06.12.2016

O scurtă privire (abia ajuns în Bucureşti…) asupra frontului 2.0

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

E prima zi de Bucureşti după multe zile de hălăduială faină prin Ardealul nostru frumos. Aşa că, vă închipuiţi, mi-e plina traista 2.0 de tot felul de ştiri şi informaţii care mă lovesc năucitor şi care îmi bat obrazul „bine, măh, că tu te-ai relaxat în timp ce noi duduim de treabă” :D Aşa că, într-un fel de revenire la activităţile care m-au consacrat, iată că vă raportez câteva chestii faine care au loc sau se pregătesc să aibă loc, cum ar veni. Care mie îmi fac corespunzător cu ochiul şi trag nădejde că nici vouă nu o să vă displacă.

Căutăm blogger european. O să revin asupra chestiunii, căci am a vă spune cât de important cred eu că este pentru blogosfera românească faptul că avem în Reprezentanţa Comisiei Europene în România un atât de deschis partener către lumea 2.o.

banner-campanie-bloggereuropean2013

Sunt mare, mare, mare fan al Festivalului Ideo Ideis. A început pe 8 august ediţia a VIII-a. Şi sper din tot sufletul să ajung măcar o zi până acolo, ca să pot fura un pic din energia fenomenală a tinerilor care, pun pariu pe cât vreţi voi, vor deveni unii din marii creatori ai României în anii care vor veni. Respect!

Acum fix două luni, vă raportam ce surpriză a fost pentru mine splendidul loc numit Parcul Dendrologic Arboretumul din Simeria. Recomand cu maximă căldură celor care ajung în zonă să nu îl evite de nici o culoare, căci vor avea o mare supriză odată ajunşi acolo. Revenind, ia uite ce ispravă faină fac Denisuca şi Sebi, cu sprijinul AVIS3000, adică Oul de 1000 de lei :)) Faină idee, mult succes căutătorilor de ouă, cum ar veni =))

dendrologic simeria

Pe 20 august începe UnderCloud 2013, Festivalul de Teatru Independent (de orice), la Muzeul Ţăranului Român, ţine până pe 31 august. Dacă totul merge cum am planificat, voi avea rapoarte masive de la această ispravă, ţineţi aproape.

Pe 14 august magazinele online se întâlnesc cu juraţii GPeC. Despre cât de important cred eu că este să avem o piaţă de magazine online (termen generic, desigur) cât mai profi, s-ar putea să mă enervez şi să mai scriu acilea la mine…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cum sărbătoreşte un brand 1 milion de fani

Top 10 campanii cu şi pentru bloggeri în 2013

5 comentarii

  1. luni, 12 august 2013, 09:38

    duminica seara au zburat Colibri la Ideo Ideis. una dintre piesele mele de suflet :). poate ajungi, sa ne spui ce piese merita sa vedem.
    si la Undercloud. noi asteptam :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 12 august 2013, 09:59

    Bine ai revenit :) Spor!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 12 august 2013, 10:28

    Bine ai revenit si hai cu articolele cu povesti!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. luni, 12 august 2013, 10:40

    Hai merci, sunteti niste simpatici, servim patria 2.0! :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. luni, 12 august 2013, 11:32

    Am aruncat și eu o privire peste campania cu blogger-ul european și mi se pare o idee foarte interesantă. Chiar sunt curios cum vor aborda participanții cele două teme propuse. Voi urmări cu interes campania.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *