, într-un fel sau altul, legătură cu subiectul (măcar că mama le-a povestit că a făcut 5 avorturi până a decis să ţină sarcina care a făcut posibil ca acel spectator să vină pe lume). Pentru unii e un subiect dureros, pentru alţii unul stînjenitor, pentru unii poate fi chiar subiect tabu sau indecent. Aşadar, am încercat să vorbesc despre asta într-o formă extrem de îngurgitabilă şi fără să pară că e tema principală a spectacolului.”, spune Lia Bugnar, regizor.

Campania semnată Cercul Fetelor Deştepte, creată de Medic One a debutat ca o platformă online care oferă informații legate de contracepţie şi prezintă diferitele opțiuni disponibile astăzi. În ultimii ani, au fost dezvoltate mai multe metode contraceptive inovatoare, ce pot elimina neajunsurile metodelor clasice. Această platformă ajută femeile din România să identifice opțiunea care li se potriveşte cel mai bine şi pe care pot mai apoi să o utilizeze sub îndrumarea unui medic specialist. În acelaşi timp, prin extinderea platformei pe Facebook, o adevărată comunitate a prins viaţă, comunitate ce se coagulează acum şi in spaţiul real, în jurul piesei de teatru Două Liniuţe.

”Lupta femeii cu sine însăși în cazul unui avort este o bătălie pierdută din momentul zero. Fetele deștepte trebuie să învețe să nu intre în bătălii în care nu au șanse de izbândă. În plus, fetele deștepte împărtășesc cunoștințele lor în moduri cât mai inedite posibil. Astfel s-a născut această campanie neconvențională. Canalul principal de comunicare este teatrul și actorii implicați în proiect au devenit luptători în bătălia pentru o mai bună educaţie în contracepţie.”, spune dr. Oana Cociasu, Managing Partner, MedicOne.

Din distribuție fac parte Marius Manole, Medeea Marinescu, Ilinca Manolache, Anghel Damian, Irina Antonie, Cătălin Babliuc și Istvan Teglas, în regia Liei Bugnar. Spectacolul poate fi văzut la Godot Cafe pe 14 și 21 decembrie și tot anul ce va urma.

Campania – spectacol este o creație originală marca MedicOne, dezvoltată impreuna cu producătorul Paul Cozighian.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Bună piesă, enervant videoclip: Tudor Turcu – Nu minţi

Trupa byron anunta ultimul concert din 2013: Impromptu la Puzzle pe 21 decembrie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *