11.12.2016

Scurtă tentativă de tipologizare a româneştilor online

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ca că încercăm să înţelegem mai bine ce înseamnă românescul în online, trebuie să facem o scurtă punere  în perspectivă. Adică vedem întâi ce înseamnă onlineul românesc. În mare. Avem vreo 9 millioane de conexiuni la internet, peste 7 milioane de conturi pe facebook, în jur de 60.000 de bloguri (din care doar cam 5.000 sunt active), avem una din cel mai multe viteze de internet din lume. Adică, bref, nu stăm rău. Adică internet avem, români avem, cumdevine, deci, treaba cu românescul?

Răspunsul meu este unul direct şi sincer: habar nu am. Şi nu cred că ştie cineva ce înseamnă românescul online. Putem specula, asta da, să ne dăm cu presupusul, să aruncăm cu părerea. Mai ales că la aşa ceva – vorba aia – se pricepe tot românul. Mai ales pe net. Ceea ce, român fiind şi pe net fiind, fac şi eu. Colea mai jos.

Există mai multe românescuri, aş a cum există mai multe Românii. Pornim de la cele două esenţiale viziuni asupra românescului: românescul meu versus românescul celorlalţi. Căci indiferente în ce categorie de românesc te situezi, eşti tu versus ceilalţi. Mai ales că, din ce în ce mai mult, când vorbim despre internet vorbim despre social media. Iar în social media – dacă ar fi să o zic în limbaj de peluză – unul din lucrurile pe care le poţi face este să încerci să strigi mai tare decât ceilalţi. Ai toate sculele necesare pentru a face asta, ai tribuna pregătită, “microfoanele” merg, trebuie să te apuci de răcnit.

Dacă îmi permiteţi, din perspectiva răcnitului aş face o succintă tipologie a româneştilor – hai să le zicem aşa, să ne fie mai uşor – pe net.

Rrrromâneştii verzi – ei ştiu tot, nu ai ce să le mai duci tu sau oricine plus informaţii. Confundă frecvent intensitatea răcnetului cu puterea argumentului. Ei dau sentinţe, nu comunică. Ei vorbesc, nu dialoghează.  Ei se aud doar pe ei, nu îi ascultă pe ceilalţi. Tot ce ţine de România e frumos, mai puţin ceea ce nu consideră ei că este frumos despre România. Case closed.

Hate-româneştii – tot ce ţine de România pute, e oribil aici, ţara asta este condamnată “aşa sunt românii, nişte cretini”. Este inutilă orice tentativă de a încerca să le arăţi şi jumătatea plină a paharului. Aşa ceva nu există pentru ei. Nu există, de multe ori, nici paharul. Doar ei există. Şi România lor urâtă, mizerabilă, condamnată.

Româneştii partinici – îi ştiţi, nu aveaţi cum să nu vă intersectaţi cu ei. Adică, să zicem, vorbeşti cu cineva pe un blog despre petunii şi apare nea Caisă cel portocaliu şi ţi-o trânteşte: “dacă aţi votat cu Ponta, despre petunii să vorbiţi şi să mâncaţi!”. Sau nea Conservă cel roşu cu “nu sunteţi români dacă nu sprijiniţi programul de creştere a petuniilor al Guvernului!”.

Româneştii ‘ntelectuali – “Va doresc o dimineaţă frumoasă”, spui tu pe facebook. Şi ei încep. “În sens metafizic, de expresie sinecdocă a ontologicului? Sau doar te uiţi la acea bucată vremelnică pe care o folosim ca să ştim cum ne trece vreme, recte ceas?”. Sau, cei mai direcţi: “Aşa cum spunea Nietsche, timpul…”. Moartea pasiunii băieţii ăştia, moartea pasiunii…

Româneştii religioşi – ferească sfântul se te apuci să te legi de cele sfinte (aşa, în general, de orice are legătură, fie cât de vagă cu trimiteri religioase) că au şi venit cu evanghelizarea. Că trebuie să vezi lumina, că trebuie să îţi deschizi sufletul, că trebuie îţi recunoşti păcatele cât mai ai timp. Sunt de neoprit, nu te lasă în pace decât atunci când îi ignori total şi – presupun – te consideră o oaie rătăcită pe vecie.

Grammar româneştii – sunt cei pentru care o literă mâncată din “Hamlet” anulează întreaga operă, pentru care o pauză între literele unu cuvânt dintr-un text în care cineva îşi exprimă bucuria că i s-a născut copilul (true story…) anulează fără drept de apel vestea splendidă. Sunt nişte trişti. Şi răspândesc această tristeţe. Cu o acribie înspăimântătoare.

Pupinromâneştii – sunt cei pentru care mottoul “şefu, era să ai o scamă” este gravat adânc şi indubitabil în ADNul existenţei lor online. Dacă şeful pe care îl adoră se spală pe dinţi, “vaaaaai, ce mişcare ritmică elegantă a periuţei are…”. Dacă şeful se încruntă, “vaaaaai, uite ce frumoasă curbă îi fac sprâncenele…”. Dacă şeful trage un pârţ, “vaaaaai, cu ce forţă se exprimă…”. Săracii…

Stră-româneştii – se trag din acest neam sfânt, lăsat aici de extratereştrii/Dumnezeu/pastafarieni; ca idee generală noi, ca neam, nu ar trebui să facem mare lucru, totul o să se desfăşoare după plan, ceva sau cineva o să le rezolve pe toate pentru noi. Imediat. Cât de repede. Noi să fim sănătoşi până atunci.

Şi mai suntem noi, ceilalţi. Care ne uităm la toţi româneştii înşiraţi maisus cu superioritate, enervare, scârbă, milă, tristeţe. Asta în timp ce alţii se uită la noi, ceilalţi, cu superioritate, enervare, scârbă, milă, tristeţe. Iar unii dintre ei îşi spun în barbă “uite şi la româneştii ăştia…”.

PS Text scris pentru o revistă. Am uitat care. Pentru că habar nu am dacă a apărut sau nu. Căci nu mi-a răspuns nimeni când am întrebat în ce stadiu suntem. #păţăşti

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Linkurile zilei

Nu sări peste micul dejun!

4 comentarii

  1. luni, 14 octombrie 2013, 10:53

    cel mai fain e PS-ul – daca pot sa spun asa :))

    PS: eu am (si) alte feluri de romanesti prin ale online-ului, dar ii am pe grammar si pupin- :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 14 octombrie 2013, 10:58

    „Există mai multe românescuri, aş a cum există mai multe Românii”

    Suntem sau ar trebui sa fim o individualitate distincta asa ca fiecare percepem Romania si romanescul intr-un mod diferit sau ca sa folosesc un slogan:
    Unitate in diversitate :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 14 octombrie 2013, 11:09

    Sunt mândru că fac parte din două dintre categoriile de mai sus :)

    Altfel, cred că mai era nevoie de o categorie, pișco-româneștii, adică cei pentru care orice este bun câtă vreme li se dă și lor, chiar dacă habar nu au despre ce vorbesc :)) Bagă-i, că e păcat fără ei :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. marți, 15 octombrie 2013, 08:30

    Cred că, dacă suntem sinceri, fiecare dintre noi avem momente în care ne încadrăm în cel puţin una dintre categoriile de mai sus. Doar momente. În schjmb unii rămân acolo ca într-o groapă. Întradevăr, multe asemenea atitudini sunt păguboase. Pămenesc doar atitudinea în care criticăm tot , orice: aşa e la noi, noi doar aşa ştim, nimic nu e bun. Aşa ne blazăm, ne limităm, ne autocondamnăm. E foarte la modă, mai ales între bloggeri, să prezinţi doar întunecat, negativist totul, să cauţi şucantul, şi să uiţi de puterea constructivă a exemplului pozitiv – aici e o problemă. De exemplu e foarte la modă să condamni şcoala, profesorii, sistemul, şi să uiţi de acei dascăli şi elevi dedicaţi. La fel e foarte la modă (aduce audienţă, like-uri) să ataci religia, biserica (oricare ar fi) şi să uiţi rolul pozitiv şi exemplele demne de urmat. Foarte periculoasă, în schimb, e şi atitudinea celor care invocă cine-am fost, popor binecuvântat,fără să analizeze cine suntem şi încotro ne îndreptăm.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *