Am stat mult să mă gândesc cum şi de care capăt să apuc chestiunea asta. Pentru că tare mult aş vrea să reuşim să facem ceva mai mult decât facem deja. Pentru că tare mult aş vrea să văd că suntem din ce în ce mai mulţi susţinători ai normalităţii ca stare de fapt, nu ca eroare a sistemului. Pentru că tare mult aş vrea să găsim forţa aceea interioară care să ne facă să înţelegem că fiecare dintre noi suntem unici în felul nostru, dar doar împreună putem crea unicitatea.
Am stat mult să mă gândesc. Şi, aşa cum se întâmplă când încerci să complici lucrurile simple, mi-am dat seama, după multe frământări, că cel mai bine este să aleg să vă spun direct despre ce este vorba. În speranţa că unii dintre voi veţi înţelege şi că vă veţi alătura acestei iniţiative. Alţii veţi da din umeri şi vă veţi întoarce privirea. E dreptul vostru, nimeni nu trebuie să îl conteste. Dar ştiu că unii, doar unii, veţi înţelege apelul meu şi vă veţi deschide sufletul şi mintea către atingerea acelei normalităţi care ar trebui să fie regula, nu excepţia.
Ştiam despre campania „Susţinem adevăraţii învingători„. M-am implicat în promovarea acestei iniţiative, pentru că mi se pare una din cele mai pline de suflet, dacă îmi permiteţi să spun aşa, din ultima vreme. Am văzut că mulţi aţi reacţionat foarte frumos, motiv pentru care vă felicit şi mă declar încântat şi optimist că sunteţi susţinători ai normalităţii, o normalitate pe care, repet, doar noi toţi, împreună, putem să o transformăm în realitate, căci nu o să se întâmple fără să punem umărul. Şi sufletul. Şi mintea.
Problema cu astfel de campanii, oricât de frumoase şi de mult succes ar avea, este că la un moment dat se termină. Şi lucrurile reintră în acea „normalitate” pe care aş vrea să o văd excepţie. Adică în acea „normalitate” în care nepăsarea, întoarcerea privirii sau (de multe ori cea mai rea atitudine…) mila condescendentă fac legea. Aşa că, atunci când campania se termină, se mai sfârşeşte şi altceva: cursa către acea normalitate normală, dacă îmi permiteţi, care ar trebui să fie, după cum spuneam, regula nu excepţia, acea normalitate în care firescul, constanta atitudine civică şi conştiinţa că fiecare gest pro-activ pe care îl facem fiecare dintre noi contează enorm dacă suntem mai mulţi să fie la ordinea zilei.
Aşa că ceea ce vă propun eu nu este o campanie. Ci vă invit să faceţi o alegere. Una de substanţă. În care să vă implicaţi la modul cel mai serios. Dar numai şi numai dacă simţiţi că vi se potriveşte, că aveţi o fărâmă din suflet şi una din minte pe care să le puteţi îndrepta către această alegere. Care să vă reprezinte, în care să vă regăsiţi, pe care să vă bucuraţi că o reprezentaţi.
Vă invit să faceţi parte din acea categorie de oameni inimoşi care să susţină adevăraţii învingători tot timpul. Şi pentru care susţinerea paralimpismului să fie sinonimă cu susţinerea normalităţii. Şi care să vadă în aceşti oameni minunaţi nu persoane cu anumite probleme, ci caractere de la care avem toţi de învăţat câte ceva. Vă invit, aşadar, să începem să construim, puţin câte puţin, normalitatea noastră, „normalitatea lor”.
Cum o să ne organizăm: aici trebuie să discutăm. Putem face un grup închis pe facebook (închis pentru că vreau să fie util, în care să discutăm şi să împărţim resurse). Sau putem explora alte variante. Ideea este că ar fi extrordinar dacă am fi cât mai mulţi, din cât mai multe zone ale ţării, pentru a promova cât mai mult normalitatea despre care vă spuneam.
Eu voi încerca să găsesc parteneri care să ne ajute, să fie alături de noi, care să împărtăşească aceleaşi valori şi care, extrem de important pentru ce ne propunem, să vrea să instaureze normalitatea. Este foarte important, cred eu, să avem alături instituţii, organizaţii neguvernamentale sau branduri cu aceeaşi viziune. Este foarte important să convingem cât mai multă lumea, inclusiv companii sau instituţii, să ni se alăture. Pentru ca normalitatea noastră să fie, din ce în ce mai des şi din ce în ce mai mult, normalitatea altora.
Normalitatea despre care am mai scris. Normalitatea despre care ne vorbeşte Gabriela sau despre care ne vorbeşte Constantin. Normalitatea pe care am găsit-o anul trecut în Poiana Urbană şi pe care am vrea să o instituim periodic. Normalitatea în care ne-am bucurat teribil că avem un campion mondial pentru care nu am făcut mare lucru…
Primul partener de drum, de la care, de altfel, mi-a venit această idee – aş fi putut spune „care m-a făcut să mă frâmânt în asemenea măsură” :) – este Olympus. Brand care are imensul merit că sprijină mişcarea paralimpică de multă vreme şi că o face nu doar în timpul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice, ci tot timpul, iar asta în ochii mei înseamnă foarte mult.
Să nu credeţi cumvă că parteneriatul cu Olympus vă obligă cumva, să scrieţi sau să le mulţumiţi sau ceva de genul. Nu asta este ideea. Deloc. Cei de la Olympus ne vor ajuta cu informaţii, cu anumite resurse când este cazul, adică vor face exact ce trebuie să facă nişte parteneri, vor pune umărul ca să ne atingem obiectivele. Atât. Dar, repet, cred că este important să aducem cât mai multă lume, din cât mai multe domenii, alături de noi. Vom reuşi mai repede împreună să ne atingem obiectivul, cred cu tărie asta.
Totul trebuie să decurgă natural, nu forţat, nu obligat. Este teribil de important ca acesta să fie feng shuiul isprăvii. O să discutăm mai multe pe tema asta.
O să ne organizăm din ce în ce mai bine, o să vedeţi. Depinde de voi, în primul rând. Să aflăm întâi câţi suntem şi cu ce „arme” ieşim la luptă. Aşa că vă invit să spuneţi în comentarii dacă vă alăturaţi acestei iniţiative şi cum credeţi că ar fi cel mai bine să ne organizăm. Cu rugămintea, repet, să o faceţi doar dacă simţiţi cu adevărat că vreţi să vă implicaţi şi că puteţi să credeţi în scopul nostru.
Vă mulţumesc, normalilor, vă mulţumesc :)
32 thoughts on “Caut susţinători ai normalităţii ca stare de fapt, nu ca eroare a sistemului”
La un astfel de proiect ma bag cu cea mai mare placere :) Mi-as dori ca cei care se alatura acestui proiect, pe langa bannere si articole de promovare, sa incerce sa devina si ei insisi campioni cu blogurile lor (a se citi „sa renunte la articole neconforme cu mesajul acestui proiect”).
Multam pentru precizare, foarte importanta. La fel cum important este sa inteleaga cei ce vor sa se implice ca este de munca si ca nu o sa fie de ajuns sa punem un banner si sa zicem ca ne-am facut treaba.
Multumesc pentru ca vrei sa te implic, conteaza mult pentru mine!
Unde’s doi puterea creste :)
dacă este nevoie şi mâţul coboară de pe pervaz pentru această idee. pentru că eu cred în oameni şi mai cred că primeşti numai dacă dăruieşti!
Salut, dupa cum ziceam si pe FB, I’m in. Cred ca Agentia Nationala de Presa AGERPRES poate ajuta in multe feluri. Just say the word. Succes. E o initiativa utila.
Habar nu ai ce bine imi pica ce spui… Adica vine pefect pe partea despre care ziceam mai sus, cu „Ideea este că ar fi extrordinar dacă am fi cât mai mulţi, din cât mai multe zone ale ţării, pentru a promova cât mai mult normalitatea despre care vă spuneam”.
Iar a avea AGERPRES alaturi, macar sufleteste, este deja o mare, mare realizare.
Respect!
Sunt sigur ca AGERPRES va fi alaturi mai mult decat sufleteste. Cat despre organizare…trebuie sa vedem mai intai cati si cine suntem, si ce scop avem. Nu?
Dap, hai sa vedem cati ne strangem. Pentru ca intr-un fel vorbim daca suntem 5 si altfel daca suntem 50 (you wish… :D).
Trece-ma si pe mine la numaratoare.
Apreciez initiativa si astept detalii. Eu am o fetita de 8 ani, campioana nationala la inot, si nu pot sa nu observ lipsa de implicare, atat la nivel de interes, cat si la nivel financiar, in educatie si sport. Promovez valoarea,educatia, sportul prin orice mijloc.Deci….poti conta pe mine. Astept detalii.
Corina
La un astfel de proiect ma bag cu cea mai mare placere :)
Evident ca ma bag :)
Si eu… :p
Mi se pare grozava initiativa ta. Daca ar fi fost vorba de o campanie de ajutorare a oamenilor saraci sau orice altceva, nu m-as fi bagat. Ceea ce propui tu insa este mult mai deep si merge direct la cauza problemelor din tara asta…mentalitatea gresita. Hai sa ajutam oamenii sa se ajute singuri! Cum ar fi sa mergi pe strada si sa nu mai zaresti fete crispate si posomorate? Organizarea nu e o problema in momentul de fata…if there’s a will, there’s a way! Dupa asa pledoarie se intelege ca va sustin, da?
Count me in! Ce tre s[ fac?
Stimabililor, ma scuzati ca raspund mai greu un pic, dar ma duc sa imi iau noul buletin. De Bucuresti :D Revin mai incolo si povestim!
bucuresteanule :D
Ah, de cand tot incerc sa gasesc persoane normale, persoane umane, dar aici in articol vorbim despre altceva. Handicapul acelor oameni este unul vizibil, dar asta nu inseamna ca problema lor e cea mai mare. Ar trebui sa plecam de la cei care se pretind a fi normali, dar se inseala. Cu ei ar trebui sa incepem, iar pentru asta e nevoie de generatii. Cat priveste pe paralimpici, ajuta-i doar cat sa nu-i stanjenesti, si in rest lasa-i sa se descurce, sa tina capul sus si sa se poata mandri cu ei insisi. Asta e normalitate pentru ei. Pentru noi insa, e mai greu, la noi astia”intregi” trebuie sa gasim solutia de a ne comporta normal, de a pune pe fiecare dintre noi unde ii e locul in functie de contributia sa la societate, nu de cate tzepe a tras si cate vile are. Puteti sa-i stigmatizati pe fata pe cei care au facut bani din nenorocirea altora? Atunci incepeti sa fiti normali.
Ma bag si eu, singura conditie fiind sa se desfasoare in prima parte a lui August. Pe urma plec in vacanta si ma rup de internet :)
Intru. Hai sa organizam o chestie. Un circuit. Hai sa ne plimbam impreuna cu EI dintr-un capat in altul al bucurestiului, dar sa stam si noi, fiecare, intr-un scaun cu rotile! (stiu, ar fi o problema, de unde atatea scaune). Dar poate mergem toti cu un picior prins la spate. Ideea ar fi sa aratam cat de diferit este sa fii .. altfel, si ca nu EI sunt anormali, ci noi, cei care gasim obositor sa ne punem intai un minut in pielea lor, inainte de a ne forma pareri!
Faina initiativa… ma bag si eu :)
cu mare placere :)
Ma bag :) Vorbim si poate conving si pe la munca de ceva … Asteptam detalii
Evident, la bine si la greu sunt acolo, deci poti conta pe mine !
M-am oprit şi eu la invitaţie, nu am parcurs posturile dumneavoastră anterioare despre “normalitate”, dar m-am trezit cu întrebarea: oamenii de azi, într-un procent semificativ, chiar caută normalitatea (norme, reguli), indiferent a cui este normalitatea asta sau este de fapt o acţiune de grup (închis/deschis) a unor persone cu preocupări comune?
frumoasa initiativa (de parca a fost vreuna sa nu-mi placa:)).
sunt aici, astept detalii.
Bravo tie pentru ideile astea! Bravo voua!
Doar o precizare, in cazul in care nu stiati deja si poate veti reusi sa includeti si asta in agenda: pentru persoanele cu dizabilitati exista 2 tipuri de competitii sportive dedicate. Una este cea paralimpica (pentru sportivii cu dizabilitati locomotorii), iar cealalta este Special Olympics (pentru sportivii cu dizabilitati intelectuale). Succes!
Count me in, chinezule!
Hop si eu! Prietenii stiu de ce…
Am scris, am vorbit, am strigat atunci când a fost cazul pentru a susţine normalitatea într-o lume care tinde să devină din ce în ce mai… anormală. Anormală în sensul că ne-am dat peste cap de tot şi în loc să vorbim despre oamenii valoroşi de lângă noi, cei care, în ciuda unor limite – aparent limite! – ating performanţe care ne lasă muţi, acordăm atenţie unor subiecte din care nimeni nu are de învăţat nimic bun.
Mă alătur cu sufletul, mintea şi experienţa adunată în ultimii ani!
Poți conta și cu mine, aștept detalii.
Count me in!