02.12.2016

Cele mai bune filme pentru copii vin în noiembrie la KINOdiseea!

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Film pentru Copii, KINOdiseea, va avea loc anul acesta în perioada 15-20 noiembrie, în București, la Cinema Studio și Cinema Eforie.

KINOdiseea aduce cele mai noi producții internaționale pentru publicul tânăr, în premieră în România, sub sloganul “Imaginația face ocolul lumii” (Albert Einstein). Titlurile din secțiunea Competiție au avut premiera mondială la importante festivaluri de film din lume, precum Toronto sau Berlin.

În competiția oficială a festivalului sunt confirmate opt filme, de care se pot bucura atât cei mici, cu vârste între 6 și 14 ani, cât și cinefilii și publicul amator de a-și retrăi copilăria în sala de cinema. Filme despre prietenie, curaj, despre jocurile copilăriei și farmecul lor, despre visele ce pot deveni realitate, educative, inspiraționale dar și filme cu puternice teme sociale actuale.

Sigur că ludicul și divertismentul sunt componente importante în filmele pentru copii, însă filmele selectate la KINOdiseea sunt și aduc în discuție, pe înțelesul celor mici, teme cu care se confruntă societatea noastră. Vedem copii care luptă să protejeze tradițiile, natura, animalele. Cei din România fac cunoștință la KINOdiseea cu alți copii din cele patru zări, ajung să vadă cum trăiesc și ce aspirații au copii din Brazilia, Indonezia, Australia, Rusia și din alte țări europene, ca Cehia, Germania, Olanda sau Suedia. Ecranul din sala de cinema devine un glob magic care deschide orizonturi și minți și aprinde imaginația.” (Ligia Keșișian Mitulescu, director artistic)

Premiat cu Ursul de cristal și mențiune specială la Berlin International Film Festival 2013, Pământ și stele / Satelite Boy spune povestea lui Pete, un băiat de 10 ani, care locuiește cu bunicul său, în mijlocul deșertului, într-un vechi cinema în aer liber. Când drive-in-ul este amenințat cu demolarea, Pete pleacă la oraș împreună cu cel mai bun prieten al său, Kalmain, pentru a-și salva căminul.

Unul dintre cele mai apreciate filme de anul trecut (laureat al Premiului Publicului la European Film Awards și la Montreal ICFF), Nono / Nono, the zig zag kid îi aduce în fața publicului pe Isabella Rossellini și Burghart Klaussner (Goodbye Lenin, Das weisse band) într-o poveste cu detectivi, deghizări și mistere.

Desemnat cel mai bun film European pentru copii în anul 2013, Eskil și Trinidad / Eskil & Trinidad este un film despre aventurile copilăriei și descoperirile pe care le facem în fiecare zi despre viața noastră. În rolul lui Trinidad o descoperim pe Ann Petren, laureată a Ursului de argint la Berlinale în 2003.

Prietenul meu, portocalul / My sweet orange tree este o poveste înduioșătoare despre dragostea și prietenia dintre Zeze și un portocal, care este părtașul tuturor viselor copilului de 8 ani. Filmul este bazat pe cartea omonimă a a lui José Mauro de Vasconcelos.

Apreciat la Bruges și European Youth Film Festival, Victor și misterul crocodililor / Victor and the secret of the crocodile mansion este mystery thriller pentru toată familia, o poveste cu misiuni și labirinturi, mistere și dezlegarea lor.

Fierarul din Woodham / The blacksmith from Woodham este o poveste ușor înfricoșătoare, veselă și un basm original. Un film artistic combinat cu animație cu păpuși, completat cu desene și efecte 3D.

O poveste din Rusia anilor ’70 este cea a lui Dima și Mișa, protagoniștii filmului Pe cuvânt de pionier! / I give you my word!, o aventură cu și despre prietenie.

Premiat în 2012 cu Best Children Cast, Când mă fac mare / Stepping on the flying grass este un film despre vise și despre ocazia de a le transforma în realitate.

Filmele, subtitrate sau dublate în limba română, se adresează copiilor între 5 și 14 ani, educatorilor, bunicilor și părinților. Filmele Kinodiseea reușesc să construiască o punte de comunicare între părinți și copii, înlesnind procesul de înțelegere dintre cele două generații.

Mai multe detalii despre filme, trailer-ele acestora, precum și programul complet al festivalului pe website-ul http://www.kinodiseea.ro/, iar pagina de Facebook (www.facebook.com/kinodiseea) stă la dispoziție cu noutăți în timp real și concursuri cu premii jucăușe.

KINOdiseea este membru al Asociației Europene a Filmului pentru Copii (ECFA) şi este, de asemenea, partener al celor mai importante festivaluri internaţionale de film pentru copii din Europa, precum Kristiansand International Children’s Film Festival (Norvegia), aflat la a 16-a ediție, Zlin Film Festival (Cehia), aflat la a 53-a ediție şi International Young Audience Film Festival Ale Kino (Polonia), aflat la ediția cu numărul 30 și Ciné-Jeune de l’Aisne, ediția 31.

Festivalul Internațional de Film pentru Copii, Kinodiseea, este organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Apa Nova, Centrul Naţional al Cinematografiei, Uniunea Cineaştilor din România.

Kinodiseea afis (Medium)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cu maximă subiectivitate despre filmul Roxanne

Cosmin Tudoran şi Ernest Takacs s-au duelat la petrecerea vikingilor

Un comentariu

  1. Andreea
    marți, 15 octombrie 2013, 14:23

    Chiar daca e un festivalul pentru copii, eu mi-as dori sa merg. Pana la urma, si ,,Micul Print” au zis ca e o carte pentru copii :)) Multumesc pentru semnal Cristian. Am incercat sa caut bilete acum, dar nu am gasit. Cred ca mai dureaza pana se pun in vanzare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *