10.12.2016

Vikingii de la HISTORY au luat cu asalt capitala

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Cu ocazia premierei serialului “Vikingii”, HISTORY® a trimis săptămâna trecută războinicii nordici pe străzi, pentru a cuceri Bucureştiul. Cei trei vikingi au mers prin centrul capitalei, întâlnind fanii HISTORY, făcând poze cu bucureştenii şi povestind despre noul serial ce va începe în această seară.

Vikingii şi-au început călătoria în Piaţa Romană, pornind apoi către Piaţa Universităţii şi Unirii. Au continuat după aceea drumul către Centrul Vechi, iar seara i-a găsit cicnind un pahar de bere într-unul dintre puburile bucureştene.

Fanii HISTORY au fost provocaţi să îi găsească pe vikingi prin Bucureşti. Cu o seară înainte, vikingii au anunţat o parolă secretă pe pagina oficială de Facebook. A doua zi, cei care i-au întâlnit şi au ştiut parola au primit din partea lor un cadou special.

Bucureştenii au fost încântaţi de neaşteptata întâlnire cu vikingii, exprimându-şi entuziasmul faţă de noul serial. Mulţi dintre ei ştiau deja data premierei şi aşteaptă cu nerăbdare difuzarea primului episod de astăzi.

Serialul “Vikingii” va fi transmis în premieră în România de HISTORY. Scenariul şi producţia acestei drame în 9 episoade au fost realizate de Michael Hirst (Elizabeth, The Tudors, The Borgias). O co-producţie irlandezo-canadiană, aparţinând World 2000 şi Take 5 Productions, “Vikingii” a înregistrat un rating uriaş pentru HISTORY în SUA şi a ocupat primul loc în topul noilor seriale ale anului, având peste 6 milioane de telespectatori la difuzarea primului episod. În prezent, a fost încheiat un nou contract pentru realizarea celui de-al doilea sezon.

Filmat anul trecut în Irlanda, “Vikingii” urmăreşte aventurile lui Ragnar Lothbrok (Travis Fimmel, The Beast; Baytown Outlaws), un bărbat plin de iniţiativă, care încearcă permanent să-şi depăşească limitele şi să descopere noi lumi care aşteaptă să fie cucerite. Ragnar este un tânăr fermier, cu o familie frumoasă, nemulţumit însă de politica impusă de conducătorul local, Earl Haraldson (Gabriel Byrne, In Treatment; Usual Suspects; Millers Crossing). Acesta trimite în fiecare vară raidurile vikinge doar în est, către ţările baltice şi ţinuturile ruseşti, unde populaţia este foarte săracă. “Vikingii” prezintă astfel ambiţiile lui Ragnar de a descoperi alte civilizaţii spre vest, dincolo de mare, şi aventurile prin care trece în călătoriile sale.

HISTORY® este numărul 1[1] pe nişa televiziunilor de documentare din România, printre locuitorii mediului urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, conform datelor furnizate de ARMA (Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor). HISTORY a aderat la ARMA în februarie 2013 şi, începând cu această lună, a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. HISTORY este disponibil prin Digi, Romtelecom (DTH), UPC, iNES IPTV şi Orange TV.

Pentru mai multe detalii despre “Vikingii”, accesaţi site-ul oficial.

Informaţii suplimentare despre HISTORY sunt disponibile pe site, pe pagina de Facebook HISTORY Romania sau canalul local de YouTube.

Vikingii - Piata Romana (Medium)


[1] HISTORY® este numărul 1 pe nişa televiziunilor de documentare, în rândul locuitorilor mediului urban din România, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, potrivit Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţei (ARMA). [Sursă: Kantar Media Audiences/ copyright ARMADATA SRL, perioada 1 februarie – 31 august 2013, pe toată durata zilei].

 

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Și… a fost coadă la carte!

Lansare carte de blogger: Mircea Hodârnău cu "Mediasul radiofonic 1950-2013"

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *