Răbdarea este o virtute, dar nu şi pentru pacienţi

Când am văzut clipurile de mai jos am trecut prin foarte multe stări. A început cu un nod imens în gât atunci când mi-am dat seama despre ce este vorba. Apoi am simţim acea strângere de stomac pe care o simt de fiecare dată când am sentimentul acela mizerabil de „nu e ok ce se întâmplă, nu e normal să fie aşa…„. Apoi am încruntat sprânceana. Şi am început să simt acea parte negativă din mine cum îşi cere dreptul la a pogorâ cohortele de sfinţi din cele ceruri şi de a afurisi şi blestema pe cei care sunt vinovaţi de ce am văzut în aceste clipuri. Şi m-am luptat ceva vreme cu această stare. Căci ne este foarte uşor să înjurăm, să spurcăm, să aruncăm cu lături în oricine şi ne este şi mai uşor ca, după ce am făcut toate acestea, să credem că ne-am făcut datoria, că mai mult de atât „ce vrei, frate, de la mine?!„.

Am reuşit, cu câteva minute înainte de a scrie aceste rânduri, să ies din starea de nervi, din zona negativă în care m-au aruncat (fără voia lor, desigur) clipurile de mai jos. Pentru că, aşa cum m-a învăţat viaţa, nu rezolvi nimic atunci când eşti cu spume la gură, nu reuşeşti să construieşti nimic atunci când eşti cu blestemul între dinţi, nu faci nimănui bine atunci când eşti cu înjurătura pe limbă (nici măcar ţie, deşi ţi se pare în acele momente că eşti foarte neînfricat). Deşi e mult mai uşor aşa, e mult mai uşor… Dar fix degeaba.

Viaţa m-a învăţat că înjurătura naşte înjurătură, că atacul naşte apărare, că războiul naşte război. Şi că în toate aceste arătări de muşchi de diverse tipuri există victime, uneori foarte multe victime. Pentru că în orice luptă, indiferent de cât de mare sau mică este, există victime. Există durere. Există suferinţă.

A încerca să lupţi cu răul din tine, cu acea parte negră pe care o avem fiecare, a-i urla diavolului din tine „pleacă şi nu mai veni!” este foarte greu. Uneori imposibil. Dar ferice de cei ce reuşesc să facă acest lucru. Pentru că doar aşa pot face ca lucrurile să se întâmple, să meargă în direcţia cea bună.

Aşa voi aborda şi eu problema despre care se vorbeşte în clipurile de mai jos. Pentru că lipsa medicamentelor este vina statului român. Da, statul român este vinovat, de aici trebuie să pornim discuţia, dar cu calm şi cu deschidere spre dialog şi spre a încerca să facem paşi împreună, noi şi statul, spre rezolvarea acestei probleme. Spun „spre rezolvarea” pentru că aici este o chestiune de alb şi negru, nu pot exista nuanţe, problema trebuie rezolvată, nu „aproape rezolvată”. Mai ales că – şi iar simt că vine răul din mine şi vrea să iasă… – în multe cazuri albul înseamnă viaţă, iar negrul moarte…

În următoarele două săptămâni, o să scriu foarte mult aici pe chinezu.eu despre această chestiune. Şi o să încerc să o abordez din toate unghiurile la care mă pot gândi. Şi o să îi am ca parteneri în această foarte grea misiune pe cei de la Alianţa Pacienţilor Cronici din România Spun grea misiune pentru că, credeţi-mă, sunt ca stânca, dar numai până vine vorba despre oameni suferinzi… Şi pentru că resursele de energie sufletească, dacă vreţi, pe care o să le pun la bătaie în această perioadă o să fie imense. Aşa sunt eu. Şi ştiu că mă înţelegeţi, pentru că mulţi dintre voi sunteţi cam la fel :)

Ce obiectiv am eu cu această iniţiativă? Să ajungă mesajul nostru la cei care fac parte din ceea ce am putea numi generic „statul român”. Pentru că, zău, şi ei sunt oameni, pe asta mă bazez când fac ce fac. Mă bazez pe faptul că unul, doi, trei, câţiva dintre ei vor înţelege că trebuie să facă ceva în problema medicamentelor şi că îi vom avea ca susţinători în interiorul sistemului.

Hai să v-o spun altfel: imaginaţi-vă o şedinţă de Guvern unde se decid bugete. Şi imaginaţi-vă că avem doi astfel de oameni acolo, care au răspuns mesajului nostru şi care se luptă cu ceilalţi pentru această cauză. Şi acum imaginaţi-vă că nu i-am avea pe acei doi oameni acolo. Şi că această chestiune nici măcar nu a fost menţionată în respectiva şedinţă. Aceasta ar fi adevărata înfrângere, dragilor.

Acesta este obiectivul meu. Unul mic, ştiu. Dar unul atât de omenesc. Pentru că, dragilor, doar oameni pot să ajute oameni, doar oamenii pot să facă bine oamenilor. Şi noi cu oamenii vrem să vorbim. Noi oamenii vrem să ne audă. Şi, de aceea, nu pornim la război cu ei. Ci îi invităm să ne asculte. Şi, dacă simt ei că e ok, să ne şi răspundă.

Mircea Albulescu, citind scrisoarea Milicăi Ghindoc, pacient supravieţuitor al melanomului ocular.

Florin Zamfirescu, citind scrisoarea lui Daniel Andrei, pacient care suferă de hemofilie.

Ilinca Goia, citind scrisoarea Vioricăi Mihai, pacient care suferă de hepatită.

Bogdan Dumitrache, citind scrisoarea Iulianei Ghimeţ, mamă al carei copil suferă de artrită idiopatică juvenilă.

Ada Condeescu, citind scrisoarea Marianei Ivan, pacient care suferă de scleroză multiplă.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

10 thoughts on “Răbdarea este o virtute, dar nu şi pentru pacienţi”

  1. O intrebare sincera: in fruntea acestei aliante sunt cadre medicale? Am cautat informatii pe site-ul lor aliantapacientilor.ro si nu am gasit nimic in acest sens.

    Mesajul este excelent, dar nu vreau (din nou) sa ma trezesc mai tarziu ca am sprijinit cine mai stie ce grup.

    1. Stimabile, ma interesez si vin cu un raspuns. Nu m-am gandit la asta pentru ca eu ma uit la solutie, nu la cine vine cu ea. Poate ca sunt superficial, dracu stie, dar atata vreme cat se face ceva in privinta blocajului cu medicamentele astea (mai ales in cazurile grave), eu nu imi pun alte intrebari.

      Oricum, ti-am spus, ma interesez si vin cu un raspuns asa cum iti place tie, adica documentat :)

  2. Intr-o tara in care auzi din ce in ce mai multi oameni spunand „am cancer”, nu exista morfina! Bine, exista, insa pana ajungi la ea, te macina niste dureri greu de imaginat! Da, mama mea are cancer. Da, mama mea are metastaze la plamani si rinichi. Da, mama mea sufera enorm si noi pe langa ea! Da, mama mea….este pe moarte! Eu am o prietena care lucreaza la o farmacie si datorita ei am reusit sa ajung MAI REPEDE la substanta nenorocita care ii alina durerile. Eu am ajuns dar ma gandesc cu groaza la cei care nu se bucura de acest privilegiu! Este ingrozitor sa fii bolnav in Romania! Am mai spus-o si o repet: SISTEMUL MEDICAL DIN ROMANIA ESTE BOLNAV! Si asa va ramane daca NOI, cei ce populam tara asta, nu luam masuri! Pana acum nu aveam voie sa ne exprimam, acum ca se poate – nu o facem! Scuze pentru lungul comentariu!

      1. Cristi, din pacate, eu sunt tare, foarte tare….poate prea tare! Nu pot sa plang, furia pe care am acumulat-o nu ma lasa! Este ingrozitor sa iti vezi mama cum se topeste in 4 luni(atat a durat de cand a aflat si pana acum cand nu se mai poate face nimic) si sa te duci la doctori care tipa la tine pentru ca pui intrebari, pentru ca esti speriat si nu stii ce sa faci! Imi este scarba…

        1. Am avut si eu de ales intre a il lua de guler pe un sef de sectie de spital oncologic si sa-mi sustin mama sa nu se prabuseasca. Solutia intotdeauna e sa gasesti solutii, dar nu cred in vindecarea sistemului. Informatiile exista, dar circula doar pe sub mana cu indexul ”citeste si da mai departe”.
          Am gasit solutia, am infrant si sistemul ajungand sa obtinem plata de catre CAS a intreg tratamentului din Germania. Se poate, dar nu cred ca ceva se va repara vreodata in Romania.
          Mai am o speranta, sa moara niste generatii si sa fie inlocuite de altele, neinfectate.

    1. Gata, sistemul roman a mai scapat de o pensie. A mai murit un bolnav de cancer. Mama a scapat de crunta suferinta si a plecat acolo sus in CERURI….

  3. Sistemul medical din ţara noastră este un pacient aflat în comă,nu trăişte, poate că ne aude, poate că ne simte dar nu ne răspunde.Eu am scris de curând despre propria mea experienţă cu sistemul medical şi pacienţii cronici, în vârstă şi cu probleme de deplasare.Aş vrea tare mult ca percepţia nevoilor reale ale pacienţilor cronici să înceapă cu o schimbarede atitudine a tuturor celor cu care aceştia vin în contact. De la primul om din sistem şi până la membrii guvernului ar trebui să-şi amintească că boala nu alege în funcţie de vârsta, sex, orientare politică şi contul din bancă.
    http://calatorprintaramea.wordpress.com/2013/09/08/domnului-lazarescu-cu-dragoste/

  4. în urmă cu 2-3 ani am stat la urgență 24 ore, nici perfuzia când era gata, nu vreau să mi-o schimbe, dar trebuia să am răbdare chiar și 4 ore, noroc că știam cum trebuie închisă, chiar ai dreptate la titlu. Multă sănătate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.