Adevărat vă spun că a fost o bătălie demnă de cronici. Adevărat vă spun că armiile maurului au fost de o vitejie fără seamăn. Adevărat vă spun că izbânda noastră este demnă să fie spusă pe pergamentul 2.0, ca să rămână mărturie pe vecie pentru vitejia noastră.Semnul divin pe care l-am primit încă de când ne îndreptam către câmpul de bătălie de la Târgu Secuiesc ne-a dat dat speranţă că vom învinge. Ştiam că va fi greu, mult mai greu decât data trecută. Pentru că ştiam că acum chiar maurul va conduce armata sa, iar vitejia lui era de legendă…
Istoria va consemna aşa cum se cuvine ce s-a întâmplat la Cernat, lângă Târgu Secuiesc. Generaţiile următoare vor găsi exemple de urmat în vitejia, abnegaţia şi dăruirea soldaţilor dreptăţii amidonistice care s-au înfruntat pe ţarina fecundă.
Laudă acelor viteji care s-au gândit nu la cartofii de acum, ci la cartofii cartofilor noştri şi la cartofii cartofilor cartofilor noştri. Căci urmaşilor noştri le aparţin urmaţii cartofilor de astăzi. Mă rog, cei care scăpat de vijelia hârleţelor noastre…
Bătălia aceasta va rămâne în amintirea participanţilor la ea drept bătălia în care nu a câştigat nimeni, dar care a fost câştigată de toată lumea. Drept bătălia în care vitejia unora a fost întrecut doar de vitejia celorlalţi şi în care tăria a stat nu doar în forţa hârleţelui, ci şi în grade. Alea din clondiraş…
Scris-am cronica de mai jos eu, chinezu şi desenat-au fotografic Dragoş şi Cris, în anul 2013, fie-vă bune chipsurile în veci pururi.
Am ajuns pe câmpurile nesfârşite M&P AGRO ale baronului Peter şi ne-am privit inamicii în faţă. Toţi ne prefăceam relaxaţi, dar dorinţa de a învinge ne fierbea în sânge. Crivăţul aproape că ne-ar fi mâncat din crunta-i privire…
Sau poate a fost pălinca arzătoare pe care am degustat-o un pic. Dar doar cât să ne facem curaj, mă înţelegeţi…
Şi am pornit la luptă, conduşi de jalnicul falnicul Bogdan Nicolai căpitan de plai. Bine, el credea că are o grenadă în mână, a fost realmente un şoc atunci când i-am spus că, de fapt, aşa arată un cartof din care se fac chipsurile Lay’s.
Eu, recunosc acum, aveam momentele mele de îndoială vâzând cu ce căpitan ne-am pricopsit…
Dar apoi, când mi-am văzut restul echipei cum abia aşteptau să îşi măsoare forţele cu duşmanul, mi-am revenit şi m-am crezut la un concert sau ceva.
Ajunşi la locul bătăliei, Andreea a ocupat poziţia înaltă. De unde – se gândea ea – o să bombardeze cu tuberculi tranşeele adverse. De unde să fi ştiut ea atunci când lupta se va duce la baionetă, ca să nu zic hârleţ…
Asta în timp ce echipa adversă se reculegea ca să culeagă sau ceva de genul, uitându-se cu jind la alura atletică a domnului Peter care le arătă cum se sapă un tranşeu, nu cum ştiau ei de numai scurmau pământul.
Petardistul de Cismaru, wing man de mare angajament, preparase deja prima grenadă şi îşi calcula azimutul. Bine, el nu ştie ce e ăla, dar îl cacula. I-a dat cu virgulă în cele din urmă, dar n-are nimic, intenţia contează.
Eram şi eu pregătit de luptă, mi-am luat arma favorită, mă ştiţi doar, mie îmi place peluza. Hârleţul de peluză.
Şi a început bătălia ăăăăăăă lopătarea ăăăăăăă, în fine, v-aţi prins…
Ce mai freamăt, ce mai bucium, cum mai protesta glia străbună că au venit barbarii 2.0 să dea cu hârleţul post-modernist în ea… Iar cartofii din cuiburi cum mai râdeau cu lacrimi de amidon când vedea că îi recoltam cam 2 din 43532… Domnul Peter, văzând dezastrul hârleţistic, sta şi cujeta în capăt de tarla, se făcea că tot poza şi printre zoomuri îşi zicea „no bine, hai că am mai înfrânt şi de data asta„…
A fost teribil de greu, dar am strâns din dinţi şi prima rundă a fost a noastră. Căci ne-am dovedit mai Carto4i decât adversarii noştri.
Dar apoi autoritatea superioară din Marele Sfat al Cartofului ne-a cântărit faptele. Şi cum faptele noastre s-au măsurat în dimensiune (care aţi zis, măh, că nu contează dimensiunea?), maurul ne-a cam respins un pic valul cuceritor şi ne-a reaşezat pe poziţiile iniţiale. Era remiză deplină…
Am decis cavalereşte să ne oprim un pic din luptă ca să ne tragem sufletul şi sufletele. Aşa că a făcut o plimnbare de relaxare cu măreţul cal de luptă pe care îl vedeţi mai jos.
Nu mai ştiu cine a venit cu ideea să lăsăm armele jos şi să ne împrietenim cale de o poză. Bine, eu cu Cismaru am protestat, noi eram pe sistem de luptă, mă înţelegeţi, ce atâta prietenie. Doar că spiritul de echipă a învins, aşa că am făcut un compromis. Aşa că, după cum vedeţi, eram şi nu eram în poza de mai jos…
Ultima fază a bătăliei s-a dat cu arme chimice, ca să zic aşa. Divizia noastră cartofoare l-a băgat la înaintare pe Cismaru, care le-a făcut chipsuri fripte inamicilor.
Dar şi ei lui. Ba chiar le-au fript mai bine decât ele, aşa că părea că bătălia va fi câştigată de ei. Părea, zic, căci orice mare bătălie şi care rămâne în istorie aşa pare la un moment dat, că este câştigată de ceilalţi.
Dar contra-atacul nostru a fost devastator. Bine, cum ar fi bine să păstrăm adevărul adevărat în astfel de cronici, noi cam părăseam locul luptei cu coada între picioare, aproape gata să ne acceptăm înfrângerea, dar au venit în ultima clipă forţele cartofONU şi i-au pus la respect pe adversarii noştri. Aşa că, da, putem spune că aproape am câştigat şi că ei au aproape înfrânt…
Şi ca să rămână pentru posteritate tabloul cu participanţii din toate poziţiile, cum ar veni, la bătălia de la Târgu Secuiesc, iată mai jos cine au fost copărtaşii.
Aşa s-a scris cronica bătăliei de la Târgu Secuiesc. Fie ca nimeni să nu mai treacă prin astfel de clipe tulburi. Tulburi pentru că, fireşte, am sărbătorit victoria şi, după caz, înfrângerea la un clondiraş de afinată. Dar despre asta într-o cronică viitoare… :)
13 thoughts on “Cronica ilustrată a bătăliei de la Târgu Secuiesc”
Un clondiras? Unul?!
Cristiane, spune adevarul ca altfel te paleste cu fuljieru’! :))
Dusmane care esti, ce sari asa cu palosul 2.o la mine? Pai ce, am zis eu cati hectolitri avea clondirasul ala? :D
Foarte tare – studiu de caz pentru ce se poate face ca parte a unei campanii. Important: don’t let Badau know :)
Lasa-l, bre, sa vada ca nu ne pricepem la facut campanii de astea, ca nu suntem specialisti si alea alea :))
Sall, no dacă ați terminat acolo și ați adunat ceva experiență, vă invit și la noi în grădină :D ,am vreo 4 arii doar. Multă sănătate
Si cultivi pe terenul ala numai bunatate si omenie, la cum te cunosc :)
Cismaru e priceless cu lopata aia-n mână :))
say what?
BogDan zice ca Steaua e mai buna ca Dinamo si la strans cartofii, dar nu te-ai prins tu… =))
Bun aşaaa! :)
Bre, da faine cronici mai postezi aici :))
Cea mai tare lupta cu cartoful indaratnic pe care am vazut-o in imagini :)
Dar cel mai tare mi-a placut echipamentul, bine ca nu v-au observat localnicii in tarlaua de cartofi ca fugeau in graba sa traga clopotele ca au venit bloggertienii :)
Adevarul adevarat este ca s-au uitat cativa lung inspre noi. Poate credeau ca suntem de la ceva echipa de traforaj viteza sau ceva :))