Cei mai atenţi dintre voi ştiţi că sunt în Chişinău zilele astea. Căci v-am raportat episodul cu Vama Albiţa, care a stârnit furtuni internetice şi manifestări ale părerismului unora şi ale grobianismului 2.0 al altora. În fine, vorba aia, as long as they link me… =)) O să revin, după ce mă bucur de zilele astea faine aici, cu o analiză (mult spus, desigur, dar vreau să par şi eu interesant, fireşte) despre ce cred eu în legătură cu reacţiile la postarea mea. O să fie fun. Dar nu 100%.
Sunt sigur că o să mi-o fur straşnic (e un cuvânt des folosit aici) pentru rândurile de mai jos. Dar, aşa cum am făcut în cazul postării despre trecerea frontierei, aşa fac şi aici, adică scriu exact ce cred au că am văzut şi ce mi s-a întâmplat. Ceea ce o să fac, fireşte, cât o să prestez eu acilea pe plantaţia 2.0, indiferent de ce mi-or zice unii sau alţii, care mai de care mai… dar să începem.
Meanwhile, cum ar spune gabonezul ajuns în Madagascar, hai mai bine să vă spun, pe scurt (căci ies imediat în oraş să mai fac nişte ture), primele mele impresii despre Chişinău şi despre ce am executat pe acilea. În primul rând, cred că cel mai frumos lucru la acest oraş este poziţionarea lui, pe şapte coline, ceea ce face ca traversarea lui să fie una plăcută vederii şi să te gândeşti că ar putea fi un oraş de mega-angajament dacă ar fi. Numai că, cel puţin în acest moment, nu prea este. E frumuşel prin anumite părţi, are câteva locuri simpatice foc, dar feelingul general pe care ţi-l dă este de oraş mare românesc de acum câţiva ani buni. Adică mai este rost de lucrat din plin la multe părţi din Chişinău, dar fondul pe care se poate lucra este unul foarte, foarte bun.
Căci da, categoric, Chişinăul are un masiv feeling românesc. Parcă ajungi în acel „acasă” pe care îl simţi de fiecare dată când mergi într-un oraş din România în care nu ai mai fost. Nu are rost să detaliem aici, căci ştiţi fiecare dintre voi ce înseamnă acest „feeling”. Eu aşa l-am avut, de Românie. Singurele lucruri care ies cumva din peisaj sunt cuvintele în rusă pe care le vezi şi le auzi în anumite contexte şi în anumite locuri.
Apropo de rusă, faptul că vezi relativ rar prezenţa acestei limbi a fost unul din motivele care m-au făcut să ridic sprânceana. Căci eu venisem preparat, ca să zic aşa, de ce citisem şi de poveştile unora cu care m-am întâlnit cum că ruşii bobinează la greu aici şi forţează multe lucruri. O fi, nu zic nu, nu mă pricep, dar din ce am văzut eu Rusia este minoritară la greu în Chişinău, dacă îmi permiteţi forţarea exprimativă.
De departe cel mai naşpa aspect al Chişinăului sunt drumurile. Pe care nu mă sfiesc să la categorisesc fix aşa: catastrofale. Şi o zic eu ca român asta. Deci vă daţi seama ce crede un occidental de ăla obişnuit să nu i se mişte cafeaua în maşină. De multe ori gropile şi ondulările care te scutură şi de ondulează îţi strică tot feng shuiul plimbatului cu maşina prin Chişinău.
Şi dacă tot suntem la capitolul dezamăgiri, hai să vi le zic repede pe două dintre ele. Roata Vremii este un local care mi-a fost recomandat de multă lume. Aşa că aseară am fost la locul faptei. Rar mi s-a întâmplat ceva mai ciudat, cu o chelneriţă speriată de faptul că suntem gaşcă mare de 15 persoane (în condiţiile în care restaurantul era gol pe trei sferturi), cu un patron (sau administrator, nuş ce era) agitat la modul masiv şi care ne-a spus repezit că „trebuie sa comandaţi şi băutura şi mâncare în acelaşi timp, că altfel nu dovedim„, deşi, repet, erau doar câteva mese ocupate. În fine, dă-i pace. Nu aveau nici un fel de bere locală. Nada. Doar una rusească şi în rest clasicile internaţionale. Not funny, din punctul meu de vedere. Iar mâncarea a fost ok, dar nu mai mult de atât. Una peste alta, o experienţă pe care nu aş repeta-o.
Magazinul de la fabrica Bucuria. Unde se fac bomboanele alea minunate, despre care am scris de atâtea ori. Normal că eram extrem de curios să le văd la sursă, cum ar veni. Tristeţe maximă, mai bine nu mă duceam. Căci magazinul de prezentare arată cam cum arată un magazin sătesc într-o comună mai răsărită de la noi. Iar tanti aia care servea acolo, aiaiaiaiaiaiai, cred că de cel puţin 10 ani nu am mai văzut o scârbă şi un sictir mai mare faţă de clienţi cum ne-a arătat ea. Am şi ieşit din magazin (eram cu o gaşcă mai mare) ca să nu mă enervez şi să nu încep să îi bat obrazul la duduie şi să stric astfel feng shuiul celorlalţi. Rămân fan al bomboanelor Bucuria (favoritul meu: Chişinăul de seară), dar o să încer să uit cât de repede experienţa asta.
No bun, acum părţile frumoase. Am fost la Mileştii Mici. Am rămas cu gura căscată. Încă o mai am aşa, zău :)) O să scriu în detaliu despre cum a fost să mă plimb cu maşina prin cramă şi despre lucrurile pe care le-am văzut şi pe care le-am, fireşte, cumpărat de acolo :D Apoi, ţin neapărat să vă raportez, că am testat 6 beri locale. Mă rog, 4 erau ruseşti, dar io le-am băut în Chişinău, deci o să scriu despre ele în acest context. Pe blogdebere.ro o să fie prestaţia. Cât de repede cu putinţă.
Ştiţi ce? Acum îmi dau seama că am greşit mai sus când am spus că partea cu colinele este cel mai frumos lucru la Chişinău. Am greşit rău. Pentru că, de departe (de undeva de pe Lună), cel mai frumos lucru pe care îl are Chişinăul, în viziunea mea, sunt oamenii pe care i-am întâlnit aici. Da, ştiu, este un clişeu, dar unul teribil de adevărat. Sigur că o fi şi PR din partea lor („măh, vezi că vine ăsta, hai să îl rupem să îi arătăm cât suntem de buni„), dar extraordinar câtă ospitalitate pot să arate oamenii ăştia. Uneori prea multă, zău :)) Căci abia ce ne ridicam de la o masă şi de la un pahar excelent de vin, că eram informat că trebuie să mergem în altă parte, unde ne aştepta acelaşi tratament. Iar eu, mă înţelegeţi, pus în faţa unor bucate de mare angajament (pfoai, cum sunt plăcintele astea…) şi în faţa unor bărdace de vin de foioioioi, prestam ce să fac, lăsaţi-mă în păcatele mele… :))
Ia hai să vă explic faza cu titlul, aia cu mahalaua vecină. Eram în cramă la Mileştii Mici, unde un violonist şi un acordionist ne cântau ceva de dor şi jale. Şi îl aud pe violonist că zice „şi pentru că sunteţi din mahalaua vecină, o să vă cântăm Ciprian Porumbescu„. Eu rămân un pic interzis, după care cuplez că vorbeşte de România şi încep să râd. Căci, fireşte, în mintea mea „mahala” înseamnă ce înseamna pentru toţi românii (cred….). Când, de fapt, urma să aflu mai pe seară, moldovenii spun „mahala” cu drag, pentru că se referă la cei din vecinătate apropiată, alături de care formează o comunitate unită :)
38 thoughts on “Cum am aflat eu că, de fapt, România este doar mahalaua vecină”
Mahalaua vecină! Absolut genială formularea, de nivelul unu Fănuş Neagu! Băiii, ce mi-a plăcut asta, a picat la fix pentru cafeaua de dimineaţă! :)
Dap. Poti scrie o carte plecand de la conceptul asta :))
Ha ha, si eu sunt fan mare al bomboanelor cu pricina. Cam la o luna si ceva realimentez stocul cu vreo doua sacose, prin bunavointa unor prieteni.
Eu nu am ajuns la Chisinau desi mi-as dori tare, dar imi e frica sa nu ma astept la ceva ce nu e. Stii ce as fi curios sa imi spui? Cum sunt bisericile duminica dimineata acolo?
Nu sunt tigani acolo la biserica.
Hmmmm, nu m-as fi gandit niciodata sa ma uit la asta… Dar daca zici ca vrei sa stii hai ca poate reusesc maine dimineata sa fac o tura prin oras. Apropo, au o biserica mai prin centru de aia pe stil rusesc. E poleita cu aur, zau :))
interesant vorbesti despre Catedrala sau despre Ciuflea xD
Ciuflea 100%
Oamenii sunt minunati !!!!!!!!
Pentru amatorii de nuanțe, în calitate de trăitor la Chișinău timp de peste cinci ani, am avut, inițial, acelaș șoc cultural referitor la sensul cuvântului ”măhală” (vecin). Pronunția chișinăuiană este diferită de a noastră: noi spunem ”mahala” cu accentul pe ultimul a, ei spun ”măhală”, cu accentul pe singurul a din cuvânt. De asemenea, locuitorii ”măhalei” se numesc ”măhăleni” sau ”măhălăgii”. Oricum, sensul este acela de ”comunitate” / ”cartier” (nu neapărat mărginaș), respectiv de membru al comunității. Sintagma ”mahalaua vecină”, face trimitere doar la vecinătate, nu neapărat la o comunitate unică, sau ”comunitate unită”. Moldovenii de la Chișinău au talentul (românesc) al limbajului polisemic (nu neapărat dublu sau duplicitar), respectiv de a te face să crezi că și ei cred ca tine (mă refer la eterna problemă a reunificării, în primul rând). În rest, dacă depășești faza de ”oaspete” vezi Chișinăul adevărat, cu amestecul de limbi, interese, obiceiuri – rod al sovietizării, dar și al revenirii la valorile românești. Apropo de vameșii și grănicerii moldoveni care au dat clase grănicerilor și vameșilor noștri (în legătură cu care am repostat pe wall ul meu articolul cu ”Diferența punctuală între…” [Notă: corect: ”dintre”, nu ”între”], cu titlul ”Vameșii moldoveni fac propagandă pe față în favoarea integrării României în Republica Moldova. Alo Bruxelles, se aude?”,, cu mesajul indirect că degeaba vom sesiza autoritățile de la București în privința grobianismului cu care sunt tratați cetățenii care trec granița, lucrurile nu se vor schimba decât dacă Bruxellesul va IMPUNE norme și standarde de conduită. Altfel, greu…).
E clar, e neaparata nevoie sa ma intorc in mahalaua Chisinaului european :) Cind am ajuns eu, rusa era inca lingua franca, ti se raspundea in romana daca intrebai in romana, dar altfel nu…
Mahala si Porumbescu. Inedita exprimarea. Chiar m-am mirat, dar explicatia se potriviste. Trebuie sa adaug Moldova pe lista de vizitat, caci moldovenii pe care i-am intalnit pana acum sunt oameni draguti.
Auzisem eu ceva despre o cramă prin care te poți plimba cu mașina, dar nu mă gândeam nicio clipă că ar putea fi în Moldova. Uite ceva ce aș putea pune pe lista de obiective turistice! Cât despre ”mahalaua vecină”, deși nuanța moldovenească este mai frumoasă, trebuie să recunosc că uneori sensul românesc al cuvântului ni se potrivește ca o mănușă.
Probabil Chinezu va veni cu noi descrieri. Devansez puțin amintind că și Cricova trebuie musai vizitată. Iar plimbarea cu mașina este, de fapt, varianta minoră a excursiei subterane. Varianta majoră este plimbarea cu autocarul care zburdă pe străzi cu nume de soiuri de vinuri și podgorii. Așa încât efortul de a ne vizita măhălenii de peste Prut merită făcut! Niște fotografii de la fața locului ar întări spusele mele…
Să ştii că nu eşti primul care vorbeşte frumos despre Chişinău, am ceva prieteni care au trecut pe acolo şi au rămas foarte impresionaţi. Trebuie să recunosc că eram cam sceptică în privinţa Chişinăului, dar văd că păreri de bine tot apar.
mda…mai rar am posibilitatea ca oaspetii Chisinaului sa isi exprime parerea despre vizitarea lui, dar asta e adevarul.
Drumuri – locuim in Moldova si asta ne ocupa tot timpul. In ultimii citiva ani au inceput reabilitarea strazilor din Chisinau, pina acum – ai vazut si tu (strazile cele mai grave au fost deacuma reparate :) )
partea cu rusii – e adevarat, chiar daca sunt minoritari, se vorbeste in rusa(sau cu rusisme) destul de mult, cam la fiecare colt, cred ca ai avut noroc sa nu prea dai din astea….
bomboanele si magazinul Bucuria – cam toti prietenii si cunoscutii din Ro, iubesc si mor dupa bomboanele astea. Daca mai esti prin Chisinau, pe strada centrala (Stefan cel Mare) sunt citeva magazine de firma care la sigur arata altfel decit cel de la Fabrica si sunt duduii tinerele :D
Ce tine de „mahala” nu mai comentez, o sa mai intilnesti din astea :)
Felicitări pentru inițiativa de a face o vizită dincolo de Prut. Dacă tot ai fost la Mileștii Mici, e musai să mergi și la beciurile Cricova.
Eu le-am viztat pe amindoua si am scris despre asta aici:
http://www.andreialbu.com/beciurile-cricova-zeci-de-kilometri-de-vinuri.html
Am stat la Chisinau 2 saptamani. Oamenii sunt deosebiti. Cele 7 coline sunt oglinda celor 7 coline ale Iasului. Si intr-adevar, ai senzatia ca te intorci in timp cand vizitezi Chisinaul….
Ce mai e pe la Chisinau ?
Mda, poate mai îndulcim şi noi sensul pt “mahala” :)
Deci Chisinaul este un fel de Cluj inainte de Caritas ?!
Mergând prima oară în Chișinău, apoi a doua, a treia… am descoperit cu mare surprindere că, la capitolul „pub-uri & altele de gen” nu sunt cu NIMIC mai prejos decât în București.
La Orheiul Vechi m-am simțit ca în cel mai frumos loc de tip „acasă”! O zonă arhaică și plină de farmec tradițional moldovenesc. Și da, ospitalitatea lor te dă pe spate. Chiar dacă nu toți au habar de limba română, contrar a ceea ce scriai tu. :) Încă nu i-ai cunoscut suficient. Mi se întâmpla chiar și pe stradă să întreb „Aveți vreo idee încotro este…?”. „Nie panie maiu.” :) Reveneam repede mult mai direct: „Bulevardul Mircea cel Bătrân”. Și începea omul, fix ca un italian, să-mi explice dezinvolt în rusă și să-mi arate prin semne cum ajung la adresa dorită. Am întâlnit multe cazuri în care cei de acolo vorbeau foarte puțin limba română. Minoritari, totuși, e adevărat.
Din punctul meu și-al tău de vedere, bag samă că e strașnic în Chișinău. Vorba lui Creangă, nu? „Strașnică muiere!” Adică „marfă, cool, mișto”. :) Însă la moldovenii din mahalaua vecină, „strașnic” = „rău, urât, nasol”. Că nu înțelegeam: „Strașnică petrecerea ăluia…”, zicea cineva strâmbând din nas. „Păi, stai, că nu înțeleg: ți-a plăcut? Și de ce te strâmni?!” „N-auzi? A fost strașnic, nu mi-a plăcut deloc!” Ne-am lămurit până la urmă. :) „Strașnic” vine din rusescul „strașnâi”; adică „urât”. Ei l-au preluat cum se cuvine, moldovenii noștri i-au întors sensul pe partea ailaltă. :)
Da cum va-ar place fraza: strasnic de frumos? In sensul foarte frumos.
Cum ar fi in mahala voastra „grozav de bine si frumos”
Ori grozav e groaza si strasnic!
Mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu „eu sant subjugat de frumusetea ei” La noi tot ce-i subjugare e legat de turci, „jugul turcesc”. Poate un pic „jugul burghezo-mosieresc roman” :)
Ori istoria cu pragul care-i „pas terrible”. dar fii atent, poti lanca o tranta…
Vasea, sunt o mulțime de expresii caracteristice fiecărei regiuni istorice românești. M-a impresionat că în Basarabia, dincolo de influențele clare și majore ale limbii ruse, s-a păstrat o limbă română mai… autentică decât în România. Aici, limba literară, ca orice limbă din lumea asta mare, a suferit și suferă permanent modificări cu explicații morfo-lingvistice.
Mi s-a mai părut interesant că, acolo unde, în București, folosim englezisme gen „cool, strong”, la Chișinău apar rusismele, la modul: „ce krasnâi e filmul ăla!…”. Și că toată lumea te salută cu „priviet”, indiferent că e român, rus ori altceva. :)
nu kRasnâi, ci kLasnâi… :)
@Stanca: Eh, mă rog, n-am nicio tangență cu limba rusă. Era doar o remarcă. :) De-aia n-am mai adăugat și altele, ca să nu greșesc pe ici, pe colo. :)
Interesantă topică a frazei. Am stat pe alocuri secunde bune sa ma dumiresc ce voiai să spui,dragă”român” basarabean. In rest,numai bine.
Dex-ul zice ca strasnic are doua sensuri total opuse. Deci depinde cum e folosit.
http://dexonline.ro/definitie/strasnic
Da, așa zice DEX-ul. Subliniam doar că inițial, sensul a fost unul negativ, etimologic vorbind.
Apoi, în România nu auzi pe cineva spunând că e „strașnic” dacă nu-i place. Cum la Chișinău, oamenii nu zic „strașnic” la ceva frumos. :)
DE acord, drstoica.
Cum v-ar place un cineva trist, care sta mahnit, scarbit? :)
Mai rar “cool, strong”, mai deloc musai, misto, fain.
Priviet, Vasea! :)
Am remarcat absența lui „mișto”. Plăcută absență. :)
„Musai” și „fain” sunt ardelenisme, nu intră în categoria lui „mișto”.
Sedere placuta in continuare acolo :)
Cu drumurile stăm prost, dar sunt 2-3 reparate, unde cafeaua nu se prea mișcă în ceașcă. Dar la bomboane, mai bine ai merge la unul din magazinele Bucuria de pe Ștefan cel Mare, că la fabrică e antichitate. Plus, îți recomand, ca om de-al locului, să mergi la Orheiul Vechi, Soroca, Cricova, Ungheni sau, dacă te limitezi la Chișinău, restaurantele de la ieșirile din capitală, că-s fenomenale în ale bucatelor „ca la mama acasă”. Ședere bună în Moldova, chinezule!
Sa pui niste poze, daca ai facut desigur.
În compoziţia mea biochimică, intră sânge de Moldovean. Bunicul după mamă, din Vereşti; Mama, din Cernăuţi. Evident, aterizaţi fuguţa, cu liniile aeriene „10 iunie 1940”, la Bucureşti.
Aşa că, ştiu exact ce înseamnă la un român, „mahalaua noastră”. Românii mai noi, poate au nevoie de explicaţii…
Şi da, cunosc feelingul de care vorbeşti, aşa cum cunosc şi moldovenii. Am nevastă moldoveancă şi chiar sunt încântat de conexiunile cu Moldova. E o zonă care îmi place mai mult decât „Bucureştiul iubit”, în care chiar dacă m-am născut şi am învăţat diverse, între care şi că gazul metan îngheaţă iarna pe conducte (chiar dacă are punct de îngheţ -194 Celsius!”!) şi cum se poate trăi la bloc fără apă, curent şi căldură. Fiindcă pentru că întrucât şi deoarece am învăţat şi d’astea în dragul meu de Bucureşti. Să mai amintesc şi de Braşov ’85 – ’89?
În final, te citez:
„…cel mai frumos lucru pe care îl are Chişinăul, în viziunea mea, sunt oamenii pe care i-am întâlnit aici.”
No, si, n-a avut dreptate omul ?
Mai jegoasa mahala ca Romania nu mai exista in lume….
Esti un mitocan.
unde este articolul despre Mileştii Mici ? ai promis că faci,eu îl aştept şi văd că nu mai apare :)
Imi trebuie fix o juma de ora sa il scriu si sa pun pozele. Dar fix nenorocita aia de juma de ora mi-e tare greu sa o gasesc zilele astea :( Il scriu, il scriu garantat, doar putintica rabdare mai trebuie :)