Firme din Roşia Montana. Sau ceva de genul…

Unul din lucrurile pe care la fac atunci când ajung pentru prima dată într-o localitate (şi atunci când am chef şi timp, desigur) este să mă plimb alandala şi să fac poze la firme, la anunţuri, la chestii de astea care – aşa simt eu, cel puţin – spun multe despre coraconul locului, despre modul în care se învârt cât de cât banii în zonă şi, pe cale de consecinţă, cam cum trăieşte lumea pe acolo. Mă rog, teoria mea e mai lungă, dar nu am nici timp şi nici chef să o dezvolt acum :)

Aşa am făcut şi când am ajuns, întâiaşi dată pentru prima oară în Roşia Montana. Am făcut poze alandala la ce v-am spus mai sus şi ce puteţi vedea mai jos. Nu există nici urmă de dorinţă artistică în pozele de mai jos, nu de aceea au fost făcute. Ci pentru că… v-am spus mai sus. Aşa că nu vă apucaţi să criticaţi lipsa fotografului din mine căci o faceţi degeaba, parol.

Iar dacă vă întrebaţi de ce sunt atât de puţine poze, nu o faceţi. Căci Roşia Montana este mare doar în mintea celor care nu au ajuns niciodată acolo şi care se dau specialişti pe net. Căci Roşia Montana este un sătuc pe un munte, cu o activitate economică cam pe la genunchiul broaştei. Căci am fotografiat ce am găsit, adică puţin.

Ah, încă ceva: nu am pus toate pozele în care apare RMCG. Căci apare la greu cu bannere, afişe, semne, casete, tot arsenalul. Nu am pus toate aceste poze, zic, pentru că ar fi părut că fac propagandă companiei (sanchi). Sau pentru că mi s-a părut mie deranjant. Ceva de genul.

Menţiune: Am ajuns în Roşia Montana pentru că nu am putut rezista să nu fac parte din tabăra de fotografie Foto Union. O să vă arăt mai încolo şi poze – zic profesioniştii :D – nu sunt chiar de lepădat. Ah, mai trebuie spus că am avut un Fujifilm FinePix X-M1 Silver kit 16-50mm de la f64.ro, primit la recomandarea lui Dragoş, desigur :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

12 thoughts on “Firme din Roşia Montana. Sau ceva de genul…”

  1. Asa… si tu in tabara de la Rosia Montana, ai facut doar pozele astea? Sa inteleg ca articolul este doar despre firmele din Rosia Montana sau este despre Rosia Montana in general? Pentru ca daca este vorba doar despre firme, corect, Rosia Montana e ruinata, e in paragina, cu economia la pamant. Dar stii de ce? Pentru ca rosienii au mainile legate si nu pot sa „miste” nimic in Rosia Montana, pentru ca zona a fost declarata monoindustriala miniera, impiedicand astfel dezvoltarea oricarei activitati economice (oamenii nu pot sa-si deschida o brutarie, sa-si faca o pensiune etc.). Dar daca articolul este despre Rosia Montana, in general, atunci, da-mi voie sa-ti zic ca lasi o impresie gresita cititorilor care nu-si vor dori sa ajunga niciodata acolo pentru ca n-au nimic de vazut si e pacat, pentru ca este o zona superba a tarii cu importante obiective turistice (acolo si in imprejurimi). Si nu vorbesc din auzite, nici nu ma dau specialista pe net, vorbesc ca un om care a fost acolo si care merge regulat acolo.

    1. O sa ma consideri groaznic de arogant daca o sa iti spun ca raspunsurile la intrebarile tale se gasesc la loc de cinste chiar in textul pe care l-am scris ca un fel de salata asortata pentru fotografii?

      O sa urmeze, fireste, o postare despre cum am simtit eu Rosia Montana. Zilele urmatoare. Va fi una foarte buna. Sau rea. Depinde in ce tabara esti.

      1. Da, as putea spune ca titlul articolului este un raspuns la intrebarea mea, dar tocmai, pentru ca articolul tau a fost un fel de salata asortata (un pic de acolo, un pic de colo), m-a facut sa pun intrebarea.
        Bun, atunci, astept urmatoarea postare si alte poze de acolo, in care sa se simta vreo urma de dorinta artistica si sa lamurim astfel si taberele.

  2. ce sa zic, ne numim pareristi pe net daca nu am fost acolo sa vedem cat de mare sau de mica e RM. Adica nu pot sa ma simt lezata ca se incalca constitutia (dau doar un exemplu) din simplul motiv ca n-am fost la RM. Pe acelasi principiu, o sa tac din gura – de frica sa nu fiu numita parerista – legat de orice subiect pe care nu l-am vazut/trait/pipait pe viu. Scartaie rau logica asta.

    1. Cand o sa te opresti sa iti spui parerea despre ceva, apoi sa stii ca atunci ai inceput sa mori un pic.

      Eu vorbeam despre cei care isi dau cu parerea despre Rosia Montana de parca ar fi fost acolo, de parca au buletin de acolo, despre cei care te contrazic pe tine, cel care ai fost acolo, ai intrat in noroi, ai vazut politia cum e cu ochiul pe tine, ai văzut prezenta atotputernica a companiei in zona.

      Hai sa nu confundam lucrurile. Caci scartie rau logica asta cu Constitutia. Care, desigur, iti permite sa spui ce vrei, dar asta nu inseamna ca spui ce trebuie, daca intelegi ce vreau sa zic.

  3. Dacă ar fi doar bilingve aş înţelege – îs pentru români şi maghiari. Da’ îs trilingve … să înţeleg că-s pentru români, maghiari şi RMCG ?
    Oricum, oi spune că-s ei mici da’ tre’ să recunoşti că ei au altă părere : patrimoniu’ UNIVERSAL. Adică ăla naţional nici nu intră în discuţie iar ăla mondial strânge la ultimu’ nasture … numa’ ăl universal îi pe măsură. Să te ţii afiş când or afla de universuri multiple …

    1. Ar fi fost greu să vezi genialitatea în altceva decât într-un bufet.

      Aia este una dintre fotografiile care, culmea, vorbește mai puțin decât multe celelalte. Dar este drept că fiecare și-a pregătit urechea pentru ce și-a dorit.

  4. Roşia Montană – ne-a înebunit pe toţi:politicieni, guvernanţi, ziarişti, bloggeri, specialişti – tot românul s-a isterizat scandând pro sau contra/pro şi contra, cei mai mulţi fără a cerceta puţin despre ce e vorba. E bună perspectiva propusă aici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.