06.12.2016

Voi vă mai printaţi fotografiile? Sau ce faceţi cu ele?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Fac parte din generaţia care a învăţat să fotografieze pe aparate cu film. Sigur că spus aşa, simplu, pare doar o chestie de aia de parcă vorbim despre antichitate, cu romanii care îi băteau pe daci şi le furau aurul. Doar că, dacă citiţi printre rânduri (cei din generaţia mea nu mai trebuie să citească nimic, deja au fost scufundaţi în găleata cu melancolie :D), o să vedeţi că e multă poezie aici. Şi multă precizie. Şi multă decizie. După cum încerc, pe scurt, să vă raportez mai jos.

Un film foto avea (dacă nu mă trădeaza memoria…; google nu vreau să folosesc, nu e fair în aceste condiţii…) 36 poziţii. Adică, tradus pentru digital kids, puteai să faci doar 36 de poze. Aşa că nu îţi permiteai luxul să tragi rafale după rafale aşa cum fac acum Piticu sau Robintel :)) Analiza dacă merită să faci fotografia aia, te gândeai cum să o faci cât mai bine, să îţi iasă cât mai frumos, totul sub semnul „să nu stric o poziţie de pe film degeaba„.

Şi ce repede treceau cele 36 de poziţii… După care urma adevărata aventură. Căci ori te ocupai tu singur de developat filmul (riscant, dar şi dacă îţi ieşea aşa cum îi poftea inimoare, doamne, ce bine te mai simţeai…), ceea ce presupunea o cameră obscură, tanc de developat, fixator, revelator, agenţi de spălare, termometru (dap, foarte importantă temperatura diferitelor substanţe lichide), ce mai, o întreagă tehnologie. Şi, în acelaşi timp, o adevărată artă, o prea-minunată poezie :) Sau, fireşte, puteai să duci filmul la un atelier foto, unde ţi-l developau şi îţi făceau ei pozele. Şi ieşeau cum ieşeau.

Acum nu mai stă nimeni să analizeze, să gândească să alea, alea. Avem aparate digitale, facem jdemii de poze şi apoi nu ne mai uităm la ele decât în rare ocazii. Căci, fireşte, nu prea avem motive masive să ne uităm la jdemii de poze, în a căror facere nu am investit tare multă poezie (aşa cum v-am raportat mai sus), deci nu ne simţim foarte „răspunzători” pentru ele

Să nu înţelegeţi că am ceva cu aparatele digitale sau ceva de genul. Dimpotrivă, cred că această democratizare a fotografiei (a pozelor, mă rog… :D), este bună, aşa cum orice democratizare este bună. Plus că, aşa cum se întâmplă îndeobşte cu anumite obiceiuri care au devenit „trecute”, fotografia pe film a devenit acum cu adevărat o artă. De care se ocupă doar cei care sunt cu adevărat artişti :)

Revenind la titlu. Rareori ajung să printez câte o fotografie. Dar, când o fac, îmi dau seama că fotografia cu pricina capătă o altă valoare simbolică atunci când o văd în print, faţă de varianta sa digitală. Nu mă întrebaţi de ce simt asta, nu aş putea să vă răspund clar şi răspicat. Am putea doar specula pe tema fiinţelor 2.0 care suntem şi care simţim de multe ori nevoia să fim validaţi în print…

No bun, gata. Căci iar am luat-o pe ulei, cum ar veni :)) În fine, aşa mai vedeţi şi voi cum funcţionează sinapsele lui chinezu. Căci eu, de fapt, am vrut să vă anunţ că bloggerii pot câştiga o imprimantă portabilă de la LG, cu care să îşi printeze fotografiile direct de pe mobil. Dar, ştiţi cum este, m-am luat cu vorba şi ia uitaşi şi voi ce poliloghie a ieşit :)

banner-campanie-lgpocketphoto

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Ia hai să nu mai plătim noi pentru funcţionarea TVR

Despre relaţiile amoroase între colegi de serviciu

16 comentarii

  1. luni, 22 iulie 2013, 09:25

    Nici eu nu le mai printez, decat foarte rar. In schimb ma uit cu placere pe fotografiile printate din timpul facultatii sau liceului (unele sunt alb-negru si sunt super). Bune si alea, bune si astea care pot fi scoase din „palma” :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. un muc
    luni, 22 iulie 2013, 09:30

    rama digitala pentru poze.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 22 iulie 2013, 09:34

    galeata cu melancolie, da.
    m-ai facut sa imi aduc aminte de niste intamplari foarte frumoase, care sunt doar poze acum. dar foarte vii in mintea mea. merci :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. luni, 22 iulie 2013, 10:04

    Este interesant cum încă simțim nevoia să ne întoarcem cumva la hârtie în prezentul acesta din ce în ce mai digitalizat. Fără doar și poate, fotografia developată de pe vremuri era încărcată parcă de mai multă emoție. Știai că ai o singură șansă să prinzi instantaneul… :)Și faptul că poți atinge acea bucată de hârtie developată acum 10-15 ani îți creează un alt feeling comparativ cu click-ul ușor anost al mouse-ului.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 22 iulie 2013, 11:22

      Dap, m-ar coafa si pe mine sa citesc niste studii pe tema asta, a nevoii noastre, ca fiinte digitale ce ne tinem, de a fi validati in print (cu varianta de offline, in alte contexte):)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  5. Andreea
    luni, 22 iulie 2013, 10:23

    Mai rar, dar printez fotografii. Cum spui si tu, printate, capata o valoare simbolica ceva mai mare.
    Off, chiar ca m-am scufundat putin in galeata cu melancolie :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. luni, 22 iulie 2013, 11:00

    M-am apucat de pozăreală în 1970, pe un Smena 8M. Formidabilă sculă! Obiectiv de 35 mm, rudimentar, dar ce sticle! Am făcut cu el poze pe diapozitiv. Aşa că, ştiu foarte bine ce înseamnă un cadru stricat! Şi da, ţii bine minte, e vorba de 36 de poziţii (Leika). Dar pentru că era scump, am mers „la blană”! Scoteam 38, prinzând filmul din scurt şi fără cadrul de test…
    Da… Mi-a plăcut acest flash-back…
    Printuri? Da. Pentru sufletul meu, al nevesti-mi şi eventual pentru ai casei. Rar. Altfel? Fac un filmuleţ şi mă uit la el până mă satur! ;) Pot să-l dau şi la alţii, uneori chiar şi în familie, că nepotu’ (al sor’mii) ştie ;) destul cât să manevreze.
    De altfel, la o arhivă de peste 6000 de poze, m-ar costa stupid de mult să printez. Şi pe urmă, ar trebui să mă mut într-o casă mai mare, că am şi mania cărţilor tipărite…
    Physical storage costs! :D

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  7. luni, 22 iulie 2013, 12:02

    Daca reuseai sa bagi filmul pe intunric in aparat, puteai sa scoti chiar si 38 de cadre. Care chiar contau, la vremea respectiva. Cat despre print, amintirile despre acid acetic, metol si hidrochinona, hartie azomures mai contrast sau normala, sunt inca proaspete.

    Asa cum spui, democratia a atins si felul in care se fotografiaza, iar asta e un lucru bun; secretul e sa stii ce faci cu el. Too much love will kill you, asta o simt si camd ma trezesc cu hardul plin de fotografii din care am mult de ales, dar si cand imi pun deoparte filme sau muzica pentru care sper sa gasesc timp sa le savurez.

    Recent am vazut in Zagreb o expozitie a unui mare maestru, Steve McCurry. Mi-a reamintit puterea imaginii printate, care momentan bate orice rama foto, plasma, led, crt sau tableta. (http://www.momente.ro/blog/f-12/)

    Fotografia printata nu a murit, ba dimpotriva, inclin sa cred ca s-a maturizat. Avand atatea mijloace de vizionare a imaginii, vom fi mult mai selectivi cand printam, si tocmai de aceea, imaginile tangibile nu vor mai fi destinate uitarii in vreun sertar ci poate simezelor unei expozitii, unui perete alb de acasa sau unui album ce se vrea a fi rasfoit iar si iar.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  8. luni, 22 iulie 2013, 13:11

    Eu printez periodic poze, cam de 2-3 cel putin pe an. Nu printez foarte multe pentru ca atunci isi pierd din farmec si oricum nu am suficient spatiu pentru ca eu le pun prin casa, prin diferite locuri strategice in care sa le vad. Chiar saptamana trecuta am mutat poza cu mamaie din biblioteca deasupra monitorului pentru ca mi se parea ca nu o vad destul de des. Bine, mi-ar fi placut sa o pot vedea in realitate, dar cum acest lucru nu mai este posibil ma agat si eu de ce pot. Fotografiile sunt pretioase pentru ca starnesc emotii de mult apuse pe care doar asa le mai poti retrai. Cele din anii 2000 ma sperie cel mai tare, a fost o perioada tare kitchoasa…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. luni, 22 iulie 2013, 18:48

    Dap :p am avut un Smena, l-am „reparat” singura pana cand mi-au ramas ceva piese pe dinafara si dupa el mi-am luat un Vilia (nu cred ca mai stiu cum se scrie corect). Abia asteptam sa scot pozele, si de multe ori mi le prelucram singura. Am si acum un lădoi negru cu ustensilele pt developat si prelucrat fotografia. Cele alb negru mi-au iesit, le faceam si cu efecte blurate din lentile :))))) alea color nu prea imi ieseau, pt ele mergeam la un atelier. M-am oprit din hobby-ul asta cand am stricat o mocheta cu nitrat de argint (asa se numea oare?) pt ca prelucram pozele in camera mea, cu pături puse peste geamuri. Aveam si un bec vopsit în roșu cu ojă :D Ce amintiri mi-ai stârnit!… Dar de când cu digitalul NICIODATA nu am simtit nevoia sa printez pozele. Si nici sa ma uit la ele mai mult de odata, de doua ori. Tot la pozele pe hartie ma mai uit din cand in cand.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. luni, 22 iulie 2013, 20:49

    Mi-am amintit ca a trecut o luna si inca nu mi-am respectat o promisiune legata de printarea unor poze de la o serbare scolara.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. marți, 23 iulie 2013, 13:51

    Am reinceput de curand fotografierea pe film (dupa multi ani). Imi doream sa fac asta, dar factorul decisiv a fost faptul ca am gasit in podul casei mele un aparat foto Kiev 4, produs la sfarsitul anilor ’70.

    Mi-am propus sa realizez un film (36 de poze) pe luna.

    Cum sa zic…fotografia digitala ne permite foarte multe declansari, in timp ce filmul are 36 de pozitii (asta s-a mai zis).

    Din aceasta cauza, fac o paralela fortata cu sfaturile nutristionistilor, care ne invata ca e mai bine sa mancam mai putin si mai de calitate, decat mult si prost.

    Asa si cu fotografia pe film – ne forteaza sa producem imagini mai putine, dar mai atent compuse, realizate.

    Aventura mea cu Kiev 4 e la inceput si am consemnat asta aici: http://dslr-foto.com/2013/07/19/kiev-4-noul-meu-aparat-foto/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. miercuri, 24 iulie 2013, 15:02

    Foarte rar mai merg sa fac scot o fotografie pe hartie … poate si din sfanta comoditate … pe astea digitale ai multe posibilitati sa le vezi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. joi, 22 august 2013, 22:56

    Mare dreptate ai in poliloghia ta, aceleasi senzatii le traiam si eu prin liceu :)
    Desi acum fotografiez aproape in totalitate pe digital sunt de parere ca acesta ne face de multe ori sa tratam un cadru cu superficialitate…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. marți, 22 iulie 2014, 12:31

    Din pacate noile metode de printare a fotografiilor digitale sufera la capitolul rezistenta UV si intr-un timp destul de scurt isi pierd culorile (daca sunt expuse la lumina).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *